Este Nora Mork cea mai periculoasă jucătoare a Norvegiei pentru partida cu România din această seară? Răspunsul Cristinei Neagu

Este Nora Mork cea mai periculoasă jucătoare a Norvegiei pentru partida cu România din această seară? Răspunsul Cristinei Neagu
Cristina Georgiana Neagu in meciul de handbal feminin dintre Romania si Polonia din cadrul Campionatului European 2020, disputat in Sydbank Arena din Kolding-Danemarca, sambata 5 decembrie 2020. © FOTO:Sorin Pana/Sport Pictures

România – Norvegia, ultimul meci din Grupa D la Euro 2020 (ora 21:30), propune și un duel la distanță între Cristina Neagu și Nora Mork. Cele două jucătoare au fost colege anul trecut la CSM București, dar nu au apucat să joace niciun meci împreună.

Cristina Neagu despre Nora Mork: „Nu cred că este principalul pericol”

Dacă în tabăra României lucrurile sunt cât se poate de clare în privința liderului de echipă, în schimb, nordicii au mai multe jucătoare care își pot asuma acest rol. Stine Oftedal a devenit în ultimii ani handbalista nr. 1 a Norvegiei, dar Veronica Kristiansen ori Nora Mork sunt alte componente din echipa lui Thorir Hergeirsson care pot prelua comanda, în cazul în care MVP-ul anului 2019 nu joacă ori are o zi mai slabă. Nora Mork este într-o revenire de formă după vreo 2-3 ani în care a fost chinuită de accidentări, iar azi este chiar golgheterul la Euro 2020, cu 18 goluri. În partida cu Germania, interul dreapta a marcat nu mai puțin de 12 goluri!

Este Nora Mork cea mai periculoasă jucătoare a Norvegiei pentru partida cu România? „O respect foarte mult pe Nora Mork și știu că a trecut prin foarte multe lucruri în ultimii ani, a avut multe probleme de sănătate, însă nu cred că este principalul pericol. Este într-o revenire de formă și cumva jocul echipei o ajută mult să fie acolo sus, în topul marcatoarelor. Dar cred că jocul Norvegiei la modul general se băzează pe apărare și contraatac. Stine Oftedal, jucătoarele care vin de la Gyor sunt într-o formă foarete bună, iar extremele sunt foarte rapide și dau multe goluri pe contraatac. Cred că acestea sunt principalele arme ale Norvegiei, apărarea și comtraatacul. În momentul de față au cel mai complet lot, văd Norvegia favorită la câștigarea Campionatului European, la cum arată și faptul că au toate jucătoarele valide”, a răspuns Cristina Neagu.

„Nu mai suntem echipa de acum 2 ani”

Căpitanul echipei naționale se așteaptă la un meci foarte dificil în această seară. În plus, este convinsă că nordicele vor dori să-și ia revanșa după înfrângerea din 2018. În Franța, la Brest, tricolorele au făcut un joc istoric, reușind să se impună cu 31-23. Doar opt jucătoare din lotul respectiv au „supraviețuit” în echipa României: Dedu, Dumanska; Neagu, Savu, Buceschi, Laslo, Polocoșer și Moisă. Ultima nu este încă disponibilă.

Va fi greu de tot împotriva Norvegiei. Din ce am văzut, este cea mai în formă echipă de la Campionatul European, cel puțin în acest debut. Poate că ați văzut meciul lor cu Germania. Cred că va fi foarte greu împotriva Norvegiei, iar noi nu mai suntem echipa de acum 2 ani. Cu siguranță vor dori să demonstreze că jocul de acum 2 ani a fost o greșeală pentru ele. Cu siguranță și-ar dori să câștige la cât mai multe goluri diferență. Noi, ce putem face, în primul rând trebuie să ne repliem foarte bine. Cred că replierea și apărarea reprezintă cheia pentru noi în acest meci. Dacă vor da puține goluri pe contraatac și ne vom replia foarte bine, în atac pozițional putem cumva să ne luptăm cu ele. Îmi doresc să facem un meci bun, dar trebuie să fim realiști și să spunem că este echipa mai în formă în momentul de față, asta nu înseamnă că mergem învinși dinainte. Încercăm să facem un joc bun și să scoatem tot ce se poate”, a declarat Cristina Neagu.

Interul stânga a marcat atunci 11 goluri, dar MVP-ul jocului a fost Yuliya Dumanska. Portarul a încheiat respectiva întâlnire cu 44%.

Înaintea jocului din această seară, clasamentul în Grupa D arată astfel: Norvegia – 4 puncte, România – 2 puncte, Germania – 2 puncte, Polonia – 0 puncte. Norvegia și România sunt deja calificate pentru Main Round. Punctele din acest joc vor conta în grupa principală. Croația va fi una dintre cele trei adversare ale tricolorelor în faza următoare a competiției.

Foto: Sorin PANĂ / Sport Pictures

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
Anunțul momentului! SE RETRAGE din fotbal la 41 de ani, după șase Cupe Mondiale: Am dat TOTUL
Mediafax
DOLIU la Hollywood! Actrița din Godzilla a murit la doar 18 ani
Cancan.ro
Paradoxul imobiliar din România: vânzările scad, dar prețurile cresc. Gabriel Biriș: „Ne așteaptă o ajustare de durată, de circa 5 ani”
Adevarul.ro
Înainte de a pleca, Rădoi s-a dus la Becali şi i-a lăudat un jucător de la FCSB: "Naşule, ai grijă de el, ajunge fotbalist. Are un parametru unde se apropie de Ronaldo"
Orangesport
Cine este iubita lui Lamine Yamal. Ines Garcia Santos a dezvăluit cum l-a cunoscut: "Mi-ar plăcea să vă spun că l-am văzut într-un aeroport sau că ne-am ciocnit unul de altul, dar nu!"
Ce se întâmplă, doctore?
Ministerul Muncii a publicat proiectul legii salarizării: ce salarii cresc și ce salarii rămân la fel
Economedia
BANCUL ZILEI. Bulă: – Aseară, nevastă-mea s-a îmbrăcat în polițistă!
Râzi cu lacrimi
Tot mai mult praf ajunge în Europa. Care este explicația?
Descopera.ro
4.000 lei amendă tuturor românilor care locuiesc la casă și fac acest lucru în curte, crezând că nu îi vede nimeni
Cancan.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Ciao.ro
S-a decis înlocuirea actorului principal din serialul God of War. Care este motivul
Go4Games
Update surpriză pentru Tesla în România. Grok vine cu modul 18+ și alte personalități AI
Promotor.ro