Gigi Mulțescu îl face praf pe Pablo Cortacero și îi transmite că nu ar accepta să antreneze Dinamo! „Cine mai rămâne la echipa asta? Care echipă?”

Redactor:
Sorin Barbu
Gigi Mulțescu îl face praf pe Pablo Cortacero și îi transmite că nu ar accepta să antreneze Dinamo! „Cine mai rămâne la echipa asta? Care echipă?”
  • Publicat:

Gigi Mulțescu a început campionatul pe banca lui Dinamo, dar a fost îndepărtat când a venit Cosmin Contra. Acum există zvonuri că s-ar putea întoarce, să conducă echipa, după plecarea lui „Guriță”. Spune însă că nu se gândește la așa ceva și îi face praf pe Pablo Cortacero și Ionuț Negoiță.

Gigi Mulțescu a condus Dinamo în primele două etape din acest campionat. A plecat, cu lacrimi în ochi după ce fanii i-au scandat numele, în momentul în care spaniolii l-au adus pe Cosmin Contra. Guriță a semnat un contract de 300.000 de euro pe an din care nu a văzut nimic și acum a anunțat că pleacă. Gigi Mulțescu este angajatul clubului, dar nu vrea să se apeleze la el.

„Care echipă? Cine mai rămâne?. Situația asta de nedescris… Pentru că la Dinamo este o situație de nedescris. Și, repet, la ce să mă înham? Dacă nu mai rămâne echipa?

Ultima dată când am luat-o, în primăvară, știam aia, aia, aia… știam pe cine pot să mă bazez. Acum pe ce să mă bazez? Pe blana ursului din pădure? Pe cioara de pe gard? Sunt trei ciori pe gard și după o zi zboară și nu mai rămâne niciuna! Așa și cu fotbaliștii de la Dinamo…”, a declarat Gigi Mulțescu în Fanatik.

Gigi Mulțescu îl atacă pe Ionuț Negoiță

Gigi Mulțescu nu a luat nici el niciun ban de când spaniolii au preluat clubul. Este convins că de această situație este vinovat fostul patron. Ionuț Negoiță a promis că va preda clubul doar un persoane care vor să investească, iar acum datoriile sunt mai mari decât pe vremea lui

„Măcar în primăvară aveam cu cine să vorbesc… chiar dacă Negoiță este cel mai vinovat de situația de acum. Cum a putut el să intre în discuții cu asemenea oameni ca acest Cortacero?! Nu se lăuda că nu va da clubul decât unor persoane solvabile, care-și dovedesc bonitatea?

Acum cu cine să negociez? Unde e Cortacero? Dacă el minte de patru luni, cum să mai discut eu cu el? Minciunile astea nu sunt înșelăciune? Mai poate să dea cineva de el, chiar dacă se duce în Spania? Că-și bagă capul în nisip ca struțul… Adică el poate să mintă, să înșele din vorbe și eu n-am ce să fac, sunt blocat total… Cum să moară o echipă din cauza unuia ca ăsta?!

Trebuie investigat și văzut clar cine a greșit. Românii implicați, Negoiță, Șerdean, consiliul de administrație sau spaniolii? Luați toți la puricat. Altfel, boală lungă, moarte sigură”, a mai spus Gigi Mulțescu.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Tatuajul ireal care a produs controverse în mediul online. Bărbatul de 60 de ani nu regretă decizia luată. „Nu mă deranjează”
Tatuajul ireal care a produs controverse în mediul online. Bărbatul de 60 de ani nu regretă decizia luată. „Nu mă…
”Dan Petrescu?”. Gigi Becali a provocat hohote de râs în direct, după ce FCSB a luat titlul
”Dan Petrescu?”. Gigi Becali a provocat hohote de râs în direct, după ce FCSB a luat titlul
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant al iubitei sale!
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant…
Singurele echipe din Superligă care au felicitat-o pe FCSB după ce a devenit campioana României
Singurele echipe din Superligă care au felicitat-o pe FCSB după ce a devenit campioana României
I-a ÎNNEBUNIT pe toți bărbații! Imagini de vis cu vedeta! Are trup de zeiță la 57 de ani
I-a ÎNNEBUNIT pe toți bărbații! Imagini de vis cu vedeta! Are trup de zeiță la 57 de ani
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
De ce este bine să mănânci pește de Florii. Conform tradiţiei, îţi poate aduce un beneficiu uriaş
De ce este bine să mănânci pește de Florii. Conform tradiţiei, îţi poate aduce un beneficiu uriaş
Omul care a spus ADEVĂRUL despre Zona 51 și Farfuriile Zburătoare
Omul care a spus ADEVĂRUL despre Zona 51 și Farfuriile Zburătoare
Care este singurul moment de desfătare al soţiei lui Dan Şucu. Diana Şucu a recunoscut totul
Care este singurul moment de desfătare al soţiei lui Dan Şucu. Diana Şucu a recunoscut totul
Cea mai „nebună” ofertă vine de la Lidl! Ce o să găsiți în supermarketuri de luni
Cea mai „nebună” ofertă vine de la Lidl! Ce o să găsiți în supermarketuri de luni
ORDINUL s-a dat deja de la primărie. Se întâmplă în FIECARE NOAPTE, începând cu ora 22
ORDINUL s-a dat deja de la primărie. Se întâmplă în FIECARE NOAPTE, începând cu ora 22
VIDEO. Viteza l-a ucis pe Florin de ziua numelui său. Drama tulburătoare a tânărului de 21 de ani care s-a filmat când gonește cu 180 km/h
VIDEO. Viteza l-a ucis pe Florin de ziua numelui său. Drama tulburătoare a tânărului de 21 de ani care s-a…
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Detalii incredibile din viaţa familiei regale britanice: Regele Charles, considerat „neajutorat” de regretata Regină Elisabeta II. Nici tatăl său nu îl ierta
Detalii incredibile din viaţa familiei regale britanice: Regele Charles, considerat „neajutorat” de regretata Regină Elisabeta II. Nici tatăl său nu…
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Femeile din aceste zodii vor fi marcate de succes în viața profesională. La ce vor fi nevoite să renunțe în luna mai 2024
Femeile din aceste zodii vor fi marcate de succes în viața profesională. La ce vor fi nevoite să renunțe în…