Bogdan Bălănescu nu s-a supărat pe ultrașii lui Dinamo: „Am avut în fața casei mai mulți suporteri decât FCSB în play-off”

Bogdan Bălănescu nu s-a supărat pe ultrașii lui Dinamo: „Am avut în fața casei mai mulți suporteri decât FCSB în play-off”
  • Publicat:
  • Actualizat:

Bogdan Bălănescu s-a despărțit de Dinamo, a fost hulit de o parte a fanilor, dar nu s-a supărat pe ultrași, ba chiar a făcut o declarație incredibilă despre aceștia, referindu-se la un episod petrecut anul trecut.

Fanii „l-au vizitat” pe Bălănescu în primăvara anului trecut, după ce Mircea Rednic a plecat de la Dinamo, dar fostul director general al „câinilor” a avut puterea acum să glumească, la despărțirea de clubul din „Ștefan cel Mare”.

Contestat de suporteri, Bălănescu a plecat în cele din urmă de la Dinamo, după mai bine de 20 de ani, în condițiile în care n-a fost nici el plătit de spaniolii veniți în locul lui Ionuț Negoiță. ProSport a aflat că, în cursul zilei de vineri, 27 noiembrie, Bogdan Bălănescu a semnat toate actele, și-a luat „la revedere” de la colaboratorii săi și și-a strâns lucrurile pe care le avea la birou.

Bogdan Bălănescu a ironizat-o pe rivala lui Dinamo: „Am avut în fața casei mai mulți suporteri decât FCSB în play-off”

„Am iubit întotdeauna fanii. Chiar glumeam că, atunci când au venit în fața casei mele, am avut mai mulți suporteri acasă decât a avut FCSB la meciurile din play-off. Eu eram obișnuit cu atmosfera, dar membrii familiei mai puțin, vecinii la fel”, a spus ironia lui Bogdan Bălănescu la adresa roș-albaștrilor, conform PRO TV.

Înainte de a pleca însă, Bogdan Bălănescu a mai făcut un gest în vederea sprijinirii clubului. Acesta a discutat cu reprezentantul societății care deține drepturile TV pentru Liga 1 și l-a convins să plătească datoriile clubului Dinamo, printr-un avans din drepturile de televizare.

Răzvan Burleanu, președintele FRF: „După cum am fost informat de cei din Comisia de Monitorizare, clubul Dinamo şi-a plătit toate datoriile, astfel încât să nu ajungă în situaţia de a fi depunctată. Prin urmare, s-au găsit resurse financiare”.

Andrei Preotu / Autor
Aventura lui Andrei Preotu a început încă din 1996, atunci când a fost invitatul lui Ovidiu Ioanițoaia la „Procesul Europenelor”. În 2006 a ajuns la Fanatik, primul loc de muncă. Apoi, a semnat cu NewsIn. După aventura de la OnlineSport, a urmat o perioadă de aproape zece ani în care ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Povestea care a făcut ocolul lumii. Ce au găsit părinții în camera fiicei lor, în locul în care micuța susținea că se află „un monstru”
Povestea care a făcut ocolul lumii. Ce au găsit părinții în camera fiicei lor, în locul în care micuța susținea…
Adrian Mititelu Jr. a ieșit din spital și nu a stat pe gânduri! Unde a fost surprins fiul patronului de la FCU Craiova
Adrian Mititelu Jr. a ieșit din spital și nu a stat pe gânduri! Unde a fost surprins fiul patronului de…
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
Cine sunt românii care trebuie să plătească 
Cine sunt românii care trebuie să plătească "taxa pe lux" pentru locuinţele şi maşinile pe care le deţin
RUINELE unui ORAȘ imens, găsite pe planeta Marte? Cercetătorii, ULUIȚI!
RUINELE unui ORAȘ imens, găsite pe planeta Marte? Cercetătorii, ULUIȚI!
Câți bani primește FCSB după ce a devenit campiona României! Suma uriașă pe care o poate încasa din competițiile europene
Câți bani primește FCSB după ce a devenit campiona României! Suma uriașă pe care o poate încasa din competițiile europene
Vești proaste pentru șoferi! Riscă amenzi de cinci ori mai mari. Greșeala care le poate goli buzunarele
Vești proaste pentru șoferi! Riscă amenzi de cinci ori mai mari. Greșeala care le poate goli buzunarele
O NOUĂ TAXĂ obligatorie în România. Trebuie să dai banii până pe 30 APRILIE
O NOUĂ TAXĂ obligatorie în România. Trebuie să dai banii până pe 30 APRILIE
A început livrarea pensiilor pe luna mai. Data exactă când intră banii pe card. Poșta Română a făcut anunțul
A început livrarea pensiilor pe luna mai. Data exactă când intră banii pe card. Poșta Română a făcut anunțul
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
O româncă din străinătate gătește cu ce găsește la gunoi: „E mâna a doua pe gratis” VIDEO
O româncă din străinătate gătește cu ce găsește la gunoi: „E mâna a doua pe gratis” VIDEO
Care sunt talentele secrete ale Familiei Regale Britanice?
Care sunt talentele secrete ale Familiei Regale Britanice?
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cine a câștigat a 11-a gală Te cunosc de undeva!. Punctele concurenților de la canapea au decis echipa învingătoare
Cine a câștigat a 11-a gală Te cunosc de undeva!. Punctele concurenților de la canapea au decis echipa învingătoare