Echipa României pentru Euro 2020: Cele 18 „războinice” pentru turneul final care va debuta pe 3 decembrie. Prima reprezentativă are nu mai puțin de cinci debutante în lot

Redactor:
Marius Hutu
Echipa României pentru Euro 2020: Cele 18 „războinice” pentru turneul final care va debuta pe 3 decembrie. Prima reprezentativă are nu mai puțin de cinci debutante în lot
  • Publicat:
  • Actualizat:

Echipa României de handbal feminin pleacă mâine în Danemarca, la Kolding, în vederea participării la Euro 2020 (3-20 decembrie). Lotul va fi compus din 18 jucătoare, dintre care cinci sunt debutante.

Echipa României pentru Euro 2020 conține debutante pentru posturile de portar, extremă stânga, pivot și centru

Bulversată probabil și de faptul că trei componenți ai lotului au avut rezultate pozitive la testele pentru Covid-19, Crina Pintea și cei doi preparatori fizici, Claudiu Mărășteanu și Cristinel Gâgiu, Federația Română de Handbal nu a anunțat nici până la această oră lotul care va pleca mâine la prânz în Danemarca, pentru a juca la Euro 2020. Azi au fost refăcute din nou testele pentru Covid-19. Un set va fi efectuat și mâine dimineață.

Potrivit informațiilor ProSport, prima reprezentativă va pleca la drum cu 18 sportive, trei portari și 15 jucătoare de câmp. În cantonamentul din ultima săptămână de la București au fost prezente 22 de sportive din lista lărgită anunțată la EHF. Selecția finală pare destul de logică:

La nivelul pivotului, lucrurile au devenit cât se poate de clare: România va face deplasarea cu Lorena Ostase și Alexandra Subțirică. Jucătoarea de la Gloria Buzău își va face practic debutul la un turneu final.

În ceea ce privește postul de conducător de joc, unde a fost cea mai aprigă concurență, prima reprezentativă ar urma să se bazeze pe patru jucătoare: Cristina Laslo (Minaur), Eliza Buceschi (Rapid), Ana Maria Țicu (SCM Craiova) și Andreea Popa (Minaur). Primele două pot juca și inter dreapta, respectiv inter stânga la nevoie. Iar ultimele două sunt la rândul lor debutante la un turneu final și au fost jucătoare de bază la echipele de club.

Poarta este postul cel mai bine acoperit la prima vedere, cu Yuliya Dumanska (Podravka), Denisa Dedu (CSM București), Ana Maria Măzăreanu (Gloria Bistrița). Jucătoarea echipei din Bistrița va juca la prima competiție majoră, după vreo trei seaozne constante, la cel mai bun nivel, în Liga Florilor.

A cincea debutantă va fi cel mai probabil Alexandra Dindiligan (HC Zalău), poate și surpriza din lot pentru Euro 2020. De asemenea, antrenorul Robert Licu este debutant la un turneu final din postura de antrenor. El a jucat la câteva competiții cu naționala masculină.

Lotul României care pleacă la Euro 2020

  • Portari: Yuliya Dumanska (Podravka), Denisa Dedu (CSM București), Ana Maria Măzăreanu (Gloria Bistrița)
  • Extreme stânga: Ana Maria Iuganu (Gloria Buzău), Nicoleta Dincă (Gloria Bistrița), Alexandra Dindiligan (HC Zalău)
  • Interi stânga: Cristina Neagu (CSM București), Anca Polocoșer (Minaur Baia Mare)
  • Centri: Cristina Laslo (Minaur), Eliza Buceschi (Rapid), Ana Maria Țicu (SCM Craiova), Andreea Popa (Minaur)
  • Interi dreapta: Ana Maria Savu (SCM Craiova), Laura Popa (Rapid București)
  • Extreme dreapta: Laura Moisă (CSM București), Sonia Seraficeanu (Minaur)
  • Pivoți: Lorena Ostase (CSM Slatina), Alexandra Subțirică (Gloria Buzău)

Din lotul de 22, Crina Pintea (CSM București) nu mai poate face deplasare din motivele bine cunoscute, în timp ce Alexandra Severin (HC Zalău), Andreea Rotaru (Gloria Buzău) și Diana Ciucă (SCM Rm. Vâlcea) pot fi convocate în orice moment, având în vedere această perioadă tare ciudată pe care o traversează toată lumea.

România va debuta la Euro 2020 pe 3 decembrie, într-un joc cu Germania. Din grupă mai fac parte Norvegia și Polonia.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
BREAKING | Medicul care l-a operat de urgență pe Florin Piersic, în ziua de Paște, face primele declarații: 'Stimulatoarele cardiace nu pot face...'
BREAKING | Medicul care l-a operat de urgență pe Florin Piersic, în ziua de Paște, face primele declarații: 'Stimulatoarele cardiace…
E gata! Pe urmele lui Ronaldo: a scris istorie la Real Madrid, iar acum semnează cu Al-Nassr
E gata! Pe urmele lui Ronaldo: a scris istorie la Real Madrid, iar acum semnează cu Al-Nassr
Cristina Spătar, implicată într-un accident: „Au venit cei de la SMURD, m-au scos de acolo”
Cristina Spătar, implicată într-un accident: „Au venit cei de la SMURD, m-au scos de acolo”
Rapid poate da lovitura: 10 milioane de euro! Impresarul anunță: „Napoli îl vrea”
Rapid poate da lovitura: 10 milioane de euro! Impresarul anunță: „Napoli îl vrea”
Absolut ȘOCANT! Ce au arătat ultimele analize în cazul Gabrielei, fetița de 4 ani moartă după ce a mâncat pește macrou
Absolut ȘOCANT! Ce au arătat ultimele analize în cazul Gabrielei, fetița de 4 ani moartă după ce a mâncat pește…
Viorel Lis, din ce în ce mai rău. E imobilizat și nu mai poate mânca. Oana Lis, solicitare disperată: "Mi-e așa milă"
Viorel Lis, din ce în ce mai rău. E imobilizat și nu mai poate mânca. Oana Lis, solicitare disperată: "Mi-e…
BANCUL ZILEI. De Paște, soțul e la bucătărie și face de mâncare. Soția, care e la cură de slăbire, îl întreabă: - Ce faci...
BANCUL ZILEI. De Paște, soțul e la bucătărie și face de mâncare. Soția, care e la cură de slăbire, îl…
Meteorologii anunţă o
Meteorologii anunţă o "schimbare majoră" a vremii. Vom avea fenomene extreme în ţară toată săptămâna
Adevărul despre FIOROȘII T-REX! S-a aflat ABIA ACUM
Adevărul despre FIOROȘII T-REX! S-a aflat ABIA ACUM
Nora milionarului român care şi-a înşelat soţia 16 ani cu cea mai cunoscută amantă din România a apărut cu sânii la vedere!
Nora milionarului român care şi-a înşelat soţia 16 ani cu cea mai cunoscută amantă din România a apărut cu sânii…
Meteorologii Accuweather anunță o vară ciudată în România. Temperaturi anormale în București
Meteorologii Accuweather anunță o vară ciudată în România. Temperaturi anormale în București
BANCNOTELE cu care nu mai poți plăti. Decizia ESTE FINALĂ. Avertisment pentru cei cu bani cash
BANCNOTELE cu care nu mai poți plăti. Decizia ESTE FINALĂ. Avertisment pentru cei cu bani cash
Georgiana Lobonț a izbucnit în plâns!
Georgiana Lobonț a izbucnit în plâns! "Bebelușii mei..."
Divele care au atras toate privirile cu cele mai 'obraznice' ţinute! Imagini incendiare
Divele care au atras toate privirile cu cele mai 'obraznice' ţinute! Imagini incendiare
Jocuri gratuite pt. abonații PlayStation Plus Essential în mai 2024
Jocuri gratuite pt. abonații PlayStation Plus Essential în mai 2024
Amintiri de la Sevilla, meciul în care Helmut Duckadam a reușit o performanță unică în lume: a apărat 4 lovituri de la 11 metri VIDEO
Amintiri de la Sevilla, meciul în care Helmut Duckadam a reușit o performanță unică în lume: a apărat 4 lovituri…
Jucătorul de tenis de masă Ovidiu Ionescu, al 82-lea sportiv român calificat la Jocurile Olimpice
Jucătorul de tenis de masă Ovidiu Ionescu, al 82-lea sportiv român calificat la Jocurile Olimpice
Dacă un șofer face o depășire neregulamentară, ești obligat să-l lași să intre în fața ta?
Dacă un șofer face o depășire neregulamentară, ești obligat să-l lași să intre în fața ta?
Gabriela Cristea, prima reacție după problemele de la afacerea cu cozonaci. Cum a explicat situația: „Nimeni nu v-a țepuit”
Gabriela Cristea, prima reacție după problemele de la afacerea cu cozonaci. Cum a explicat situația: „Nimeni nu v-a țepuit”