Pablo Cortacero, „executat” de avocatul Peluzei Cătălin Hîldan! Toate detaliile despre cum a fost înlăturat din Consiliul de Administrație al lui Dinamo | EXCLUSIV

Catalin Muresanu
Pablo Cortacero, „executat” de avocatul Peluzei Cătălin Hîldan! Toate detaliile despre cum a fost înlăturat din Consiliul de Administrație al lui Dinamo | EXCLUSIV
Pablo Cortacero nu a platit salariile promise

Pablo Cortacero nu mai este președinte al Consiliului de Adminstrație de la Dinamo, iar ProSport a aflat cum a putut fi dat jos spaniolul, în condițiile în care numirea sa în această funcție n-a fost legală.

Cu unanimitate de voturi, membrii Consiuliului de Adminisitrație au decis înlăturarea omului de afaceri spaniol din funcția de președinte al CA. În locul acestuia a fost numit Constantin Eftimescu urmând ca, în două săptămâni, să aibă loc o nouă ședință a „Consiliului”.

În ședința în care a fost înlăturat, Pablo Cortacero nici măcar n-a fost prezent. Spaniolul este într-un veritabil „război” cu fanii dinamoviști: deși consideră că „au fost mințiți ”de spanioli după ce sigla DDB a fost înlăturată de pe tricourile jucătorilor, fanii au vrut să ajute clubul cu bani. Suporterii au cerut ca „împrumutul să fie garantat printr-un gaj asupra acțiunilor deținute de partea spaniolă”, însă Pablo Cortacero nici n-a vrut să audă de așa ceva.

Pablo Cartacero, „executat” de avocatul Peluzei Cătălin Hîldan

Fanii lui Dinamo din Peluza Cătălin Hîldan au avut un rol important în înlăturarea lui Pablo Cortacero din fruntea Consiliului de Administrație.

Avocatul suporterilor „și-a făcut bine temele” și a descoperit, la sugestia lui Cristi Hîldan, că numirea lui Pablo Cortacero n-a fost legală. Spaniolul n-a ajuns președintele CA conform pașilor normali.

Dinamo, care se va despărți și de Marius Iorga, se află pe locul 14 în Liga 1, cu nouă puncte obținute, după 11 meciuri jucate. Echipa lui Cosmin Contra se pregătește acum de partida cu Viitorul, din 16-imile Cupei României. Ar putea fi ultimul meci pentru fostul internațional român pe banca lui Dinamo.

Cosmin Contra, antrenor Dinamo: „Nu am fost păcălit doar eu, au fost păcălite multe familii, mulți oameni care au venit alături de acest proiect și sunt în aceeași situație ca și mine. Dacă suporterii dorm mai bine dând vina pe mine, nicio problemă, eu pot să trăiesc și cu acest lucru! Pentru mine, experiențele în România se termină cu acest proiect! Nu mă mai interesează nici naționala, nici echipele de club”.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
Victoria cu Anglia poate costa scump Argentina. FIFA analizează gestul jucătorilor
Mediafax
Rezultatul AUTOPSIEI lui Gabi Mureșan. Care a fost cauza morții, de fapt
Cancan.ro
„Au vopsit locul peste noapte”. Pățania unui șofer care a parcat legal într-o destinație populară de vacanță, dar a fost amendat
Adevarul.ro
Înainte de a pleca, Rădoi s-a dus la Becali şi i-a lăudat un jucător de la FCSB: "Naşule, ai grijă de el, ajunge fotbalist. Are un parametru unde se apropie de Ronaldo"
Orangesport
Cum arată Alina Laufer după ce și-a făcut lifting facial! Nimeni nu o mai recunoaște: „Am apelat la această soluție. Sunt obsedată de perfecțiune”
Ce se întâmplă, doctore?
Ministerul Muncii a publicat proiectul legii salarizării: ce salarii cresc și ce salarii rămân la fel
Economedia
BANCUL ZILEI. Bulă își duce BMW-ul în service: - Face un zgomot ciudat!
Râzi cu lacrimi
Care este diferența dintre praf de copt și bicarbonat de sodiu?
Descopera.ro
Scandal de zeci de mii de euro între o influenceriță și furnizorii ei de chinezării. Afacerea care trebuia să-i aducă profit s-a transformat într-un coșmar!
Cancan.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Ciao.ro
Experții avertizează: GTA VI poate daună vieții de cuplu
Go4Games
Tren de mare viteză, oprit de urgență pentru că s-a terminat… hârtia igienică. S-a întâmplat în Germania
Promotor.ro