Florin Răducioiu, pălmuit de Mircea Lucescu în vestiar. „Nu am scos niciun cuvânt!” Ce l-a scos din sărite pe „Il Luce”

Florin Răducioiu, pălmuit de Mircea Lucescu în vestiar. „Nu am scos niciun cuvânt!” Ce l-a scos din sărite pe „Il Luce”
  • Publicat:

Florin Răducioiu a vorbit despre momentul în care Mircea Lucescu l-a pălmuit în vestiar, de față cu ceilalți coechipieri, în perioada când juca pentru Dinamo București.

Fostul atacant se afla sub contract cu Dinamo la acel moment, iar reacția lui „Il Luce” a venit în momentul în care Florin Răducioiu a fost eliminat în minutul 85 al returului cu Anderlecht.

Florin Răducioiu și-a adus aminte și de momentul în care Mircea Lucescu i-a dat o palmă după ce a fost eliminat de arbitrul partidei din returul semifinalelor Cupei Cupelor, în sezonul 1989-1990, cu Anderlecht, când Dinamo a fost eliminată.

Florin Răducioiu, pălmuit de Mircea Lucescu în vestiar

„Aveam 20 de ani. Mi-a tras o palmă de faţă cu toată lumea, iar eu nu am scos niciun cuvânt, de ruşine”, a declarat Răducioiu pentru spaniolii de la Sport, cel care susțin că Mircea Lucescu a fost„cel mai important antrenor al carierei”.

Deși a avut probleme cu Mircea Lucescu, Florin Răducioiu are numai cuvinte de laudă la adresa lui „Il Luce” și susține că fără el nu ar fi ajuns să joace la un nivel înalt. „Lucescu a fost un mentor, un profesor pentru mine. Fără el nu ajungeam fotbalist. A crezut în mine şi mi-a dat prima şansă în fotbal. M-a învăţat să joc, dar de la el am învăţat şi alte lucruri importante în viaţă. Mi-a dat cele mai bune sfaturi în acea perioadă a carierei mele şi de la el am avut de învăţat multe lucruri. Vorbea cu mine despre muzee, despre cultură în general, nu doar despre fotbal”, a declarat Florin Răducioiu, pentru Sport.

Mircea Lucescu, lăudat de spanioli înaintea meciului cu Barcelona

Mircea Lucescu a fost caracterizat și de spaniolii de la Sport înaintea meciului pe care Dinamo Kiev o să îl joace împotriva lui Barcelona.

„La 75 de ani, Mircea Lucescu este cel mai în vârstă antrenor din Champions League. Este şi cel mai respectat antrenor din România, deşi nu a mai lucrat acolo de 20 de ani. Veteranul antrenor pare că are o reţetă magică care i-a permis luxul de a avea succes în timp şi spaţiu”, notează spaniolii de la Sport.

„Deşi a lucrat cu el doar la începuturile carierei de fotbalist, fostul fotbalist al lui Espanyol, Florin Răducioiu, păstrează o amintire specială a celor 5 ani în care a fost elevul lui Lucescu la Dinamo Bucureşti şi mai apoi la Brescia şi nu ezită să-l numească ‘părintele său din fotbal'”, mai scrie sursa citată.

  • Dinamo Kiev – Barcelona se joacă marți, 24 noiembrie, ora 22.00, în Grupa G din Champions League, în Ucraina, iar partida va fi Live Video Online pe www.prosport.ro.
Cornel Popescu a debutat în jurnalism la începutul anilor 2000, iar de atunci a lucrat pentru numeroase publicații de sport. Acesta este absolvent al Facultății de Jurnalism din cadrul Universității Spiru Haret. Din decembrie 2009, Cornel Popescu ocupă postul de redactor la ProSport citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Cea mai „nebună” ofertă vine de la Lidl! Ce o să găsiți în supermarketuri de luni
Cea mai „nebună” ofertă vine de la Lidl! Ce o să găsiți în supermarketuri de luni
”Dan Petrescu?”. Gigi Becali a provocat hohote de râs în direct, după ce FCSB a luat titlul
”Dan Petrescu?”. Gigi Becali a provocat hohote de râs în direct, după ce FCSB a luat titlul
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant al iubitei sale!
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant…
Singurele echipe din Superligă care au felicitat-o pe FCSB după ce a devenit campioana României
Singurele echipe din Superligă care au felicitat-o pe FCSB după ce a devenit campioana României
I-a ÎNNEBUNIT pe toți bărbații! Imagini de vis cu vedeta! Are trup de zeiță la 57 de ani
I-a ÎNNEBUNIT pe toți bărbații! Imagini de vis cu vedeta! Are trup de zeiță la 57 de ani
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
De ce este bine să mănânci pește de Florii. Conform tradiţiei, îţi poate aduce un beneficiu uriaş
De ce este bine să mănânci pește de Florii. Conform tradiţiei, îţi poate aduce un beneficiu uriaş
Omul care a spus ADEVĂRUL despre Zona 51 și Farfuriile Zburătoare
Omul care a spus ADEVĂRUL despre Zona 51 și Farfuriile Zburătoare
Care este singurul moment de desfătare al soţiei lui Dan Şucu. Diana Şucu a recunoscut totul
Care este singurul moment de desfătare al soţiei lui Dan Şucu. Diana Şucu a recunoscut totul
Localitatea care a dispărut de pe harta României. În 2002 mai avea doar 3 locuitori
Localitatea care a dispărut de pe harta României. În 2002 mai avea doar 3 locuitori
Se dau TOTAL GRATUIT, direct de la UE. Trebuie să depui cererea până pe 30 APRILIE
Se dau TOTAL GRATUIT, direct de la UE. Trebuie să depui cererea până pe 30 APRILIE
VIDEO. Viteza l-a ucis pe Florin de ziua numelui său. Drama tulburătoare a tânărului de 21 de ani care s-a filmat când gonește cu 180 km/h
VIDEO. Viteza l-a ucis pe Florin de ziua numelui său. Drama tulburătoare a tânărului de 21 de ani care s-a…
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Detalii incredibile din viaţa familiei regale britanice: Regele Charles, considerat „neajutorat” de regretata Regină Elisabeta II. Nici tatăl său nu îl ierta
Detalii incredibile din viaţa familiei regale britanice: Regele Charles, considerat „neajutorat” de regretata Regină Elisabeta II. Nici tatăl său nu…
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Femeile din aceste zodii vor fi marcate de succes în viața profesională. La ce vor fi nevoite să renunțe în luna mai 2024
Femeile din aceste zodii vor fi marcate de succes în viața profesională. La ce vor fi nevoite să renunțe în…