Valeriu Iftime, o nouă reacție fabuloasă după remiza cu CS U Craiova. „Sunt frate de cruce cu el. Mă omoară!”

Valeriu Iftime, o nouă reacție fabuloasă după remiza cu CS U Craiova. „Sunt frate de cruce cu el. Mă omoară!”

Valeriu Iftime, patronul lui FC Botoșani, a avut o nouă reacție fabuloasă după ce gruparea sa a remizat cu CS U Craiova, scor 0-0, în etapa 11 din Liga 1.

Meciul FC Botoșani – CS U Craiova s-a terminat la egalitate, scor 0-0, iar patronul echipei antrenate de Marius Croitoru a reacționat la adresa unui jucător din lotul moldovenilor.

Omul de afaceri crede că FC Botoșani ar fi putut câștiga meciul cu CS U Craiova, chiar dacă echipa sa a avut probleme de lot din cauza cazurilor de COVID-19. Totodată, Valeriu Iftime a avut o replică amuzantă pentru Eduard Pap.

Valeriu Iftime, o nouă reacție fabuloasă după remiza cu CS U Craiova

„Marius a fost acolo, era supărat, e vulcanic  A fost un meci bun, s-a jucat frumos, Craiova n-a putut să ne bată şi n-a avut nicio ocazie de gol. Cu Pap sunt obişnuit, sunt frate de cruce cu el, adică el oricând poată să mă pună în palton de lemn, mă omoară pur şi simplu.

Şi-a făcut treaba, a greşit o dată, ăsta e jocul. Când vrei să joci cu pase de la portar cum vrea Marius Croitoru, e greu. Mai apar şi greşeli, a greşit o dată, asta e”, a spus patronul lui FC Botoşani.

Valeriu Iftime, dezamăgit după remiza cu CS U Craiova. „Puteam să câștigăm!”

„După joc, chiar puteam să câştigăm. Am avut două ocazii mai bune decât ei. Având în vedere că am jucat cu Askovski, Chalkiadakis în atac şi încă două piese moarte, e un punct bun. S-au văzut doi, trei jucători excepţionali, Ongenda cu Denis, cu Florescu, Chindriş care sunt fotbalişti. Bine că suntem aici, că n-am luat bătaie, noi nu cu Craiova trebuia să facem puncte, ci cu UTA şi cu Chindia.

Arbitrajul a fost excepţional, cu un asemnea arbitru facem economie, nu ne mai trebuie VAR, un arbitru perfect. A lăsat jocul să curgă. Interesant e că jucătorii se opreau, neştiind că un arbitru care are minte lasă jocul să curgă”, a declarat Iftime după meci.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
Liverpool a spart banca! Are cel mai scump lot din lume » PSG, lider detașat la profitul din transferuri
Mediafax
Nepotul fostului interlop Adrian Mogoș a murit la doar 6 ani! Familia a sperat la o minune până în ultima clipă 🥲
Cancan.ro
„Schimbul de ulei japonez”, explicat de un mecanic cu 20 de ani de experiență. De ce metoda a devenit virală în rândul șoferilor
Adevarul.ro
Marius Măldărăşanu a susţinut că Andrei Nicolescu a încercat să-l păcălească, iar preşedintele lui Dinamo i-a dat replica: ”Asta a fost istoria”
Orangesport
Salma Hayek, apariție incendiară la 60 de ani. Fotografia nud care a făcut senzație pe Instagram. „Sunt recunoscătoare”
Ce se întâmplă, doctore?
HARTĂ. România, la 1.477 km de autostrăzi și drumuri expres / Ce se mai deschide în 2026 și ce rămâne pentru 2027
Economedia
BANCUL ZILEI. După prima noapte împreună, Bulă se duce la duş...
Râzi cu lacrimi
Fenomen astronomic extrem, nemaivăzut până acum!
Descopera.ro
Înmormântarea lui Costeluș de la Clejani, amânată pe termen nedeterminat? Scandal la INML, cu intervenția autorităților
Cancan.ro
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Ciao.ro
Noul film Resident Evil promite să fie terifiant
Go4Games
Muzica la volan: piesa din 2017 care crește riscul de accidente
Promotor.ro
ATENȚIE la bancnota de 50 de euro de pe PARBRIZ! Noua metodă prin care ȘOFERII sunt jefuiți în parcări
Mediafax Italia
Un nou marcaj pe șosele! Ce înseamnă CERCURILE ALBE și ce trebuie să facă șoferii din Spania
Mediafax Spania