Dinamo, un alt pas până la dezastru! Clubul trebuie să achite peste 20.000 de euro chiar în ziua meciului cu Voluntari! Încă un litigiu pentru „câini” | EXCLUSIV

Dinamo, un alt pas până la dezastru! Clubul trebuie să achite peste 20.000 de euro chiar în ziua meciului cu Voluntari! Încă un litigiu pentru „câini” | EXCLUSIV
  • Publicat:
  • Actualizat:

Dinamo este sub o presiune uriașă, pe fondul problemelor financiare! Echipa lui Cosmin Contra este cu gândul doar la bani, iar clubul trebuie să achite peste 20.000 de euro, chiar în ziua meciului cu Voluntari.

La cum arată lucrurile, Dinamo n-are cum să mai evite un veritabil dezastru, mai ales că șefii clubului au aflat de încă două litigii care trebuie rezolvate repede, cu fotbaliștii Jordan Mustoe și Nabil Jaadi.

Dinamo este pe penultimul loc în Liga 1, iar ProSport a aflat că s-a ajuns în situația în care să nu fie bani pentru arbitrii meciului cu Voluntari.

Dinamo trebuie să-i achite 21.000 de euro lui Jordan Mustoe în ziua meciului cu Voluntari

Concret, Dinamo are de rezolvat repede un litigiu: trebuie să-i plătească 21.000 de euro lui Jordan Mustoe, adus de Mircea Rednic în „Ștefan cel Mare”.

Liber de contract după despărțirea de Al-Nasr, Mustoe a plecat cu scandal de la Dinamo.

ProSport a scris anul trecut că oficialii „câinilor” au ales o metodă mai dură de a-l deposeda pe Jordan Mustoe de mașina primită de la club. Aceștia ar fi mers să-i ia englezului cheile de la mașina care i-a aparținut lui Diogo Salomao pe vremea când acesta evolua în „Ștefan cel Mare” și să-i transmită faptul că nu mai este dorit la antrenamentele lui Dinamo. Vom depune memoriu, vom merge la FIFA, oriunde e nevoie pentru a ne face dreptate. Jordan își vrea doar drepturile cuvenite, nimic altceva”, a spus la vremea respectivă Laurette Nogo, impresarul lui Mustoe, pentru ProSport.

Vineri este ultima zi în care roș-albii trebuie să facă plata în cazul lui Mustoe, pentru a nu ajunge să achite dublul acestei sume, sau să ajungă chiar la depunctarea lui Dinamo.

În plus, dinamoviștii au aflat și de datoria către Nabil Jaadi, jucător adus tot de Mircea Rednic. Aflat acum în Maroc, Jaadi trebuie să primească banii până pe 30 noiembrie.

Andrei Preotu / Autor
Aventura lui Andrei Preotu a început încă din 1996, atunci când a fost invitatul lui Ovidiu Ioanițoaia la „Procesul Europenelor”. În 2006 a ajuns la Fanatik, primul loc de muncă. Apoi, a semnat cu NewsIn. După aventura de la OnlineSport, a urmat o perioadă de aproape zece ani în care ... citește mai mult
Absolvent al Facultății de Comunicare și Relații Publice, din cadrul Universității București, Victor a avut primul job la 19 ani, într-o companie multinațională de outsourcing, subsidiară General Electric. Aici a activat până la 23 de ani. Un an mai târziu a intrat în presa de sport, ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Prețul uriaș cu care a ajuns să se vândă kilogramul de miel în Mega Image din București
Prețul uriaș cu care a ajuns să se vândă kilogramul de miel în Mega Image din București
Xavi a luat decizia în mai puțin de 24 de ore, după ce Barcelona l-a pus să-și dea afară propriul frate
Xavi a luat decizia în mai puțin de 24 de ore, după ce Barcelona l-a pus să-și dea afară propriul…
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
Judeţele care se vor dezvolta puternic. Proiectul de infrastructură care va transforma estul României
Judeţele care se vor dezvolta puternic. Proiectul de infrastructură care va transforma estul României
RUINELE unui ORAȘ imens, găsite pe planeta Marte? Cercetătorii, ULUIȚI!
RUINELE unui ORAȘ imens, găsite pe planeta Marte? Cercetătorii, ULUIȚI!
Decizia radicală luată de fiica cea mare a lui Cristi Borcea, la 20 de ani. Momentul care îi poate schimba total viaţa
Decizia radicală luată de fiica cea mare a lui Cristi Borcea, la 20 de ani. Momentul care îi poate schimba…
Indicatorul rutier pe care puțini șoferi îl cunosc. Ce trebuie să faci și unde poate fi întâlnit
Indicatorul rutier pe care puțini șoferi îl cunosc. Ce trebuie să faci și unde poate fi întâlnit
Răsturnare de situație pentru cei cu TELEFOANE mobile. Au anunțat că este total INTERZIS
Răsturnare de situație pentru cei cu TELEFOANE mobile. Au anunțat că este total INTERZIS
"Am cheltuit peste 120.000 de euro ca să-mi rotunjesc formele". Cum arată suedeza Natasha după operațiile estetice pe care acum…
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Moartea în chinuri a inginerului Ursu, Navalnîi de România. Cum acoperă statul român crimele securiștilor VIDEO
Moartea în chinuri a inginerului Ursu, Navalnîi de România. Cum acoperă statul român crimele securiștilor VIDEO
Die Welt publică acordul de pace pe care Ucraina şi Rusia l-ar fi putut semna în aprilie 2022
Die Welt publică acordul de pace pe care Ucraina şi Rusia l-ar fi putut semna în aprilie 2022
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Ce mai face și cum arată acum fosta ispită masculină de la Insula Iubirii, Sorin. S-a căsătorit și pare mai fericit ca niciodată
Ce mai face și cum arată acum fosta ispită masculină de la Insula Iubirii, Sorin. S-a căsătorit și pare mai…