Ciprian Tătărușanu s-a retras de la echipa națională! Ce mesaj a transmis goalkeeper-ul: „În ultimele luni mi s-a întărit convingerea că e momentul să iau această decizie!”

Ciprian Tătărușanu s-a retras de la echipa națională! Ce mesaj a transmis goalkeeper-ul: „În ultimele luni mi s-a întărit convingerea că e momentul să iau această decizie!”
  • Publicat:
  • Actualizat:

Federația Română de Fotbal a anunțat, printr-un comunicat oficial, că portarul Ciprian Tătărușanu s-a retras de la echipa națională! Portarul, în vârstă de 34 de ani, a avut un mesaj emoționant prin care a anunțat decizia pe care a luat-o.

Ciprian Tătărușanu a apărat poarta echipei naționale în uiltimii 11 ani și a reprezentat unul dintre cei mai importanți jucători de la prima reprezentativă, în această perioadă.

În prezent, Ciprian Tătărușanu este legitimat la AC Milan, după ce a fost transferat, în vara acestui an, de la Olympique Lyon.

Ciprian Tătărușanu s-a retras de la echipa națională

Ciprian Tătărușanu a avut un mesaj emoționant prin care și-a anunțat retragerea. Acesta susține că a început să se gândească la acest moment încă de la începutul acestui an.

„Am început să mă gândesc serios la momentul retragerii mele de la echipa națională încă de la începutul acestui an. Până la 34 de ani, am jucat mai bine de un deceniu pentru România, cu onoare și mândrie, de fiecare dată recunoscător pentru că sunt convocat și pentru că pot cânta imnul purtând cel mai important tricou pentru mine. Tricoul în care am visat să joc de când eram copil.

În curând voi împlini 35 de ani, așa că în ultimele luni mi s-a întărit convingerea că e momentul să iau această decizie. Am avut o relație foarte bună cu toți selecționerii României din acești 11 ani și cu toți membrii staff-urilor tehnice, așa că orice speculație legată de alte presupuse motive decât cele pe care vi le împărtășesc nu își are locul. Am fost convocat, am jucat, am apărat pentru România și în această misiune specială am pus tot ce am avut mai bun ca fotbalist.

Pur și simplu cred că este timpul ca alți portari români să vină din urmă, să apere poarta echipei naționale, iar eu să fac un pas în spate. Avem portari tineri de mare perspectivă, avem portari cu experiență care pot face față oricând acestui rol. S-a încheiat un ciclu, prin finalul campaniei de calificare la EURO și prin disputarea ultimei ediții din Liga Națiunilor, și începe un alt ciclu, prin preliminariile de Mondial programate în primăvară. Așadar, acesta cred că e momentul cel mai bun pentru ca povestea mea frumoasă la echipa națională să se încheie.

Vreau să mulțumesc tuturor suporterilor, selecționerilor, membrilor staff-urilor tehnice, Federației Române de Fotbal, oamenilor din staff-urile administrative și medicale, alături de care am lucrat și de la care am învățat atât de multe lucruri.

Poate că felul meu de a fi nu a fost mereu cel așteptat de public și jurnaliști, dar știu sigur că acest fel de a fi a contat enorm pe teren, acolo unde am avut responsabilitatea cea mai importantă, aceea de a apăra poarta României.

Sunt fericit pentru 11 ani frumoși și vă asigur că am fost de fiecare dată mândru să joc pentru România, dând totul pentru echipa mea.

Să pot fi căpitanul României a însemnat pentru mine cel mai frumos lucru din carieră. Vă mulțumesc!”, se arată în scrisoarea de retragere a lui Ciprian Tătărușanu, potrivit FRF.

Cosmin a avut prima tangență cu presa la vârsta de 15 ani, când a început să scrie pentru volan.ro. Apoi a semnat articole pentru mai multe publicații din domeniul tech, cum ar fi gadget-talk.ro, dexblog.ro sau urbanteh.ro. La vârsta de 17 ani, a debutat în presa sportivă, pe site-ul ionalexandru.ro. ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Tatuajul ireal care a produs controverse în mediul online. Bărbatul de 60 de ani nu regretă decizia luată. „Nu mă deranjează”
Tatuajul ireal care a produs controverse în mediul online. Bărbatul de 60 de ani nu regretă decizia luată. „Nu mă…
”Dan Petrescu?”. Gigi Becali a provocat hohote de râs în direct, după ce FCSB a luat titlul
”Dan Petrescu?”. Gigi Becali a provocat hohote de râs în direct, după ce FCSB a luat titlul
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant al iubitei sale!
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant…
Singurele echipe din Superligă care au felicitat-o pe FCSB după ce a devenit campioana României
Singurele echipe din Superligă care au felicitat-o pe FCSB după ce a devenit campioana României
I-a ÎNNEBUNIT pe toți bărbații! Imagini de vis cu vedeta! Are trup de zeiță la 57 de ani
I-a ÎNNEBUNIT pe toți bărbații! Imagini de vis cu vedeta! Are trup de zeiță la 57 de ani
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
De ce este bine să mănânci pește de Florii. Conform tradiţiei, îţi poate aduce un beneficiu uriaş
De ce este bine să mănânci pește de Florii. Conform tradiţiei, îţi poate aduce un beneficiu uriaş
Omul care a spus ADEVĂRUL despre Zona 51 și Farfuriile Zburătoare
Omul care a spus ADEVĂRUL despre Zona 51 și Farfuriile Zburătoare
Care este singurul moment de desfătare al soţiei lui Dan Şucu. Diana Şucu a recunoscut totul
Care este singurul moment de desfătare al soţiei lui Dan Şucu. Diana Şucu a recunoscut totul
Cea mai „nebună” ofertă vine de la Lidl! Ce o să găsiți în supermarketuri de luni
Cea mai „nebună” ofertă vine de la Lidl! Ce o să găsiți în supermarketuri de luni
ORDINUL s-a dat deja de la primărie. Se întâmplă în FIECARE NOAPTE, începând cu ora 22
ORDINUL s-a dat deja de la primărie. Se întâmplă în FIECARE NOAPTE, începând cu ora 22
VIDEO. Viteza l-a ucis pe Florin de ziua numelui său. Drama tulburătoare a tânărului de 21 de ani care s-a filmat când gonește cu 180 km/h
VIDEO. Viteza l-a ucis pe Florin de ziua numelui său. Drama tulburătoare a tânărului de 21 de ani care s-a…
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Detalii incredibile din viaţa familiei regale britanice: Regele Charles, considerat „neajutorat” de regretata Regină Elisabeta II. Nici tatăl său nu îl ierta
Detalii incredibile din viaţa familiei regale britanice: Regele Charles, considerat „neajutorat” de regretata Regină Elisabeta II. Nici tatăl său nu…
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗