Rafael Nadal, învins de Dominic Thiem în a doua etapă a grupelor de la Turneul Campionilor! Reacţia austriacului după ce a urcat pe primul loc

Alexandru Tăcină
Rafael Nadal, învins de Dominic Thiem în a doua etapă a grupelor de la Turneul Campionilor! Reacţia austriacului după ce a urcat pe primul loc

Rafael Nadal a suferit prima înfrângere la Turneul Campionilor 2020, după ce Dominic Thiem s-a impus cu 7-6(7), 7-6(4) în meciul din faza a doua a grupelor.

Dominic Thiem (Austria, 3 ATP) a devenit liderul grupei Londra 2020″ de la Turneul Campionilor, cu două victorii din două meciuri, după ce a făcut un joc superb în faţa lui Rafael Nadal (Spania, 2 ATP), scor 7-6(7), 7-6(4).

Rafael Nadal are o victorie şi o înfrângere după primele două etape şi, cel mai probabil, va fi obligat să se impună în partida cu Stefanos Tsitsipas (Grecia, 6 ATP) pentru a păstra şanse la calificarea în semifinale.

Dominic Thiem, victorie spectaculoasă în faţa lui Rafael Nadal, în etapa a doua a grupei de la Turneul Campionilor

Dominic Thiem a reuşit a 5-a victorie a carierei în faţa lui Rafael Nadal, ibericul rămânând cu 9 succese contra austriacului! Thiem a jucat cu o determinare teribilă şi a lovit mingea în forţă, obţinând un număr excepţional de 37 de mingi direct câştigătoare. De partea cealaltă, Nadal a reuşit 25 de lovituri direct câştigătoare.

În primul set, Dominic şi Rafa au mers cap la cap până în tie-break, unul pe care austriacul l-a câştigat dramatic, după ce a salvat două mingi de set ale Matadorului”. Nadal a avut şi manşa secundă în mână, a condus cu 4-3 şi break, însă Thiem a revenit din nou spectaculos şi l-a învins pe deţinătorul a 20 de titluri de Grand Slam, după două ore şi 27 de minute, scor final 7-6(7), 7-6(4).

Reacţia lui Dominic Thiem după victoria fantastică în faţa lui Rafael Nadal

Dominic Thiem a urcat pe primul loc în grupă, cu două victorii şi un setaveraj de 4-1, în timp ce Rafael Nadal rămâne pe poziţia secundă, cu o singură victorie şi un setaveraj de 2-2. În celălalt meci din runda a doua a grupei, Stefanos Tsitsipas se duelează cu Andrei Rublev, în direct la Eurosport, de la ora 22:00.

Thiem, care a devenit mare favorit la câştigarea grupei după victoria cu Nadal, a declarat la final: Am avut un uşor avantaj, datorită suprafeţei. Dar Nadal a fost foarte puternic şi mă bucur că am rămas şi eu puternic mental. Sunt forte fericit pentru această victorie! E greu să identific capitolul la care am fost net superior astăzi, dar aş putea spune totuşi că la serviciu”.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]