Gigi Mulțescu, episod incredibil la antrenamentul lui Dinamo! Ar fi vrut să joace 13 vs. 11: „Mister, ce fel de fotbal e ăsta?!”

Gigi Mulțescu, episod incredibil la antrenamentul lui Dinamo! Ar fi vrut să joace 13 vs. 11: „Mister, ce fel de fotbal e ăsta?!”
  • Publicat:
  • Actualizat:

Gheorghe Mulțescu, antrenorul în vârstă de 69 de ani care a pus umărul la salvarea lui Dinamo de la retrogradare în sezonul trecut, a făcut însă câteva gafe la antrenamente.

În ultima perioadă, s-a vorbit intens despre plecarea lui Cosmin Contra (44 de ani) de la Dinamo.

Unul dintre favoriții suporterilor-acționari, dar și ai conducerii, este Gigi Mulțescu, antrenor care de fiecare dată când a călcat pragul echipei din „Ștefan cel Mare”, a făcut treabă bună.

Gigi Mulțescu, episod incredibil la antrenamentul lui Dinamo

Totuși, partea mai puțin știută este ceea ce se întâmplă la antrenamentele pe care Dinamo le desfășoară la Săftică.

Într-o zi, Gigi Mulțescu a împărțit echipa în două și organizat un joc-școală. Acesta însă ar fi format o echipă din 13 jucători și cealaltă din 11, potrivit GSP.

Ante Puljic ar fi fost cel care și-a dat seama de eroarea făcută de către antrenor și s-ar fi dus la el să îi ceară explicații. Iată dialogul prezentat de sursa citată:

– Mister, ce fel de fotbal e ăsta?!
– Cum adică?
– Ei sunt 13!
– Aaa, da, așa e, schimbați!

Gigi Mulțescu și Cornel Țălnar, salvatorii lui Dinamo?

După ce a fost înlocuit de către investitorii spanioli cu Cosmin Contra, Gigi Mulțescu a preluat o funcție în departamentul de scouting al clubului Dinamo. Cornel Țălnar a fost director tehnic în staff-ul „SMURD-ului”, însă acum se ocupă de bunul mers al Centrului de Copii și Juniori și al echipei a doua, condusă de către antrenorul Emil Ursu.

Invitat în cadrul emisiunii ProSport Live, fostul jucător și antrenor al lui Dinamo Florin Bratu este de părere că cea mai bună soluție pentru salvarea lui Dinamo ar fi numirea celor doi în fruntea primei echipe din „Ștefan cel Mare”.

„Ar fi o variantă Cornel Țălnar. Ar fi o variantă și Gigi Mulțescu. Sunt doi oameni care cunosc lotul de jucători, care sunt în curtea lui Dinamo, au și ochi la fotbaliști, citesc bine jocul”, a spus Florin Bratu, la ProSport Live.

Andreea Visu / Autor
Pasiunea pentru fotbal este o moștenire de familie, astfel că drumul către jurnalismul sportiv a venit natural. A intrat în presă în anul 2016, la IlfovSport. A început să scrie despre ligile inferioare și ușor-ușor a promovat la Revista IlfovSport, denumită ulterior 100% Sport. A lucrat ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Polițista care a luat mită de la Lidia Buble, condamnată definitiv! Ce pedeapsă a primit agenta de la Rutieră
Polițista care a luat mită de la Lidia Buble, condamnată definitiv! Ce pedeapsă a primit agenta de la Rutieră
Mihai Stoica îl așteaptă la FCSB, dar fotbalistul pune o condiție. ”Vreau să joc fotbal”. Reacția lui Ilie Dumitrescu
Mihai Stoica îl așteaptă la FCSB, dar fotbalistul pune o condiție. ”Vreau să joc fotbal”. Reacția lui Ilie Dumitrescu
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant al iubitei sale!
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant…
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
Detalii tabu din viața intimă a unei actrițe: și-a pierdut virginitatea la 35 de ani
Detalii tabu din viața intimă a unei actrițe: și-a pierdut virginitatea la 35 de ani
Simona Gherghe, anunț tulburător pe rețelele sociale la exact 7 ani de când a spus DA: Aproape de naștere!
Simona Gherghe, anunț tulburător pe rețelele sociale la exact 7 ani de când a spus DA: Aproape de naștere!
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
Momentul în care strada din Cluj s-a surpat și s-a format un crater uriaș. Un cartier riscă să rămână izolat:
Momentul în care strada din Cluj s-a surpat și s-a format un crater uriaș. Un cartier riscă să rămână izolat:…
Cea mai BOGATĂ actriță de la Hollywood! „Puțină lume știe despre mine că...
Cea mai BOGATĂ actriță de la Hollywood! „Puțină lume știe despre mine că...
Românul care l-a surclasat pe Ion Ţiriac în topul miliardarilor. Anunţul făcut direct de americani
Românul care l-a surclasat pe Ion Ţiriac în topul miliardarilor. Anunţul făcut direct de americani
Bucurie mare în showbiz ❤️ ❤️ Fosta asistentă de la Acces Direct este însărcinată pentru prima oară
Bucurie mare în showbiz ❤️ ❤️ Fosta asistentă de la Acces Direct este însărcinată pentru prima oară
NU ai voie, sub nicio formă, să faci așa ceva în România. S-a stabilit că e INTERZIS prin lege
NU ai voie, sub nicio formă, să faci așa ceva în România. S-a stabilit că e INTERZIS prin lege
Vlăduța Lupău, imagini ireale! Cum arăta cântăreața. Adevărul despre operațiile ei
Vlăduța Lupău, imagini ireale! Cum arăta cântăreața. Adevărul despre operațiile ei
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
O pisică a fost „expediată” din greșeală mii de kilometri cu un colet pe care stăpânii săi l-au returnat. Cum a fost recuperată
O pisică a fost „expediată” din greșeală mii de kilometri cu un colet pe care stăpânii săi l-au returnat. Cum…
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
Ești obligat să lași certificatul de înmatriculare la service atunci când duci mașina la reparat?
Ești obligat să lași certificatul de înmatriculare la service atunci când duci mașina la reparat?
Artist internațional, filmat într-o ipostază neașteptată, la Costinești. Este urmarit de zeci de milioane de oameni, dar nu i-a păsat că este văzut așa | VIDEO
Artist internațional, filmat într-o ipostază neașteptată, la Costinești. Este urmarit de zeci de milioane de oameni, dar nu i-a păsat…