Aleix Garcia, fostul star al lui Manchester City, a ajuns rezervă la Dinamo. Schimbarea făcută de Cosmin Contra

Andrei Preotu
Aleix Garcia, fostul star al lui Manchester City, a ajuns rezervă la Dinamo. Schimbarea făcută de Cosmin Contra

Aleix Garcia a fost adus ca un veritabil star de noua conducere a lui Dinamo, însă spaniolul trecut pe la Manchester City a fost pedepsit de Cosmin Contra cu Astra.

Titular în primele trei meciuri jucate în tricoul lui Dinamo, Garcia a fost trecut pe bancă de Contra, la partida de sâmbătă seara.

Aleix Garcia a intrat însă repede pe teren, după ce l-a înlocuit pe Crețu, introdus titular doar pentru a se respecta regula U21, atât de contestată în ultima perioadă.

Aleix Garcia, pedepsit doar șapte minute de Cosmin Contra

Aleix Garcia a început meciul cu Astra pe bancă, alături de Fabbrini și Nemec, celelalte două nume mari care l-au dezamăgit pe Cosmin Contra.

Fostul jucător al lui Manchester City a intrat însă după doar șapte minute, schimbându-l pe Geani Crețu.

Prezentat ca un veritabil star, Garcia a dezamăgit până acum la Dinamo, deși a fost titular atât cu Craiova (0-1), cât și cu Sepsi (0-2) și Viitorul (1-2).

Garcia n-a ajutat-o pe Dinamo să ia măcar un punct din aceste meciuri, deși a fost integralist cu Viitorul, cu Sepsi a jucat 66 de minute, iar cu Craiova, la debut, a evoluat 72 de minute.

Aleix Garcia (23 de ani) a fost adus de Dinamo, liber de contract, în această toamnă, de la Manchester City. Printre punctele pozitive scrise de scouterii lui City în dreptul lui Garcia, se numără capacitatea de a juca rapid și tehnica excelentă de a șuta de la distanță.

Aleix Garcia, despre Cosmin Contra: „Am jucat la Manchester City acum 3 ani de zile. Nu mai sunt jucătorul lor. Îl am pe Cosmin ca antrenor, e la fel de faimos aici cum e Pep în Spania”.

  • 3,2 milioane de euro este cota lui Aleix Garcia, conform transfermarkt.com
  • 4 milioane de euro a plătit Manchester City pentru transferul lui Aleix Garcia de la Villarreal
  • 9 meciuri a jucat Aleix Garcia pentru Manchester City și a dat un gol, în Cupa Ligii, cu Swansea, scor 2-1
Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]