8 goluri marcate într-un meci naționalei, record doborât după 23 de ani! Câți debutanți are deja la activ selecționerul Mirel Rădoi

Daniel Nazare
8 goluri marcate într-un meci naționalei, record doborât după 23 de ani! Câți debutanți are deja la activ selecționerul Mirel Rădoi

Echipa națională a României rămâne neînvinsă cu Belarus și după a 5-a întâlnire. Ce este interesant este faptul că nu se mai marcaseră minimum 8 goluri la un meci al naționalei din 1997.

Reprezentativa României a învins naţionala Belarusului, cu scorul de 5-3 (4-0), într-un meci amical disputat miercuri seară, pe stadionul “Ilie Oană” din Ploieşti.

Au marcat Mitrea ’11, R. Marin ’20, Nedelcearu ’31, ’55 şi Puşcaş ’44 pentru tricolori, respectiv Kendysh ’63, Bakhar ’80 şi Klimovich ‘90+2 pentru oaspeţi.

Mirel Rădoi a promovat 7 jucători în echipa națională, din care 3 doar cu Belarus

Răzvan Marin a fost în premieră căpitanul echipei, devenind al 94-lea din istoria naționalei. Au debutat 3 jucători: Lazar, Bg. Mitrea și Val. Crețu, mărind la 7 debutanții de sub comanda lui Mirel Rădoi.

Mitrea și Nedelcearu s-au aflat la primele lor goluri în națională, primul devenind al 77-lea debutant din istoria reprezentativei României care marchează.

Au revenit 7 jucători în națională după o pauză între 1 și 3 ani. De la meciul cu Armenia, de la 08.10.2016, 5-0 la Erevan, România nu a mai marcat 4 goluri în prima repriză. România nu mai jucase un meci amical de peste 2 ani, de la 05.06.2018, tot la Ploiești, 2-0 cu Finlanda.

Ultima oară când într-un meci al României se marcaseră cel puțin 8 goluri, s-a întâmplat la 06.09.1997, la Liechtenstein – România 1-8.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]