România – Belarus, meciul 711 pentru tricolori. Ploieștiul găzduiește pentru a 12-a oară un meci al echipei naționale de fotbal

Daniel Nazare
România - Belarus, meciul 711 pentru tricolori. Ploieștiul găzduiește pentru a 12-a oară un meci al echipei naționale de fotbal
stadion ilie oana

Meciul amical contra Belarus va fi al 711-lea din palmaresul echipei naționale. Bilanțul la zi este următorul: 314 victorii, 182 egaluri, 214 înfrângeri, 1165-907 golaveraj.

Pentru respectarea cerințelor UEFA privind numărul de partide al unei echipe reprezentative per an calendaristic și respectarea calendarului fixat de forul continental pentru început de noiembrie, FRF a perfectat un meci amical pentru prima reprezentativă.

Partida de la Ploiești pare a avea o favorită destul de clară. Chiar dacă elevii lui Mirel Rădoi nu trec printr-o perioadă atât de bună par a fi peste cei din Belarus din punct de vedere al valorii. Tricolorii au întâlnit de patru ori până acum Belarus, reușind două victorii și două remize.

România – Belarus se joacă la Ploiești. Echipa națională e favorită pe hârtie

România este în Liga B a Ligii Natiunilor, grupa 1, ocupă poziția a 3-a cu 4 puncte dupa 4 etape parcurse. Vine dupa 2 jocuri in care nu a marcat deloc.

Belarus este în Liga C a Ligii Natiunilor și se află în grupa 4, unde este pe primul loc grație celor 7 puncte stranse în primele 4 etape. A suferit un singur eșec în aceste meciuri

Belarus ocupă locul 90 în clasamentul FIFA. A pierdut semifinala play-off-ului pentru EURO 2020 în Georgia, 0-1. În Liga Națiunilor, în această toamnă, a jucat cu Albania (0-2 acasă), Kazahstan (2-1 în deplasare), Lituania (2-2 în deplasare) și din nou Kazahstan (2-0 acasă).

Va fi al 12-lea meci la Ploiești disputat de prima reprezentativă

Va fi al 12-lea meci pe care echipa noastră națională îl va juca în Ploiești. Iată-le pe precedentele 11:

17.11.1966 Ploiești: ROMÂNIA – POLONIA 4-3 (2-0) amical
06.06.1998 Ploiești: ROMÂNIA – MOLDOVA 5-1 (2-0) amical
25.04.2001 Ploiești: ROMÂNIA – SLOVACIA 0-0 amical
06.09.2003 Ploiești: ROMÂNIA – LUXEMBURG 4-0 (3-0) prel.CE
29.03.2015 Ploiești: ROMÂNIA – FEROE 1-0 (1-0) prel.CE
05.10.2017 Ploiești: ROMÂNIA – KAZAHSTAN 3-1 (2-0) prel.CM
05.06.2018 Ploiești: ROMÂNIA – FINLANDA 2-0 (1-0) amical
07.09.2018 Ploiești: ROMÂNIA – MUNTENEGRU 0-0 Liga Națiunilor UEFA, Liga C
17.11.2018 Ploiești: ROMÂNIA – LITUANIA 3-0 (1-0) Liga Națiunilor UEFA, Liga C
08.09.2019 Ploiești: ROMÂNIA – MALTA 1-0 (0-0) prel.CE
14.10.2020 Ploiești: ROMÂNIA – AUSTRIA 0-1 (0-0) Liga Națiunilor UEFA, Liga B

Bilanț: 11. 8. 2. 1. 23-6

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]