Sorin Cârţu nu-și explică de ce a plecat Cristiano Bergodi de la CS U Craiova! „Este un gest care a surprins pe toată lumea”

Sorin Cârţu nu-și explică de ce a plecat Cristiano Bergodi de la CS U Craiova! „Este un gest care a surprins pe toată lumea”
Sorin Cartu

Oltenii sunt în continuare foarte surprinși și nu înțeleg ce s-a întâmplat cu Cristiano Bergodi. Italianul și-a dat demisia după meciul cu Chindia Târgoviște și după câteva ore a plecat acasă, fără să spună o vorbă. Sorin Cârțu a pus cărțile pe masă. A spus că cei care conduc clubul au fost mulțumiți de fostul antrenor și nu înțeleg de ce s-a retras.

CS U Craiova a schimbat din nou antrenorul. De data aceasta a pus un tehnician care a mai avut două mandate la trupa din Bănie. Corneliu Papură este înlocuitorul lui Cristiano Bergodi. Italianul și-a dat demisia după meciul cu Chindia Târgoviște și a plecat rapid acasă. Nu a mai stat de vorbă cu nimeni de la club, iar Sorin Cârțu nu-și explică această retragere.

„Nu este vorba de nicio demitere, nu a fost o iniţiativă a clubului. Este o decizie pe care el şi-a asumat-o, o demisie pe care el a anunţat-o. A invocat nişte probleme personale. Cel mai bine este să discutaţi cu el şi să-şi explice gestul. Este un gest care a surprins pe toată lumea” a declarat președintele grupării din Bănie.

Sorin Cârțu, laude pentru Cristiano Bergodi

Cristiano Bergodi este al 12-lea antrenor care plătește cu postul în cei șapte ani de când echipa este finanțată de Mihai Rotaru. Sorin Cârțu l-a lăudat pe tehnicianul italian și i-a găsit doar „bile albe”.

„Putem spune că a fost pe plus. Clasarea pe locul doi este cea mai bună din 2013 în prezent. Avem perioada aceasta în care sigur, au fost câteva accidente, cel puţin aşa le-am considerat noi, inclusiv ratarea calificării cu Lokomotiv. Dar în rest, am avut 8 victorii, una peste alta noi am fost mulţumiţi de ceea ce s-a întâmplat în mandatul lui Cristiano Bergodi” a mai adăugat Sorin Cârţu.

Lista antrenorilor din „mandatul” lui Mihai Rotaru:

Erik Lincar (1 iulie 2013 – 30 septembrie 2013)
Ovidiu Stîngă (1 octombrie 2013 – 14 martie 2014)
Gavril Balint (17 martie 2014 – 10 iunie 2014)
Ionel Gane (10 iunie 2014 – 2 septembrie 2014)
Emil Săndoi și Sorin Cârțu (3 septembrie 2014 – 8 ianuarie 2016)
Victor Naicu (8 ianuarie 2016 – 31 mai 2016)
Gheorghe Mulțescu (9 iunie 2016 – 9 iunie 2017)
Devis Mangia (9 iunie 2017 – 15 aprilie 2019)
Corneliu Papură (15 aprilie 2019 – 3 septembrie 2019)
Victor Pițurcă (3 septembrie 2019 – 5 ianuarie 2020)
Corneliu Papură (13 ianuarie 2020 – 7 mai 2020)
Cristiano Bergodi (8 mai 2020- 9 noiembrie 2020)

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri