Andrei Vlad, pe cai mari și la națională: „Îmi doresc să ajungem acolo!” Portarul FCSB, mesaj pentru suporteri | VIDEO

Andrei Vlad este foarte aproape de un nou turneu final cu România U21. Portarul FCSB este în mare formă și speră să ajute și naționala lui Adi Mutu să câștige „finala” cu Danemarca.

Naționala de tineret este aproape de o nouă mare performanță, după semifinala Campionatului European din 2019. Dacă va câștiga cu Danemarca, România va fi sigură de calificarea la Campionatul European din 2021.

Andrei Vlad speră să joace iar Ciuleandra împreună cu colegii de la „naționala mică”.

Andrei Vlad, pe cai mari și la națională! Portarul FCSB, mesaj pentru suporteri

„E o atmosferă foarte bună, ne pregătim foarte bine și abia așteptăm meciul. Nu cred că este un avantaj că Danemarca este deja calificată și vor veni aici să scoată cele trei puncte.

Am urmărit prima partidă cu ei, dar este istorie. Din păcate nu am putut scoate mai mult, chiar dacă am avut multe oportunități.

După primul meci și după egalul din Irlanda de Nord, cred că aș fi acceptat sută la sută, dacă cineva mi-ar fi cineva posibilitatea de a juca calificarea în ultimul meci. Normal, e o oportunitate foarte bună. Da, aș fi acceptat.

Adi Mutu este un fost jucător foarte bun și a întâlnit portari mult mai bine cotați decât mine. A fost un antrenament bun. Prima mea amintire legată de Mutu? Acasă, în fața televizorului, uitându-mă la echipa națională.

Ianis este un jucător foarte bun, cu o personalitate destul de mare și cred că ne poate ajuta foarte mult.

Încerc să mă pregătesc cât mai bine la antrenament și să dau totul pe teren.

A fost o atmosferă foarte frumoasă după meciurile câștigate anul trecut și îmi doresc foarte mult să repetăm această performanță, dar din păcate nu putem cânta alături de suporterii nosștri. Îmi doresc să ajungem acolo și vom vedea”, a declarat Andrei Vlad pentru FRF TV.

Marius Marin: „E cel mai important meci din viața mea!”

Și Marius Marin, mijlocașul legitimat la Pisa, în Serie B, simte că meciul cu Danemarca poate fi meciul unei generații.

„Aștept foarte mult meciul ăsta, e cel mai important din viața mea. Cred că e o onoare să îmbraci tricoul naționalei României și să joci la un Campionat European. Trebuie să ne vedem de treaba noastră, să ne facem tactica și să respectăm în teren ce ne spune Mister.

Avem o familie foarte unită, ne simțim toți ca acasă când venim aici și de aceea sunt încrezător că putem aduce o calificare. Mă gândesc că e visul oricărui copil să îmbrace tricoul echipei naționale, iar banderola de căpitan este o mândrie foarte mare.

Suporterilor le pot promite că toți jucătorii de aici vor da totul pentru această echipă și sperăm să le aducem o altă bucurie”, a spus Marius Marin.

Programul tricolorilor U21 în preliminariile EURO 2021:

6 septembrie 2019: Ucraina – Finlanda 0-2, Irlanda de Nord – Malta 0-0
10 septembrie 2019: Ucraina – Malta 4-0, Finlanda – Irlanda de Nord 1-1,
Danemarca – România 2-1
10 octombrie 2019: Finlanda – Malta 4-0, Danemarca – Irlanda de Nord 2-1,
România – Ucraina 3-0
14 octombrie 2019: Finlanda – Danemarca 0-1, România – Irlanda de Nord 3-0
14 noiembrie 2019: România – Finlanda 4-1
15 noiembrie 2019: Ucraina – Danemarca 2-3
19 noiembrie 2019: Irlanda de Nord – România 0-0, Danemarca – Malta 5-1
4 septembrie 2020: Danemarca – Ucraina 1-1, Malta – Irlanda de Nord 0-2, Finlanda – România 1-3
8 septembrie 2020: Finlanda – Ucraina 0-2, Irlanda de Nord – Danemarca 0-1, Malta – România 0-3
9 octombrie 2020: Irlanda de Nord – Finlanda 2-3, Ucraina – România 0-1, Malta – Danemarca 1-3
13 octombrie 2020: Irlanda de Nord – Ucraina 1-0, România – Malta 4-1, Danemarca – Finlanda 2-1

14 noiembrie 2020: Malta – Ucraina
17 noiembrie 2020: Ucraina – Irlanda de Nord, România – Danemarca, Malta – Finlanda

  • Partida dintre România U21 și Danemarca U21 se va disputa marți, 17 noiembrie, de la ora 20:30, pe Stadionul „Ilie Oană” din Ploiești. Meciul va fi transmis în direct la TV pe Pro TV, dar și în format LIVE TEXT pe ProSport.ro.
Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
Spania domină Balonul de Aur. Nume grele pe lista pentru „Antrenorul Anului”
Mediafax
Cheloo, descalificat de la Asia Express 2026? Gestul care a lăsat-o mască pe Irina Fodor: 'Pot să fac o CRIZĂ..
Cancan.ro
Răzbunarea programatorilor concediați după o „transformare AI”: au creat un sistem capabil să înlocuiască CEO-ul
Adevarul.ro
Marius Măldărăşanu a susţinut că Andrei Nicolescu a încercat să-l păcălească, iar preşedintele lui Dinamo i-a dat replica: ”Asta a fost istoria”
Orangesport
Ce problemă de sănătate are What’s Up: „Trăiesc aşa de 28 de ani, aşa m-am născut, sunt împăcat cu această idee”! Artistul participă la „Asia Express” alături de soția lui, Micky
Ce se întâmplă, doctore?
Economia României frânează: PIB-ul stagnează în T2, iar industria se contractă puternic. Construcțiile și investițiile compensează scăderile
Economedia
BANCUL ZILEI. Bulă: – Ești exagerat de frumoasă, cu ce te ocupi?
Râzi cu lacrimi
Pământul are o nouă hartă! Cum au fost aranjate continentele?
Descopera.ro
DOLIU în lumea filmului! Actorul iubit de români, găsit mort în propria locuință 😲
Cancan.ro
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Ciao.ro
Noul film Resident Evil promite să fie terifiant
Go4Games
Noua Dacia Spring nu va mai fi produsă în China. Unde se mută producția, dar nu în România
Promotor.ro
Orașul în care SE ÎNCHIDE UN CARTIER ÎNTREG! Localnicii amenință: ”Ieșim în stradă”
Mediafax Italia
GALERIE FOTO. Paradisul secret unde Cristiano Ronaldo și soția se ”ascund” în fiecare vară!
Mediafax Spania