Daniel Pancu, „dărâmat” după înfrângerea cu FC Voluntari: „Am fost o rușine! Nu credeam că se poate întâmpla așa ceva la Liga 1”. Ce spune despre viitorul său la Poli Iași

Daniel Pancu, „dărâmat” după înfrângerea cu FC Voluntari: „Am fost o rușine! Nu credeam că se poate întâmpla așa ceva la Liga 1”. Ce spune despre viitorul său la Poli Iași
  • Publicat:
  • Actualizat:

Poli Iași a pierdut la scor meciul cu FC Voluntari, 0-4, în etapa a zecea din Liga 1, iar Daniel Pancu s-a declarat extrem de dezamăgit de prestația jucătorilor săi.

Odată cu acest eșec, Poli Iași a ajuns la cinci înfrângeri consecutive și a bifat al patrulea meci în care a încasat patru goluri în acest sezon al Ligii 1.

Echipa lui Daniel Pancu rămâne pe locul 13, cu doar 9 puncte.

Daniel Pancu, după FC Voluntari – Poli Iași 4-0

La finalul partidei dintre FC Voluntari și Poli Iași, Daniel Pancu a explicat că de această dată nu își poate lăuda elevii. De asemenea, acesta a anunțat că nu se gândește să plece de la Poli Iași, chiar dacă a fost ofertat de către CS Universitatea Craiova.

„E rușinos! Ne-am prezentat lamentabil. O groază de greșeli individuale, neprovocate. Într-adevăr traversăm o perioadă dificilă, pe lângă problemele financiare, o înfrângere la masa verde… Astăzi am fost o rușine. Astăzi putem să ne cerem scuze suporterilor pentru prestația noastră. Nu credeam că o echipă poate face atâtea greșeli la nivel de liga 1. Am fost de nerecunoscut, vom vedea, vom analiza.

Am pierdut meciuri jucând bine și chiar am fost mulțumit la unele. Astăzi, asta a fost diferența reală între cele două echipe.

Eu nu renunț, știam foarte bine unde vin. Dacă o să am vreoadată situația scăpată de sub control, voi renunța”, a spus Daniel Pancu, la Digi Sport.

Andrei Cristea a dat cărțile pe față și l-a atacat pe Daniel Pancu

Andrei Cristea (36 de ani), golgheterul lui Poli Iași, a fost exclus din lot de către antrenorul Daniel Pancu, însă și-a făcut apariția la meciul dintre FC Voluntari și Poli Iași și a explicat cum stau lucrurile în cadrul echipei.

Atacantul s-a declarat dezamăgit de decizia lui Daniel Pancu și i-a transmis să lase „ambițiile”, pentru că echipa trebuie să fie unită în aceste momente dificile, atât din punct de vedere sportiv, cât și financiar. Detalii AICI:

Andreea Visu / Autor
Pasiunea pentru fotbal este o moștenire de familie, astfel că drumul către jurnalismul sportiv a venit natural. A intrat în presă în anul 2016, la IlfovSport. A început să scrie despre ligile inferioare și ușor-ușor a promovat la Revista IlfovSport, denumită ulterior 100% Sport. A lucrat ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Noul semn de circulație care-i bulversează pe șoferi! Mulți se fâstâcesc atunci când îl văd pe drumuri
Noul semn de circulație care-i bulversează pe șoferi! Mulți se fâstâcesc atunci când îl văd pe drumuri
Jose Mourinho, gata să dea lovitura: așteaptă la Fenerbahce un jucător de la Real Madrid! ”Nu putem spune `nu`””
Jose Mourinho, gata să dea lovitura: așteaptă la Fenerbahce un jucător de la Real Madrid! ”Nu putem spune `nu`””
Fostul preot Daniel Balaș, băgat în spital după ce a fost atacat pe stradă, în miez de noapte! În ce stare se află
Fostul preot Daniel Balaș, băgat în spital după ce a fost atacat pe stradă, în miez de noapte! În ce…
Număr istoric! Presa din Franța a aflat ce tricou va purta Kylian Mbappe la Real Madrid
Număr istoric! Presa din Franța a aflat ce tricou va purta Kylian Mbappe la Real Madrid
Mânca de 5 ori pe zi de la McDonald’s și s-a pus pe slăbit. Ireal cum arată acum, după ce a dat jos 60 kg
Mânca de 5 ori pe zi de la McDonald’s și s-a pus pe slăbit. Ireal cum arată acum, după ce…
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep. Final trist de carieră pentru fosta lideră WTA, nu se mai poate face nimic!
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep. Final trist de carieră pentru fosta lideră WTA, nu se mai poate face nimic!
BANCUL ZILEI. Bulă ajunge pentru prima dată la țară. Vede un țăran și îl întreabă: - Bade, de ce nu are coarne vaca ta?
BANCUL ZILEI. Bulă ajunge pentru prima dată la țară. Vede un țăran și îl întreabă: - Bade, de ce nu…
Mărturiile cutremurătoare ale italienilor care le-au găsit pe Patrizia şi Bianca moarte.
Mărturiile cutremurătoare ale italienilor care le-au găsit pe Patrizia şi Bianca moarte. "M-am apropiat de ea să îi spun că…
Ingredientul care face MINUNI în orice PRĂJITURĂ de casă!
Ingredientul care face MINUNI în orice PRĂJITURĂ de casă!
Ianis Hagi şi Elena Tănase pun la punct ultimele detalii pentru nunta anului! Decorul de vis în care îşi vor uni destinele
Ianis Hagi şi Elena Tănase pun la punct ultimele detalii pentru nunta anului! Decorul de vis în care îşi vor…
Mai rar s-a văzut aşa naş! Cum s-a îmbrăcat Cabral la nunta Roxanei Hulpe. FOTO şi VIDEO
Mai rar s-a văzut aşa naş! Cum s-a îmbrăcat Cabral la nunta Roxanei Hulpe. FOTO şi VIDEO
Toți românii cu buletin vor fi notificați prin SMS. Devine obligatoriu în România
Toți românii cu buletin vor fi notificați prin SMS. Devine obligatoriu în România
VIDEO Alertă de vreme extremă de la ANM. Jumătate din țară, sub cod portocaliu de vijelii - HARTA
VIDEO Alertă de vreme extremă de la ANM. Jumătate din țară, sub cod portocaliu de vijelii - HARTA
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă!
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă!
Prețuri speciale la jocuri. Recomandările Go4Games
Prețuri speciale la jocuri. Recomandările Go4Games
Soldații ruși au publicat o înregistrare în timp ce umilesc prizonieri ucraineni VIDEO
Soldații ruși au publicat o înregistrare în timp ce umilesc prizonieri ucraineni VIDEO
JO de la Paris 2024: Legiunea Străină Franceză va sprijini securitatea evenimentului
JO de la Paris 2024: Legiunea Străină Franceză va sprijini securitatea evenimentului
Care e limita de alcoolemie în România. Mai este teloranță ZERO?
Care e limita de alcoolemie în România. Mai este teloranță ZERO?
Când începe Insula Iubirii, sezonul 8, la Antena 1 și în AntenaPLAY. Premiera, mai aproape decât crezi
Când începe Insula Iubirii, sezonul 8, la Antena 1 și în AntenaPLAY. Premiera, mai aproape decât crezi
×