Victor Becali, prima apariție după ce a scăpat de COVID-19, cu tratamentul lui Gigi Becali. Cum sfidează pandemia cunoscutul impresar | FOTO EXCLUSIV

Redactor:
Sorin Barbu
Victor Becali, prima apariție după ce a scăpat de COVID-19, cu tratamentul lui Gigi Becali.  Cum sfidează pandemia cunoscutul impresar | FOTO EXCLUSIV
  • Publicat:
  • Actualizat:

Victor Becali este într-o formă excelentă la nici două săptămâni după ce a scăpat de COVID-19. Deși a simțit pe pielea lui ce înseamnă acestă boală, impresarul nu se teme că ar putea avea din nou probleme din pricina acestui virus. Jurnaliștii Prosport l-au fotografiat pe stradă, fără mască pe față.

Victor Becali a trecut rapid peste „meciul dur de fotbal” la care a fost provocat de COVID-19. A aflat că s-a infectat acum aproape trei săptămâni, dar situația este acum sub control. Perioda de convalescență, scurtă și lipsită de complicații, este doar o amintire. O dovedesc fotografiile obținute în exclusivitate de jurnaliștii ProSport. Impresarul s-a întors rapid la treburile zilnice și încearcă să fie cât mai implicat în tot ce are de făcut.

Victor Becali a fost surprins la ieșirea de la un restaurant pe care îl frecventează. Era îmbrăcat lejer, cu blugi, o bluză subțire și o geacă, iar în picioare purta pantofi sport. Nu a „asortat” la această ținută și o mască de protecție, semn că nu se mai gândește foarte tare la măsurile sanitare. Ce-i drept, nici drumul până la automobilul personal nu a fost prea lung. Victor Becali s-a urcat în mașină, atunci când traficul i-a permis, și a pornit, grăbit, la drum.

Victor și Giovanni Becali, tratați de vărul Gigi de la FCSB

Victor și Giovanni Becali au aflat că au coronavirus la mijlocul lunii octombrie, iar Prosport a anunțat în exclusivitate această veste. S-au infectat deși spuneau mereu că încearcă să se protejeze cât mai bine. Giovanni Becali era convins că a luat virusul, după călătoria în Italia unde a intermediat transferul lui Valentin Mihăilă.

În tratamentul celor doi frați s-a implicat Gigi Becali. Finanțatorul FCSB a dezvăluit că le-a dat pastile recomandate de medicii de la clinica pe care o patronează.

„Mă simt mult mai bine acum. Am avut noroc și cu văru-miu Gigi (n.r. Gigi Becali, patronul FCSB), care mi-a dat niște pastile de la clinica lui și m-am pus destul de repede pe picioare.

Nu pot să-mi dau seama exact de unde am luat virusul. Poate când am fost în Italia pentru transferul lui Mihăilă, poate la bar, când m-am uitat la Norvegia – România. Nu știu și nici nu mai contează. Sper să fiu OK cât mai repede din toate punctele de vedere”, a declarat Giovanni Becali

„Am facut vreo 5 – 6 teste și am fost negativ. A avut Giovanni, a avut Victor, în trei zile s-au făcut bine. Le-am dat medicamente, le revedere!”, a spus și Gigi Becali.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Localitatea care a dispărut de pe harta României. În 2002 mai avea doar 3 locuitori
Localitatea care a dispărut de pe harta României. În 2002 mai avea doar 3 locuitori
Gabi Balint a vrut să facă gluma serii după ce FCSB a câștigat titlul și nu a realizat gafa comisă
Gabi Balint a vrut să facă gluma serii după ce FCSB a câștigat titlul și nu a realizat gafa comisă
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant al iubitei sale!
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant…
Singurele echipe din Superligă care au felicitat-o pe FCSB după ce a devenit campioana României
Singurele echipe din Superligă care au felicitat-o pe FCSB după ce a devenit campioana României
Boala care se răspândește RAPID în lume! Record de îmbolnăviri: experții avertizează populația
Boala care se răspândește RAPID în lume! Record de îmbolnăviri: experții avertizează populația
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
O româncă stabilită în Spania arată ce găteşte cu alimentele pe care le găseşte prin gunoaie.
O româncă stabilită în Spania arată ce găteşte cu alimentele pe care le găseşte prin gunoaie. "Aleg și eu ce…
Omul care a spus ADEVĂRUL despre Zona 51 și Farfuriile Zburătoare
Omul care a spus ADEVĂRUL despre Zona 51 și Farfuriile Zburătoare
Care este singurul moment de desfătare al soţiei lui Dan Şucu. Diana Şucu a recunoscut totul
Care este singurul moment de desfătare al soţiei lui Dan Şucu. Diana Şucu a recunoscut totul
VIDEO Coman & co., distracție “nebună” în toiul nopții după ce FCSB a luat titlul de campioană în Superliga! “Te iubesc…”
VIDEO Coman & co., distracție “nebună” în toiul nopții după ce FCSB a luat titlul de campioană în Superliga! “Te…
SE CONFISCĂ mașina pe loc. Decizie pentru cei care merg să facă ITP-ul
SE CONFISCĂ mașina pe loc. Decizie pentru cei care merg să facă ITP-ul
VIDEO. Profesoara concediată din cauza pozelor indecente de pe net le-a râs în față părinților revoltați.
VIDEO. Profesoara concediată din cauza pozelor indecente de pe net le-a râs în față părinților revoltați. "Mi-am cumpărat o casă…
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Rușii au lovit instalațiile energetice din centrul și vestul Ucrainei. Zelenski: Aprovizionarea cu gaz a UE este în pericol
Rușii au lovit instalațiile energetice din centrul și vestul Ucrainei. Zelenski: Aprovizionarea cu gaz a UE este în pericol
Care sunt talentele secrete ale Familiei Regale Britanice?
Care sunt talentele secrete ale Familiei Regale Britanice?
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cine a câștigat a 11-a gală Te cunosc de undeva!. Punctele concurenților de la canapea au decis echipa învingătoare
Cine a câștigat a 11-a gală Te cunosc de undeva!. Punctele concurenților de la canapea au decis echipa învingătoare