Scandal la casa lui Adrian Mititelu! Bodyguarzii patronului de la FC U Craiova au sărit la bătaie în momentul arestării acestuia | VIDEO

Scandal la casa lui Adrian Mititelu, toate acestea după ce bodyguarzii patronului de la FC U Craiova au sărit la bătaie în momentul reținerii afaceristului.

Adrian Mititelu a fost condamnat la trei ani de închisoare cu executare în procesul în care DNA l-a acuzat de evaziune fiscală la transferul lui Mihai Costea la FCSB, iar momentul reținerii acestuia a fost tensionat.

Jurnaliștii prezenți la casa lui Adrian Mititelu din Craiova au fost agresați de către bodyguarzii patronului de la FC U Craiova, care se pare că fac parte din galeria echipei din Liga 1.

Scandal în momentul arestării lui Adrian Mititelu

După ce i-au lăsat pe jurnaliști să filmeze momentul în care Adrian Mititelu a fost ridicat din casa sa din Craiova, apropiații afaceristului i-au agresat ca să nu mai filmeze, iar o parte dintre jurnaliști chiar au fost loviți.

Alături de Adrian Mititelu au ieșit și fiul acestuia, Adrian Mititelu Jr., dar și Ileana, soția afaceristului din Craiova, cea care chiar a oferit un moment emoționant în momentul în care patronul lui FC U Craiova a fost urcat în mașină pentru a fi dus în arest.

Ileana, soția lui Adrian Mititelu, moment emoționant

Ileana Mititelu a rămas marcată de decizia luată în procesul în care Adrian Mititelu este acuzat de evaziune fiscală și a ieșit în urma afaceristului din curte strigând: „De ce l-a luat? E nevinovat! E nevinovat!”

Ce a declarat Adrian Mititelu

Observ și eu că deși mi s-a furat o echipă întreagă, am ajuns să fac pușcărie pentru ce au făcut alții. E o condamnare făcută de mafia din justiție. Am făcut fel și fel de plângeri și de reclamații împotriva unor magistrați. Am fost executat, e o execuție ordinară. E vorba despre Mihai Costea, care a fost dezafiliat, care a ajuns la Steaua București în baza excluderii. Atentie, toți cei 39 de jucători nu au fost luați prin act de transfer.

Curtea de Apel București i-a achitat pe Sandu și pe Dragomir, iar eu sunt condamnat. Toți banii au mers către salariile jucătorilor Universității Craiova. Nu a fost furat niciun ban. O să atac decizia pe căile extraordinare. Foarte mulți se plâng că sunt abuzuri. Dar va rog să mă credeți că este o mare nedreptate și mă duc și fac pușcărie nevinovat. Totul are legătură cu lupta mea pentru a aduce echipa în prim-plan” , a declarat Adrian Mititelu la Digi Sport.

 

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri