Dinamo, ajutor financiar neașteptat! „ADPD” revine în prim-plan și se implică în activitatea clubului! Ce sumă donează fanii

Dinamo, ajutor financiar neașteptat! „ADPD” revine în prim-plan și se implică în activitatea clubului! Ce sumă donează fanii
  • Publicat:
  • Actualizat:

„Asociația Dinamoviști pentru Dinamo” revine în prim-plan și anunță că este gata să sprijine clubul cu impresionanta sumă de 40 de mii de euro. Suporterii spun că banii vor fi direcționați spre Academia roș-albilor.

Pablo Cortacero a fost lăsat baltă de partenerii de afaceri, așa cum ProSport a anunțat în exclusivitate, iar Dinamo este direct afectată. Echipa este amenințată de spectrul falimentului, dar spaniolul spune că totul este o minciună și că va prezenta o garanție de 19 milioane de euro.

Dinamo, ajutor financiar neașteptat! „ADPD” revine în prim-plan și se implică în activitatea clubului!

„Asociația Dinamoviști pentru Dinamo” a fost în cărți pentru preluarea clubului de la Ionuț Negoiță. După o perioadă de tăcere, ADPD a hotărât să facă un pas în față, pentru a ajuta clubul.

Asociația anunță că cei 500 de suporteri cotizanți au strâns 195.409 lei (40 de mii de euro), pe care vor să îi direcționeze pentru buna funcționare a Centrului de Copii și Juniori:

„Asociația Dinamoviști Pentru Dinamo a fost în ultima perioadă în contact direct cu conducerea clubului nostru, respectiv cu domnii Ioan Mărginean și Cornel Țălnar, pentru a identifica modul în care poate acorda sprijin în rezolvarea unora dintre problemele cu care se confruntă în acest moment Dinamo.

Întrucât Academia Dinamo trece printr-o perioadă mai dificilă din punct de vedere financiar, iar o funcționare normală cere efectuarea de urgență a mai multor reparații la Centrul de Copii și Juniori, conducerea ADPD nu rămâne indiferentă la problemele prezentate de domnul Ioan Mărginean (manager general) și a decis implicarea de îndată, pentru ca juniorii noștri să își poată desfășura antrenamentele în condiții optime.

După cum știți, de la lansarea oficială a ADPD, 500 de suporteri dinamoviști au cotizat și donat în contul Asociației o sumă destul de importantă de bani, respectiv 195.409 lei, bani care vor fi folosiți integral pentru rezolvarea problemelor de la Academia Dinamo. În zilele următoare va avea loc o întâlnire între conducerea clubului și reprezentanții ADPD pentru a stabili detaliile acestei colaborări. Vom reveni cu toate detaliile. Totul Pentru Dinamo!”, au transmis cei din ADPD pe contul oficial de facebook.

Ioan Ovidiu Sabău, reacție nervoasă când a fost întrebat de situația de la Dinamo

Dinamo București ocupă locul 14 în clasamentul din Liga 1 după 8 etape jucate în sezonul 2020 – 2021 și are patru înfrângeri consecutive, lucru care l-a făcut pe Ioan Ovidiu Sabău să reacționeze.

Ioan Ovidiu Sabău a criticat situația în care a ajuns gruparea antrenată de Cosmin Contra și crede că există probleme interne la formația din „Ștefan cel Mare”.

„Unii jucători de-acolo or fi plătiți, alții nu, unii or fi luat banii înainte să semneze. Nu poți să faci un grup în aceste condiții, sau să tragi de jucători ca antrenor. Nu poate exista disciplină așa.

În plus, sunt jucători care nu sunt de Dinamo! Nu toți fotbaliștii sunt super, dintre cei care au fost aduși acum. Sunt probleme acolo. Mi se pare absurd să dai salarii atât de mari acestor fotbaliști străini. Ce faci, duci clubul în faliment?!”, a declarat Ioan Ovidiu Sabău la Look Sport TV.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Locul de basm din România pe care puțini turiști îl știu. Ascunde un mare secret, cunoscut doar de câțiva oameni
Locul de basm din România pe care puțini turiști îl știu. Ascunde un mare secret, cunoscut doar de câțiva oameni
Gabi Balint a vrut să facă gluma serii după ce FCSB a câștigat titlul și nu a realizat gafa comisă
Gabi Balint a vrut să facă gluma serii după ce FCSB a câștigat titlul și nu a realizat gafa comisă
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Singurele echipe din Superligă care au felicitat-o pe FCSB după ce a devenit campioana României
Singurele echipe din Superligă care au felicitat-o pe FCSB după ce a devenit campioana României
Boala care se răspândește RAPID în lume! Record de îmbolnăviri: experții avertizează populația
Boala care se răspândește RAPID în lume! Record de îmbolnăviri: experții avertizează populația
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
Angajatorii care oferă salarii în România de 2.000 de euro, dar nu găsesc oameni interesaţi:
Angajatorii care oferă salarii în România de 2.000 de euro, dar nu găsesc oameni interesaţi: "Aleg să plece în străinătate!
Omul care a spus ADEVĂRUL despre Zona 51 și Farfuriile Zburătoare
Omul care a spus ADEVĂRUL despre Zona 51 și Farfuriile Zburătoare
Prințișorul Craiovei, mărturisiri teribile despre adevărata dramă din familia lui: Am trăit cu 50 de euro pe săptămână!
Prințișorul Craiovei, mărturisiri teribile despre adevărata dramă din familia lui: Am trăit cu 50 de euro pe săptămână!
BREAKING! Anunț de la Buckingham despre starea de sănătate a Regelui Charles. Comunicat oficial emis după ce s-au pregătit de înmormântare
BREAKING! Anunț de la Buckingham despre starea de sănătate a Regelui Charles. Comunicat oficial emis după ce s-au pregătit de…
GABRIELA FIREA, marea lovitură în politică. RĂSTURNARE de situație, chiar înainte de alegeri
GABRIELA FIREA, marea lovitură în politică. RĂSTURNARE de situație, chiar înainte de alegeri
O celebră influenceră de pe TikTok a fost împușcată mortal în fața casei sale. Motivul este șocant
O celebră influenceră de pe TikTok a fost împușcată mortal în fața casei sale. Motivul este șocant
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Rușii au lovit instalațiile energetice din centrul și vestul Ucrainei. Zelenski: Aprovizionarea cu gaz a UE este în pericol
Rușii au lovit instalațiile energetice din centrul și vestul Ucrainei. Zelenski: Aprovizionarea cu gaz a UE este în pericol
Care sunt talentele secrete ale Familiei Regale Britanice?
Care sunt talentele secrete ale Familiei Regale Britanice?
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cine a câștigat a 11-a gală Te cunosc de undeva!. Punctele concurenților de la canapea au decis echipa învingătoare
Cine a câștigat a 11-a gală Te cunosc de undeva!. Punctele concurenților de la canapea au decis echipa învingătoare