Cristina Neagu s-a accidentat și ratează meciul Bietigheim – CSM București! Cât timp ar urma să absenteze starul naționalei României

Cristina Neagu s-a accidentat și ratează meciul Bietigheim – CSM București! Cât timp ar urma să absenteze starul naționalei României
Jucatoarele formatiei CSM Bucuresti (echipament negru-alb) au intalnit echipa daneza Team Esbjerg, intr-o partida din grupa B de calificare la turneul final al Ligii Campionilor la handbal feminin, duminica, 10 noiembrie 2019, in Sala Polivalenta din Bucuresti. ALEXANDRA PANDREA / MEDIAFAX FOTO

Cristina Neagu s-a accidentat înaintea plecării echipei CSM București în Germania, pentru partida cu Bietigheim din Liga Campionilor.

Reprezentanta României înfruntă duminică, de la ora 17:00, echipa germană într-un joc din cadrul etapei a 6-a în Grupa A a Ligii Campionilor.

Cristina Neagu s-a accidentat la ultimul antrenament înainte de plecarea în Germania

Cristina Neagu are o perioadă plină de ghinioane, deși a dat randament foarte bun atunci când a fost în teren. După ce a fost infectată cu Covid-19, căpitanul echipei a suferit o întindere la ligamentul colateral, la ultimul antrenament înaintea plecării în Germania. Cristina revenise pe teren la meciul cu FTC Rail Cargo de săptămâna trecută, în care a marcat și 6 goluri.

Are o problemă ortopedică, nimic grav, dar medicul echipei, doctorul Florin Oancea, i-a recomandat să nu forțeze și să nu facă deplasarea pentru această partidă. O așteptăm pe Cristina Neagu să revină în meciul următor, cel din deplasare cu RK Krim Ljubljana, din 7 noiembrie”, a declarat Remus Drăgănescu, coordonatorul compartimentului handbal de la CSM București, potrivit site-ului oficial al clubului.

În cele trei jocuri disputate în acest sezon, Neagu a marcat 28 de goluri, având o medie de 9,3 goluri per joc. În condițiile în căpitanul echipei nu va juca în Germania, Bianca Bazaliu ar urma să fie o opțiune de înlocuire. De asemenea, Sandy Barbosa, Gabriela Perianu și Elizabeth Omoregie pot evolua la rândul lor pe postul de inter stânga.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]