OFICIAL | Laszlo Boloni este antrenorul lui Panathinaikos! „Nu sunt un magician!”

OFICIAL | Laszlo Boloni este antrenorul lui Panathinaikos! „Nu sunt un magician!”
Boloni, oficial la Panathinaikos

Laszlo Boloni este de azi antrenorul oficial al lui Panathinaikos Atena. Grecii au anunțat numirea românului, care va fi prezentat marți într-o conferință de presă. Fostul selecționer al României a semnat pentru un sezon și jumătate cu gigantul din campionatul Greciei.

Boloni a fost dat afară de belgienii de la Gent, după doar două luni. Românul nu a stat pentru mult timp pe tușă, dar va avea misiune grea la Atena.

Laszlo Boloni este antrenorul lui Panathinaikos!

„Panathinaikos anunţă începutul contractului cu Laszlo Boloni. El va conduce azi primul antrenament al echipei noastre şi va fi prezentat oficial”, se arată în comunicatul emis de greci.

Boloni revine în Grecia, acolo unde a antrenat la PAOK, în sezonul 2011-2012.

„Contractul este pentru un an și jumătate. Nu ne-am putut înțelege într-o singura zi, deoarece situația nu a permis întâlniri personale. Am discutat cu președintele pentru a prelua echipa luni, după ce am avut grija de treburile mele personale.

Proprietarul echipei și-a prezentat ideile, vrea că echipa clubului să-și ocupe locul de drept în fotbalul din Grecia, așa că sunt conștient de așteptări.

Desigur, este imposibil să schimb lucrurile din prima, pe de o parte pentru că nu sunt un magician și, pe de alta parte, cred în munca, nu în hocus pocus”, a declarat Laszlo Boloni.

Grecii l-au contactat pe Mircea Lucescu

Înainte să semneze cu Boloni, șefii lui Panathinaikos l-au contactat pe Mircea Lucescu. L-au întrebat pe antrenorul lui Dinamo Kiev despre fostul lui jucător de la naționala României:

„Bravo lui Panathinaikos! Vreau să felicit clubul pentru alegerea lui Laszlo Boloni. A făcut o mișcare foarte bună. Laszlo este un antrenor inteligent pentru care am o părere excelentă. Poate vă amintiți că el era căpitanul meu când eram antrenor federal în România (1981/86). Este un antrenor inteligent cu multă experiență în fotbalul european.

De asemenea, pot spune că avem aceeași filosofie fotbalistică. Știe fotbalul grecesc din perioada PAOK, totuși Panathinaikos este un club diferit. Știe fotbalul grecesc și nu cred că va avea probleme cu adaptarea.

La urma urmei, între România și Grecia și Turcia, de exemplu, nu sunt mari diferențe. Suntem din Balcani, așa că Boloni știe care sunt condițiile. Sunt sigur că va reuși la Panathinaikos și va face treaba potrivită. Vreau să-l felicit pentru alegere și îl voi contacta în curând”, a declarat Mircea Lucescu.

După primele 4 etape disputate în SuperLiga Greciei, Panathinaikos este pe locul 11 din 14 şi şi-a trecut în cont doar două remize.

Panathinaikos a câştigat în istorie 20 de titluri în Grecia, dar şi 18 Cupe şi 3 Supercupe ale Greciei.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
Prețul INCREDIBIL la benzină în Siria. Ministrul Energiei, AFARĂ!
Mediafax
Moartea Mădălinei Apostol, o greșeală fatală? Ce ar fi indicat primele rezultate medico-legale
Cancan.ro
Țara care te plătește cu 5.000 de euro pe an să trăiești pe o insulă de vis. Condițiile pentru a primi banii
Adevarul.ro
Marius Măldărăşanu a susţinut că Andrei Nicolescu a încercat să-l păcălească, iar preşedintele lui Dinamo i-a dat replica: ”Asta a fost istoria”
Orangesport
Cu ce probleme de sănătate s-ar fi confruntat Mădălina Apostol. Urma un tratament medicamentos! Cum au arătat ultimele luni din viața ei
Ce se întâmplă, doctore?
Începe să devină o obişnuinţă ca România să fie printre cele mai scumpe pieţe la energie din Europa
Economedia
BANCUL ZILEI. Bulă: - Ah, dar bună mai ești… Mult mai bună decât soră-ta!
Râzi cu lacrimi
Găuri ciudate pe Marte! Nimeni nu știe cum s-au format
Descopera.ro
Soția generalului Dorin Ioniță, ultimul gest de iubire. Ce mesaj emoționant i-a scris pe coroana funerară
Cancan.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Pești ucigași au invadat un parc tematic de lux
Go4Games
Aproape toate mașinile au acest buton. Dar dacă îl apeși, s-ar putea să apară probleme la care nu te-ai aștepta
Promotor.ro
O româncă I-A SEDUS pe italieni! E printre cele mai populare! Nu este Mădălina Ghenea...
Mediafax Italia
AVERTISMENT PENTRU ȘOFERI! Cât te poate costa, mai nou, schimbarea bruscă de bandă?!
Mediafax Spania