Conducătorii lui Dinamo au achitat o parte dintre datorii! Vești excelente pentru fani: „S-au îndreptat foarte mult lucrurile!”

Conducătorii lui Dinamo au achitat o parte dintre datorii! Vești excelente pentru fani: „S-au îndreptat foarte mult lucrurile!”
  • Publicat:

Fanii lui Dinamo mai primesc și vești bune! Roș-albii au achitat datoriile către foștii antrenori Dușan Uhrin și Adrian Mihalcea, plus restanțele către Dan Nistor, ajuns la Craiova, liderul din Liga 1.

Dorin Șerdean este convins că Dinamo se află pe drumul cel bun după achitarea datoriilor către foștii angajați, însă acesta a menționat că jucătorii lui Cosmin Contra au în continuare trei luni de restanțe financiare.

Dinamo a început să achite datoriile: „Suntem bine, chiar foarte bine! S-au îndreptat foarte mult lucrurile!”

Potrivit surselor ProSport, Liga Profesionistă de Fotbal a virat în conturile lui Dinamo suma de 230.000 euro, aceasta reprezentând drepturile de televizare. Cel mai probabil, Dinamo a achitat datoriile din acești bani.

„S-au făcut plăți. Nu s-au plătit cele trei luni restante, dar suntem bine, chiar foarte bine! Am achitat cazul Nistor, cazul Uhrin, cazul Mihalcea, adică sunt chestiuni pe care Dinamo le-a închis. Mai sunt datorii care apar, ne bucurăm că nu sunt foarte mari. S-au îndreptat foarte mult lucrurile la Dinamo și nu se poate compara cu ce era în urmă cu câteva luni”, a spus conducătorul lui Dinamo, Dorin Șerdean.

Pe data de 15 octombrie jucătorii de la Dinamo au „împlinit” trei salarii restante. Cei aduși în această perioadă de mercato sunt încă liniștiți din acest punct de vedere, nu s-au lovit încă de greutățile prin care trec jucătorii vechi.

Spaniolii din conducerea lui Dinamo s-au interesat și i-au întrebat pe românii din club în ce condiții ar putea lua un împrumut de la o bancă din România și cu ce bănci ar putea colabora astfel încât să poată lua un credit mai mare în contul clubului.

Dinamo nu concepe să rateze play-off-ul, însă Cosmin Contra are o singură victorie de când a revenit în „Ștefan cel Mare”, iar duminică, de la ora 21:30, Live Video Online pe prosport.ro, roș-albii au derby cu Craiova, pe teren propriu.

Andrei Preotu / Autor
Aventura lui Andrei Preotu a început încă din 1996, atunci când a fost invitatul lui Ovidiu Ioanițoaia la „Procesul Europenelor”. În 2006 a ajuns la Fanatik, primul loc de muncă. Apoi, a semnat cu NewsIn. După aventura de la OnlineSport, a urmat o perioadă de aproape zece ani în care ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Florin Piersic este în pericol și trebuie dus de urgență la Viena! Scandal uriaș generat de evenimentele din spital
Florin Piersic este în pericol și trebuie dus de urgență la Viena! Scandal uriaș generat de evenimentele din spital
„Am crezut că sunt iubit. Pleacă!” Pepe a aruncat verigheta și nu s-a mai uitat înapoi! Adevărul din spatele gestului său
„Am crezut că sunt iubit. Pleacă!” Pepe a aruncat verigheta și nu s-a mai uitat înapoi! Adevărul din spatele gestului…
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
SECRETE din viața intimă a unei vedete celebre, s-a iubit și cu femei: „Le-am oferit tinerețea și frumusețea mea”
SECRETE din viața intimă a unei vedete celebre, s-a iubit și cu femei: „Le-am oferit tinerețea și frumusețea mea”
Lumea afacerilor din România, zguduită de decesul unui dintre cei mai cunoscuţi afacerişti. A fost răpus de o boală incurabilă
Lumea afacerilor din România, zguduită de decesul unui dintre cei mai cunoscuţi afacerişti. A fost răpus de o boală incurabilă
BANCUL ZILEI. Profesorul:- Bulă, poți sa-mi spui ce înseamnă abstract?
BANCUL ZILEI. Profesorul:- Bulă, poți sa-mi spui ce înseamnă abstract?
Craterul din Slănic se mărește: a înghițit un stâlp și a dus la noi evacuări. Autoritățile au o bănuială despre cum s-a format
Craterul din Slănic se mărește: a înghițit un stâlp și a dus la noi evacuări. Autoritățile au o bănuială despre…
Marele GENIU al muzicii, îngropat FĂRĂ INIMĂ! S-a aflat abia acum
Marele GENIU al muzicii, îngropat FĂRĂ INIMĂ! S-a aflat abia acum
Cât de frumoasă este şi cine este iubita milionarului care a fost timp de 8 ani amantul soţiei fratelui său
Cât de frumoasă este şi cine este iubita milionarului care a fost timp de 8 ani amantul soţiei fratelui său
Roxana i-a șocat pe toți de 1 mai! A ajuns să fie cea mai tunată, cu talie de viespe și posterior de 30.000 € 😲
Roxana i-a șocat pe toți de 1 mai! A ajuns să fie cea mai tunată, cu talie de viespe și…
Se CONFISCĂ totul. Legea care se aplică în toată România. Românii au interzis
Se CONFISCĂ totul. Legea care se aplică în toată România. Românii au interzis
Biletul de adio al fetei de 13 ani care s-a aruncat de la etaj, pentru mama ei: Meriți!
Biletul de adio al fetei de 13 ani care s-a aruncat de la etaj, pentru mama ei: Meriți!
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Cum funcționează înșelăciunea prin metoda „pomana”. În locul bijuteriilor de aur a primit șervețele și o monedă de 50 de bani
Cum funcționează înșelăciunea prin metoda „pomana”. În locul bijuteriilor de aur a primit șervețele și o monedă de 50 de…
Wrexham, echipa cumpărată de Ryan Reynolds, ar putea avea stadion cu 55.000 de locuri:
Wrexham, echipa cumpărată de Ryan Reynolds, ar putea avea stadion cu 55.000 de locuri: "Tot oraşul ar putea veni la…
Cum poți stinge martorul pentru sonda Lambda? Ce alte probleme indică „check engine”?
Cum poți stinge martorul pentru sonda Lambda? Ce alte probleme indică „check engine”?
Ce a putut să găsească o tânără într-un burger de pui cumpărat de la un fast-food celebru: „Era viu și mișca”
Ce a putut să găsească o tânără într-un burger de pui cumpărat de la un fast-food celebru: „Era viu și…