Dorinel Munteanu candidează pentru un loc în Senat! Ce a făcut la alegerile locale

Dorinel Munteanu candidează pentru un loc în Senat! Ce a făcut la alegerile locale
  • Publicat:

Dorinel Munteanu, fost mare internațional, e pe lista PMP, Partidul Mișcarea Populară, fiind primul pe lista candidaților la Senat în județul Cluj.

În luna august, ex-componentul „Generației de Aur” a participat la alegerile locale – PMP Galați – a deschis lista pentru Consiliul Local, însă nu a obținut funcția după ce a avut sub cinci la sută din totalul voturilor.

„Există o premieră importantă – PMP intră în această competiție fără importuri. Suntem partidul care nu a importat niciun parlamentar de la alte partide, oameni care pe ultima sută de metri au venit aici, în curtea PMP, și ne-au implorat să-i luăm pe listele noastre pentru a aduce plus-valoare”, declară Eugen Toman, președintele partidului, conform Digi 24.

Dorinel Munteanu, primul pe listă

„Cunoscutul fotbalist Dorinel Munteanu va deschide lista senatorilor PMP în județul Cluj”, a mai spus Eugen Tomac.

Dorinel Munteanu a candidat și la alegerile locale 2020, dar nu a ajuns în Consiliul Local. „Munti” a jucat 134 de meciuri pentru echipa națională, a marcat 16 goluri, fiind cel mai selecționat jucător român din toate timpurile. A evoluat la CM 1994 și 1998, dar și la EURO 1996 și 2000.

Dorinel Munteanu, mesaj clar pentru Mirel Rădoi: „Ar fi o mare greșeală să facă asta! Ar da rău pentru imaginea naționalei și pentru el”

Fost coleg cu Mirel Rădoi la FCSB în perioada 2003-2005, Dorinel Munteanu le transmite contestatarilor că selecționerul nu trebuie dat afară după eșecurile din luna octombrie: „Eu nu sunt pro schimbarea antrenorului. A fost investit de curând și ne facem de râs în toată lumea. Nu poți să schimbi un selecționer după 5 luni. Ar fi o mare greșeală din partea lui să renunțe. Este antrenorul noii generații, care este foarte bine informat. Dar la nivel de experiență criticile care vin… ar trebui să le accepte pentru că sunt niște critici pozitive”.

CITEȘTE ȘI Dorinel Munteanu îi îmbărbătează pe „tricolori”, după eșecul cu Norvegia: „Jucătorii trebuie să pună piciorul în prag!”

 

Bogdan Savin / Autor
Activează de peste 17 în presa sportivă. La început a fost colaborator al departamentului care se ocupa de ligile inferioare, a „făcut practica” la meciuri din Liga 2 sau a treia și treptat a ajuns la secția „Fotbal Intern” a ProSport. A acumulat experiență și după patru ani a acceptat ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Anunţul momentului! Este vorba despre Florin Piersic
Anunţul momentului! Este vorba despre Florin Piersic
Florin Prunea a auzit că Niculae e OUT de la Rapid și a răbufnit
Florin Prunea a auzit că Niculae e OUT de la Rapid și a răbufnit
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu a avut nicio șansă
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu a avut nicio șansă
Rapid poate da lovitura: 10 milioane de euro! Impresarul anunță: „Napoli îl vrea”
Rapid poate da lovitura: 10 milioane de euro! Impresarul anunță: „Napoli îl vrea”
Mara Bănică, de NERECUNOSCUT după ce și-a făcut o nouă intervenție estetică la față
Mara Bănică, de NERECUNOSCUT după ce și-a făcut o nouă intervenție estetică la față
Codrin Ştefănescu, prima apariţie după diagnosticul de cancer: Am cerut să îmi fie lăsat sicriul deschis indiferent cum o să arăt
Codrin Ştefănescu, prima apariţie după diagnosticul de cancer: Am cerut să îmi fie lăsat sicriul deschis indiferent cum o să…
BANCUL ZILEI. Profesorul:- Bulă, poți sa-mi spui ce înseamnă abstract?
BANCUL ZILEI. Profesorul:- Bulă, poți sa-mi spui ce înseamnă abstract?
Mesaje de Paște 2024. Urări calde și felicitări pentru cei dragi
Mesaje de Paște 2024. Urări calde și felicitări pentru cei dragi
SURPRIZĂ de PAȘTE: o frumoasă PLOAIE de METEORI!
SURPRIZĂ de PAȘTE: o frumoasă PLOAIE de METEORI!
Donație fabuloasă, de 25 de milioane de euro, făcută de Gigi Becali. S-a aflat totul chiar înainte de Paște
Donație fabuloasă, de 25 de milioane de euro, făcută de Gigi Becali. S-a aflat totul chiar înainte de Paște
De necrezut! Pe ce dată pică Paștele în 2025? Se întâmplă asta o dată la 10 ani
De necrezut! Pe ce dată pică Paștele în 2025? Se întâmplă asta o dată la 10 ani
Mașinile trebuie să îl aibă la bord. Devine obligatoriu din 1 iulie. UE a dat ordin definitiv
Mașinile trebuie să îl aibă la bord. Devine obligatoriu din 1 iulie. UE a dat ordin definitiv
Georgiana Lobonț a izbucnit în plâns!
Georgiana Lobonț a izbucnit în plâns! "Bebelușii mei..."
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Jocuri gratuite pt. abonații PlayStation Plus Essential în mai 2024
Jocuri gratuite pt. abonații PlayStation Plus Essential în mai 2024
Controversă Mândruță-Dan Negru despre Lumina Sfântă: „Le dai oamenilor știri care le plac, indiferent dacă sunt adevărate sau nu?”
Controversă Mândruță-Dan Negru despre Lumina Sfântă: „Le dai oamenilor știri care le plac, indiferent dacă sunt adevărate sau nu?”
Bill May e pe cale să devină primul bărbat în înotul sincron olimpic
Bill May e pe cale să devină primul bărbat în înotul sincron olimpic
La câți KM se schimbă ambreiajul mașinii? Primele semne al ambreiajului uzat
La câți KM se schimbă ambreiajul mașinii? Primele semne al ambreiajului uzat
Felicitări și mesaje de Paște Fericit 2024. Urări frumoase de trimis pe Whatsapp și SMS-uri
Felicitări și mesaje de Paște Fericit 2024. Urări frumoase de trimis pe Whatsapp și SMS-uri