Valeriu Răchită, critic la adresa jucătorilor echipei naționale: „Mă întrebam dacă n-am greșit canalul TV!” + Ce i-ar fi făcut lui Gylfi Sigurdsson: „Să mă țină minte, chit că riscam vreun cartonaș galben!”

Cosmin Olteanu
Valeriu Răchită, critic la adresa jucătorilor echipei naționale: „Mă întrebam dacă n-am greșit canalul TV!” + Ce i-ar fi făcut lui Gylfi Sigurdsson: „Să mă țină minte, chit că riscam vreun cartonaș galben!”
Valeriu Răchită, critic la adresa jucătorilor echipei naționale

Valeriu Răchită, fostul jucător al Stelei, a avut cuvinte dure la adresa jucătorilor echipei naționalei, după eșecurile cu Islanda și Norvegia. Acesta a dezvăluit ce i-ar fi făcut lui Gylfi Sigurdsson, dacă s-ar fi aflat în teren.

România a fost învinsă de Islanda cu 2-1, în timp ce Norvegia s-a impus în fața „tricolorilor” cu un neverosimil 4-0.

Valeriu Răchită, critic la adresa jucătorilor echipei naționale

Fostul fotbalist susține că jucătorii României nu au demonstrat nimic în meciurile cu Islanda și Norvegia. Ba mai mult, acesta a declarat, în mod ironic, că se întreba dacă nu a greșit canalul TV, la meciul cu reprezentativa Norvegiei.

„Cred că pe jucători i-a cuprins prea tare euforia după victoria din Austria. Din păcate, tehnicii noștri fotbaliști n-au demonstrat nimic în cel mai important meci al anului în Islanda și cu atât mai puțin în Norvegia. Mă frecam la ochi în timpul partidelor și mă întrebam dacă n-am greșit canalul TV, că păreau jocuri între o formație de tineret și una de seniori. Nu tu forță, nu tu dueluri câștigate, nu tu acțiuni personale, parcă așteptam doar să marcheze adversarul”, a declarat Valeriu Răchită pentru GSP.

În plus, „Vivi” Răchită susține că, dacă s-ar fi aflat în teren la meciul cu Islanda, l-ar fi faultat dur pe Gylfi Sigurdsson, atacantul nordicilor. Ambele goluri marcate în poarta României, în partida cu Islanda, au fost date de Sigurdsson.

„În Islanda, l-aș fi luat pe sus pe Sigurdsson, să mă țină minte, chit că riscam vreun cartonaș galben! Din păcate, nu avem un lider care să dea tonul și pe teren. Chiricheș ne-a lipsit, se dovedește că e indispensabil în acest moment pentru echipa națională. Am avut și ghinionul cu accidentarea lui Grigore. Iar toate astea s-au concretizat prin șase goluri în poarta noastră. Numai în pielea lui Mirel să nu fii”, a mai spus Valeriu Răchită.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]