CFR Cluj îl vinde pe Mihai Bordeianu în Arabia Saudită! Ardelenii vor încasa o sumă uriașă | EXCLUSIV

CFR Cluj îl vinde pe Mihai Bordeianu în Arabia Saudită! Ardelenii vor încasa o sumă uriașă | EXCLUSIV
  • Publicat:
  • Actualizat:

ProSport a aflat că CFR Cluj a ajuns la un acord cu o formație din Arabia Saudită pentru transferul lui Mihai Bordeianu.

Campioana României urmează să încaseze de pe urma transferului fotbalistului în vârstă de 28 de ani nu mai puțin de un milion de euro.

CFR Cluj îl vinde pe Mihai Bordeianu în Arabia Saudită

Mihai Bordeianu a ajuns la CFR Cluj la începutul anului 2018, atunci când campioana României le-a plătit celor de la FC Botoșani 200.000 de euro, iar ardelenii vor rămâne pe plus după ce Al Qadisiyah, grupare din Arabia Saudită, o să achite un milion de euro pentru internaționalul român.

Al Qadisiyah a negociat și pentru Denis Alibec

Al Qadisiyah este formația care l-a prezentat oficial pe Denis Alibec, chiar înainte ca atacantul român să ajungă la Kayserispor, formație care a plătit un milion de euro pentru transferul internaționalului în vârstă de 29 de ani.

Astfel, arabii s-au orientat către Mihai Bordeianu după ce l-au ratat pe Denis Alibec, fotbalist căruia îi propusese un salariu anual în valoare de 1.2 milioane de euro.

Mihai Bordeianu, om de bază la CFR Cluj

Plecarea lui Mihai Bordeianu de la CFR Cluj nu îi va pica foarte bine lui Dan Petrescu, toate acestea deoarece mijlocașul central cotat de site-urile de specialitate la 1,4 milioane de euro era un om de bază în primul 11 al campioanei României. Acesta a jucat în 85 de meciuri pentru formația din Gruia din ianuarie 2018 până în prezent, a dat 3 goluri și a oferit 4 pase decisive.

Transferul lui Mihai Bordeianu la CFR Cluj și evoluțiile foarte bune ale mijlocașului în tricoul campioanei României au făcut ca acesta să fie convocat la echipa națională a României. Fotbalistul în vârstă de 28 de ani a debutat pentru prima reprezentativă pe 8 septembrie 2019, atunci când „tricolorii” s-au impus pe stadionul „Ilie Oană” în fața Maltei, scor 1-0, în preliminariile pentru EURO 2020.

Cornel Popescu a debutat în jurnalism la începutul anilor 2000, iar de atunci a lucrat pentru numeroase publicații de sport. Acesta este absolvent al Facultății de Jurnalism din cadrul Universității Spiru Haret. Din decembrie 2009, Cornel Popescu ocupă postul de redactor la ProSport citește mai mult
Daniel Vlad / Autor
Daniel e jurnalist sportiv din anul 2003, în prezent fiind reporter special la ProSport. Din 2003 și până în 2013 a lucrat la ProSport, după care în perioada 2013 - 2019 a activat la Fanatik. Din 2019 a revenit în echipa ProSport, unde evoluează și în prezent. În cei 21 de ani de presă, ... citește mai mult
Absolvent al Facultății de Comunicare și Relații Publice, din cadrul Universității București, Victor a avut primul job la 19 ani, într-o companie multinațională de outsourcing, subsidiară General Electric. Aici a activat până la 23 de ani. Un an mai târziu a intrat în presa de sport, ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
BREAKING! Anunț de la Buckingham despre starea de sănătate a Regelui Charles. Comunicat oficial emis după ce s-au pregătit de înmormântare
BREAKING! Anunț de la Buckingham despre starea de sănătate a Regelui Charles. Comunicat oficial emis după ce s-au pregătit de…
Gabi Balint a vrut să facă gluma serii după ce FCSB a câștigat titlul și nu a realizat gafa comisă
Gabi Balint a vrut să facă gluma serii după ce FCSB a câștigat titlul și nu a realizat gafa comisă
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Singurele echipe din Superligă care au felicitat-o pe FCSB după ce a devenit campioana României
Singurele echipe din Superligă care au felicitat-o pe FCSB după ce a devenit campioana României
Dieta-minune a Monicăi Anghel. Așa a slăbit ENORM: alimentele la care a renunțat total!
Dieta-minune a Monicăi Anghel. Așa a slăbit ENORM: alimentele la care a renunțat total!
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
Cine sunt românii care trebuie să plătească 
Cine sunt românii care trebuie să plătească "taxa pe lux" pentru locuinţele şi maşinile pe care le deţin
Omul care a spus ADEVĂRUL despre Zona 51 și Farfuriile Zburătoare
Omul care a spus ADEVĂRUL despre Zona 51 și Farfuriile Zburătoare
Prințișorul Craiovei, mărturisiri teribile despre adevărata dramă din familia lui: Am trăit cu 50 de euro pe săptămână!
Prințișorul Craiovei, mărturisiri teribile despre adevărata dramă din familia lui: Am trăit cu 50 de euro pe săptămână!
Povestea care a făcut ocolul lumii. Ce au găsit părinții în camera fiicei lor, în locul în care micuța susținea că se află „un monstru”
Povestea care a făcut ocolul lumii. Ce au găsit părinții în camera fiicei lor, în locul în care micuța susținea…
S-A DECIS PLATA a câte 3.000 de euro pe lună. Banii intră direct ÎN CONTUL de la bancă
S-A DECIS PLATA a câte 3.000 de euro pe lună. Banii intră direct ÎN CONTUL de la bancă
Persoană înecată în mare, în stațiunea Mamaia. Tragedie de Florii pe litoral
Persoană înecată în mare, în stațiunea Mamaia. Tragedie de Florii pe litoral
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
O româncă din străinătate gătește cu ce găsește la gunoi: „E mâna a doua pe gratis” VIDEO
O româncă din străinătate gătește cu ce găsește la gunoi: „E mâna a doua pe gratis” VIDEO
Care sunt talentele secrete ale Familiei Regale Britanice?
Care sunt talentele secrete ale Familiei Regale Britanice?
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cine a câștigat a 11-a gală Te cunosc de undeva!. Punctele concurenților de la canapea au decis echipa învingătoare
Cine a câștigat a 11-a gală Te cunosc de undeva!. Punctele concurenților de la canapea au decis echipa învingătoare