Criză în Liga Zimbrilor, înaintea turneului secund de la Sf. Gheorghe: CSM Botoșani și CSM Bacău au fost „rupte” de Covid-19 și nu se pot prezenta la competiție, astfel că vor pierde șase meciuri cu 10-0

Redactor:
Marius Hutu

  • Publicat:

Formațiile din Liga Zimbrilor vor parcurge în perioada 4-11 octombrie șase etape, în cadrul unui turneu de sală la Sf. Gheorghe. Înaintea startului este însă o situație de criză, pentru că două echipe, CSM Botoșani și CSM Bacău, nu se pot prezenta din cauza Covid-19.

Virusul a făcut ravagii în cele două loturi. Federația Română de Handbal a anunțat că întrecerea merge înainte, astfel că ambele grupări vor pierde cele șase jocuri cu scorul de 10-0!

Criza în Liga Zimbrilor, provocată de Covid-19, s-a declanțat după primul turneu de sală

Primul turneu de sală, cu trei etape incluse, s-a desfășurat la mijlocul lunii septembrie, tot la Sf. Gheorghe. După acel turneu, mai multe echipe s-au ales cu cazuri de Covid-19, dar două dintre acestea, CSM Bacău și CSM Botoșani, au fost doborâte la propriu.

Între timp a venit ora turneului secund de la Sf. Gheorghe, de această dată cu șase etape, doar că în cazul celor două cluburi situația nu s-a îmbunătățit. CSM Bacău și CSM Botoșani au solicitat Federației Române de Handbal să le amâne jocurile, dar răspunsul a fost negativ. În condițiile în care cluburile nu au nici măcar nouă jucători la dispoziție pentru a pune pe foaia de joc, ambele s-au văzut nevoite să declare forfait.

Ca urmare a infectării cu Sars-Cov-2 a 12 jucători din echipa CSM Botoșani și al președintelui clubului, Cătălin Stoleru, vă comunicăm următoarea situație:

Nu vom participa la turneul care se desfășoară la Sfântu Gheorghe pentru etapele III-IX a Ligii Zimbrilor. Respectăm astfel decizia DSP de a intra în carantină cu toți jucătorii și staff-ul echipei, după ce, în urmă cu o săptămână, am ales să ne testăm la Spitalul Județean Botoșani.

Suntem o echipă nouă în competiție și ne dorim să o respectăm, cu un proiect gândit pentru o perioadă medie și lungă. Ne dorim să ne întoarcem cât mai curând pe teren, pentru că doar acolo se joacă handbal! Multă sănătate tuturor!”, a anunțat CSM Botoșani.

În aceste condiții, CSM Bacău și CSM Botoșani vor pierde toate cele șase meciuri cu scorul de 10-0. În mare măsură, șansele lor de a mai prinde play-off-ul vor fi spulberate. Totuși, actualul sistem cu play-out le mai oferă șanse să evite retrogradarea.

Și alte echipe au fost serios afectate de Covid-19. Spre exemplu, Minaur Baia Mare a avut șapte cazuri în echipă. Între timp, toată lumea a avut rezultate negative la testul de vineri. Cei șapte componenți ai echipei au nevoie însă și de un al doilea test negativ, iar dacă rezultatele vor ieși OK duminică dimineață, atunci Adrian Petrea va putea conta pe un lot complet.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Noul semn de circulație care-i bulversează pe șoferi! Mulți se fâstâcesc atunci când îl văd pe drumuri
Noul semn de circulație care-i bulversează pe șoferi! Mulți se fâstâcesc atunci când îl văd pe drumuri
Jose Mourinho, gata să dea lovitura: așteaptă la Fenerbahce un jucător de la Real Madrid! ”Nu putem spune `nu`””
Jose Mourinho, gata să dea lovitura: așteaptă la Fenerbahce un jucător de la Real Madrid! ”Nu putem spune `nu`””
Fostul preot Daniel Balaș, băgat în spital după ce a fost atacat pe stradă, în miez de noapte! În ce stare se află
Fostul preot Daniel Balaș, băgat în spital după ce a fost atacat pe stradă, în miez de noapte! În ce…
Număr istoric! Presa din Franța a aflat ce tricou va purta Kylian Mbappe la Real Madrid
Număr istoric! Presa din Franța a aflat ce tricou va purta Kylian Mbappe la Real Madrid
Mânca de 5 ori pe zi de la McDonald’s și s-a pus pe slăbit. Ireal cum arată acum, după ce a dat jos 60 kg
Mânca de 5 ori pe zi de la McDonald’s și s-a pus pe slăbit. Ireal cum arată acum, după ce…
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep. Final trist de carieră pentru fosta lideră WTA, nu se mai poate face nimic!
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep. Final trist de carieră pentru fosta lideră WTA, nu se mai poate face nimic!
BANCUL ZILEI. Bulă ajunge pentru prima dată la țară. Vede un țăran și îl întreabă: - Bade, de ce nu are coarne vaca ta?
BANCUL ZILEI. Bulă ajunge pentru prima dată la țară. Vede un țăran și îl întreabă: - Bade, de ce nu…
Mărturiile cutremurătoare ale italienilor care le-au găsit pe Patrizia şi Bianca moarte.
Mărturiile cutremurătoare ale italienilor care le-au găsit pe Patrizia şi Bianca moarte. "M-am apropiat de ea să îi spun că…
Ingredientul care face MINUNI în orice PRĂJITURĂ de casă!
Ingredientul care face MINUNI în orice PRĂJITURĂ de casă!
Ianis Hagi şi Elena Tănase pun la punct ultimele detalii pentru nunta anului! Decorul de vis în care îşi vor uni destinele
Ianis Hagi şi Elena Tănase pun la punct ultimele detalii pentru nunta anului! Decorul de vis în care îşi vor…
Mai rar s-a văzut aşa naş! Cum s-a îmbrăcat Cabral la nunta Roxanei Hulpe. FOTO şi VIDEO
Mai rar s-a văzut aşa naş! Cum s-a îmbrăcat Cabral la nunta Roxanei Hulpe. FOTO şi VIDEO
Toți românii cu buletin vor fi notificați prin SMS. Devine obligatoriu în România
Toți românii cu buletin vor fi notificați prin SMS. Devine obligatoriu în România
VIDEO Alertă de vreme extremă de la ANM. Jumătate din țară, sub cod portocaliu de vijelii - HARTA
VIDEO Alertă de vreme extremă de la ANM. Jumătate din țară, sub cod portocaliu de vijelii - HARTA
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă!
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă!
Prețuri speciale la jocuri. Recomandările Go4Games
Prețuri speciale la jocuri. Recomandările Go4Games
Soldații ruși au publicat o înregistrare în timp ce umilesc prizonieri ucraineni VIDEO
Soldații ruși au publicat o înregistrare în timp ce umilesc prizonieri ucraineni VIDEO
JO de la Paris 2024: Legiunea Străină Franceză va sprijini securitatea evenimentului
JO de la Paris 2024: Legiunea Străină Franceză va sprijini securitatea evenimentului
Care e limita de alcoolemie în România. Mai este teloranță ZERO?
Care e limita de alcoolemie în România. Mai este teloranță ZERO?
Când începe Insula Iubirii, sezonul 8, la Antena 1 și în AntenaPLAY. Premiera, mai aproape decât crezi
Când începe Insula Iubirii, sezonul 8, la Antena 1 și în AntenaPLAY. Premiera, mai aproape decât crezi
×