Rapid trage tot mai tare de Răzvan Raț: „Vin numai în anumite condiții!”

Rapid trage tot mai tare de Răzvan Raț: „Vin numai în anumite condiții!”
  • Publicat:
  • Actualizat:

Rapid insistă pentru aduceea lui Răzvan Raț, iar fostul mare internațional român a confirmat că a reluat negocierile cu giuleștenii, care nu mai concep să rateze încă o dată promovarea în Liga 1.

Răzvan Raț discută în această perioadă cu finanțatorul Victor Angelescu și speră să ajungă la Rapid, care a suferit o înfrângerea rușinoasă în ultima etapă din Liga 2: 1-2 cu Comuna Recea, o echipă nou-promovată. Recent, giuleștenii s-au întărit cu Adrian Bălan, care s-a remarcat în Liga 1 la FC Voluntari.

„Am pierdut puțin contactul, între timp l-am reluat. Discutăm, vom vedea. Nu știu cum se va termina povestea asta, dar, la momentul ăsta, am reluat legăturile, pentru că le pierdusem puțin. Da, sunt șanse, pentru că sunt omul care aș vrea să încep o carieră în sensul ăsta, să ajut Rapidul, dar numai în anumite condiții. Le discut împreună cu Victor Angelescu, nu cred că-și are rostul să le spun la televizor, dar sunt lucruri care trebuie puse la punct la Rapid. Eu cred că se pot face. Vom vedea cum se vor finaliza discuțiile mele cu Rapid”, a spus Răzvan Raț, la Digi Sport.

Adrian Iencsi speră să lucreze și el cu Răzvan Raț, fostul său coleg de la Rapid: Răzvan e un fost coleg, un băiat tânăr, fost internațional cu peste 100 de selecții, este un băiat istet care vrea să muncească, a căpătat multă experiență afară. Ar fi un atu important și ca imagine, este un nume important în fotbalul românesc și poate schimba mentalitatea. Îmi place că nu vrea să stea acasă. Deși a câștigat mult în carieră, vrea să ajute fotbalul, sper să ni se alăture, va fi un plus pentru Rapid”.

În vârstă de 39 de ani, Răzvan Raț a fost jucătorul Rapidului între 1998 și 2003, giuleștenii împrumutându-l o scurtă perioadă la FCM Bacău.

Foto: Digi Sport

Andrei Preotu / Autor
Aventura lui Andrei Preotu a început încă din 1996, atunci când a fost invitatul lui Ovidiu Ioanițoaia la „Procesul Europenelor”. În 2006 a ajuns la Fanatik, primul loc de muncă. Apoi, a semnat cu NewsIn. După aventura de la OnlineSport, a urmat o perioadă de aproape zece ani în care ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Florin Piersic, internat în stare gravă la Terapie Intensivă! Infecția s-a extins, iar actorul ar putea fi transferat la Viena 😲
Florin Piersic, internat în stare gravă la Terapie Intensivă! Infecția s-a extins, iar actorul ar putea fi transferat la Viena…
Imediat după Bayern – Real Madrid, antrenorul a spus ”DA”! Contract până în 2027
Imediat după Bayern – Real Madrid, antrenorul a spus ”DA”! Contract până în 2027
Strigăte și urlete de jale la priveghiul lui Lucas, nepotul lui Tzancă Uraganu care a fost răpus de cancer
Strigăte și urlete de jale la priveghiul lui Lucas, nepotul lui Tzancă Uraganu care a fost răpus de cancer
SECRETE din viața intimă a unei vedete celebre, s-a iubit și cu femei: „Le-am oferit tinerețea și frumusețea mea”
SECRETE din viața intimă a unei vedete celebre, s-a iubit și cu femei: „Le-am oferit tinerețea și frumusețea mea”
Medicul Tudor Ciuhodaru, veşti de ultimă oră despre Florin Piersic: Prognosticul la un astfel de pacient este rezervat
Medicul Tudor Ciuhodaru, veşti de ultimă oră despre Florin Piersic: Prognosticul la un astfel de pacient este rezervat
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
Oaza de linişte din inima Transilvaniei, unde te poţi răsfăţa la poalele munţilor înconjurat de un peisaj exotic:
Oaza de linişte din inima Transilvaniei, unde te poţi răsfăţa la poalele munţilor înconjurat de un peisaj exotic: "Mirific!"
Simbolul ASCUNS în logo-ul NASA! Spune TOTUL despre adevăratul scop al agenției
Simbolul ASCUNS în logo-ul NASA! Spune TOTUL despre adevăratul scop al agenției
Ce a putut spune Ioana despre căsnicia cu Ilie Năstase. A cedat şi a dat cărţile pe faţă. Dezvăluiri fără precedent
Ce a putut spune Ioana despre căsnicia cu Ilie Năstase. A cedat şi a dat cărţile pe faţă. Dezvăluiri fără…
Digi RCS-RDS, cadou de Paște pentru toți abonații din România: toate facturile la jumătate de preț!
Digi RCS-RDS, cadou de Paște pentru toți abonații din România: toate facturile la jumătate de preț!
Șoferii români sunt obligați. Se aplică din 1 MAI. Regulile pe care scrie amendă şi SUSPENDARE PERMIS
Șoferii români sunt obligați. Se aplică din 1 MAI. Regulile pe care scrie amendă şi SUSPENDARE PERMIS
Florin Piersic, în stare gravă! Breaking news!
Florin Piersic, în stare gravă! Breaking news!
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Povestea Anei Cumpănaș, femeia care l-a trădat pe faimosul mafiot american John Dillinger, subiect de film VIDEO
Povestea Anei Cumpănaș, femeia care l-a trădat pe faimosul mafiot american John Dillinger, subiect de film VIDEO
Spania îl angajează pe Del Bosque pentru a superviza federaţia de fotbal
Spania îl angajează pe Del Bosque pentru a superviza federaţia de fotbal
Cum poți stinge martorul pentru sonda Lambda? Ce alte probleme indică „check engine”?
Cum poți stinge martorul pentru sonda Lambda? Ce alte probleme indică „check engine”?
Program magazine 1 mai 2024. Orarul Lidl, Kaufland, Auchan, Penny, Carrefour, Profi, Mega Image și al altor supermarketuri
Program magazine 1 mai 2024. Orarul Lidl, Kaufland, Auchan, Penny, Carrefour, Profi, Mega Image și al altor supermarketuri