Bogdan Lobonț s-a întors la AS Roma! Ce face acum fostul portar și ce planuri de viitor are

Bogdan Lobonț s-a întors la AS Roma! Ce face acum fostul portar și ce planuri de viitor are
  • Publicat:

Bogdan Lobonț a plecat din România după ce și-a încheiat înțelegerea cu Universitatea Cluj, iar fostul mare portar al echipei naționale a României s-a întors la AS Roma, formație pentru care a jucat aproape 10 ani.

Fostul portar în vârstă de 42 de ani a plecat de pe banca „Șepcilor Rișii” în iunie 2019, după ce a stat pe banca echipei din Liga 2 timp de 18 meciuri, iar apoi a decis să plece din România și să revină la gruparea din Serie A.

Bogdan Lobonț a plecat din România și s-a întors la AS Roma

„Bogdan s-a întors la AS Roma după experiența de la U Cluj și este scouter pentru echipa la care este respectat de toată lumea, de la conducători și până la fanii grupării romane. Probabil, în cel mai scurt timp, i se va oferi un post de antrenor la una dintre formațiile de juniori ale trupei italiene. Este foarte mulțumit de ceea ce face și de felul în care-și ajută fosta sa formație. 

A însemnat mult pentru AS Roma și știu cât de mult iubește acest club. Experiența, valoarea lui și felul în care și-a canalizat toată energia pentru acest club l-au făcut drept unul dintre cei mai apreciați foști jucători ai echipei. E posibil să devină și antrenorul echipei Primavera, au fost discuții. Fotbaliști precum Chivu sau Lobonț sunt foarte apreciați în Italia, unde cluburile își respectă valorile. 

Probabil că și Radu Ștefan va rămâne, la finalul carierei, în organigrama lui Lazio. Lobonț pune multă pasiune în tot ce face și va ajunge un antrenor de top al României. Un vis de-al său este să antreneze AS Roma. Și poate i se va îndeplini la un moment dat”, a declarat un apropiat al lui Bogdan Lobonț, conform Digisport.

  • 39 de partide a strâns Lobonț în Serie A
  • 17 meciuri a adunat în Liga Campionilor
  • 3 milioane de euro e cea mai înaltă cotă de piață atinsă de Lobonț 
Cornel Popescu a debutat în jurnalism la începutul anilor 2000, iar de atunci a lucrat pentru numeroase publicații de sport. Acesta este absolvent al Facultății de Jurnalism din cadrul Universității Spiru Haret. Din decembrie 2009, Cornel Popescu ocupă postul de redactor la ProSport citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Polițista care a luat mită de la Lidia Buble, condamnată definitiv! Ce pedeapsă a primit agenta de la Rutieră
Polițista care a luat mită de la Lidia Buble, condamnată definitiv! Ce pedeapsă a primit agenta de la Rutieră
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant al iubitei sale!
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant…
Detalii tabu din viața intimă a unei actrițe: și-a pierdut virginitatea la 35 de ani
Detalii tabu din viața intimă a unei actrițe: și-a pierdut virginitatea la 35 de ani
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
Momentul în care strada din Cluj s-a surpat și s-a format un crater uriaș. Un cartier riscă să rămână izolat:
Momentul în care strada din Cluj s-a surpat și s-a format un crater uriaș. Un cartier riscă să rămână izolat:…
Cea mai BOGATĂ actriță de la Hollywood! „Puțină lume știe despre mine că...
Cea mai BOGATĂ actriță de la Hollywood! „Puțină lume știe despre mine că...
Ajuns la sapă de lemn, într-un azil pe care nu îşi permite să îl plătească, Irinel Columbeanu a primit cea mai bună veste!
Ajuns la sapă de lemn, într-un azil pe care nu îşi permite să îl plătească, Irinel Columbeanu a primit cea…
Bucurie mare în showbiz ❤️ ❤️ Fosta asistentă de la Acces Direct este însărcinată pentru prima oară
Bucurie mare în showbiz ❤️ ❤️ Fosta asistentă de la Acces Direct este însărcinată pentru prima oară
Devine imposibil în România. Se interzice direct prin lege. S-a votat azi, 29 aprilie
Devine imposibil în România. Se interzice direct prin lege. S-a votat azi, 29 aprilie
Vlăduța Lupău, imagini ireale! Cum arăta cântăreața. Adevărul despre operațiile ei
Vlăduța Lupău, imagini ireale! Cum arăta cântăreața. Adevărul despre operațiile ei
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
O pisică a fost „expediată” din greșeală mii de kilometri cu un colet pe care stăpânii săi l-au returnat. Cum a fost recuperată
O pisică a fost „expediată” din greșeală mii de kilometri cu un colet pe care stăpânii săi l-au returnat. Cum…
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
Ești obligat să lași certificatul de înmatriculare la service atunci când duci mașina la reparat?
Ești obligat să lași certificatul de înmatriculare la service atunci când duci mașina la reparat?
Artist internațional, filmat într-o ipostază neașteptată, la Costinești. Este urmarit de zeci de milioane de oameni, dar nu i-a păsat că este văzut așa | VIDEO
Artist internațional, filmat într-o ipostază neașteptată, la Costinești. Este urmarit de zeci de milioane de oameni, dar nu i-a păsat…