Florin Iacob, desemnat omul meciului Dinamo – UTA: „Nu am mai văzut portar să aibă crampe!”

Florin Iacob, desemnat omul meciului Dinamo - UTA: „Nu am mai văzut portar să aibă crampe!”
  • Publicat:
  • Actualizat:

UTA Arad a obținut prima victorie din acest sezon al Ligii 1, scor 1-0, pe terenul celor de la Dinamo București, iar portarul Florin Iacob, în vârstă de 27 de ani, a fost desemnat omul meciului.

Ioan Hora a marcat unicul gol al partidei, în minutul 42, din lovitură de la 11 metri, când l-a învins fără probleme pe portarul Tomas Mejias, debutat de către Jose Mourinho la Real Madrid, și a adus cele trei puncte echipei antrenate de către Laszlo Balint, UTA obținând astfel prima victorie din Liga 1.

Florin Iacob, declarația serii: „N-am mai văzut portar cu crampe din minutul 60”

Florin Iacob a recunoscut că Dinamo a avut o perioadă lungă de dominare în cadrul acestei partide și că au apărut devreme crampele chiar și la el, portar fiind.

„Ne bucurăm că în seara asta am spart gheața în Liga 1, după o revenire după 12 ani. Mă bucur că am adus un aport important echipei și sper să o țin tot așa. Sincer, din minutul 60 nu am mai văzut portar să aibă crampe, dar am rezistat asaltului lui Dinamo.

Am și vorbit cu băieții că dacă nu batem acum ajungem pe loc de retrogradare și noi ne dorim să ajungem cât mai sus. Doar în seara asta vom sărbători, că mâine o luăm de la capăt”, a spus Florin Iacob, după meci, la Digi Sport.

Laszlo Balint le ia apărarea jucătorilor: „Nu a fost teatru”

În ceea ce privește crampele apărute în rândul jucătorilor de la UTA și acuzele dinamoviștilor cu privire la posibile trageri de timp, Laszlo Balint asigură că elevii săi nu au simulat.

„Vreau să îi felicit pe băieți, pentru că a fost o victorie muncită. Știam calitatea jucătorilor de la Dinamo. Pare teatru la prima vedere, dar nu au fost lucruri simulate, băieții ce confruntă cu niște probleme medicale.

Eu mă bucur foarte mult pentru moralul băieților, pentru că eu cred că în primele trei etape poate meritam ceva mai multe puncte. Iată că lucrurile se echilibrează. Băieții au muncit foarte mult. I-am văzut foarte concentrați și determinați”, a spus și Laszlo Balint, după meci.

Andreea Visu / Autor
Pasiunea pentru fotbal este o moștenire de familie, astfel că drumul către jurnalismul sportiv a venit natural. A intrat în presă în anul 2016, la IlfovSport. A început să scrie despre ligile inferioare și ușor-ușor a promovat la Revista IlfovSport, denumită ulterior 100% Sport. A lucrat ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Localitatea care a dispărut de pe harta României. În 2002 mai avea doar 3 locuitori
Localitatea care a dispărut de pe harta României. În 2002 mai avea doar 3 locuitori
Gabi Balint a vrut să facă gluma serii după ce FCSB a câștigat titlul și nu a realizat gafa comisă
Gabi Balint a vrut să facă gluma serii după ce FCSB a câștigat titlul și nu a realizat gafa comisă
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant al iubitei sale!
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant…
Singurele echipe din Superligă care au felicitat-o pe FCSB după ce a devenit campioana României
Singurele echipe din Superligă care au felicitat-o pe FCSB după ce a devenit campioana României
Boala care se răspândește RAPID în lume! Record de îmbolnăviri: experții avertizează populația
Boala care se răspândește RAPID în lume! Record de îmbolnăviri: experții avertizează populația
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
O româncă stabilită în Spania arată ce găteşte cu alimentele pe care le găseşte prin gunoaie.
O româncă stabilită în Spania arată ce găteşte cu alimentele pe care le găseşte prin gunoaie. "Aleg și eu ce…
Omul care a spus ADEVĂRUL despre Zona 51 și Farfuriile Zburătoare
Omul care a spus ADEVĂRUL despre Zona 51 și Farfuriile Zburătoare
Care este singurul moment de desfătare al soţiei lui Dan Şucu. Diana Şucu a recunoscut totul
Care este singurul moment de desfătare al soţiei lui Dan Şucu. Diana Şucu a recunoscut totul
VIDEO Coman & co., distracție “nebună” în toiul nopții după ce FCSB a luat titlul de campioană în Superliga! “Te iubesc…”
VIDEO Coman & co., distracție “nebună” în toiul nopții după ce FCSB a luat titlul de campioană în Superliga! “Te…
SE CONFISCĂ mașina pe loc. Decizie pentru cei care merg să facă ITP-ul
SE CONFISCĂ mașina pe loc. Decizie pentru cei care merg să facă ITP-ul
O celebră influenceră de pe TikTok a fost împușcată mortal în fața casei sale. Motivul este șocant
O celebră influenceră de pe TikTok a fost împușcată mortal în fața casei sale. Motivul este șocant
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Rușii au lovit instalațiile energetice din centrul și vestul Ucrainei. Zelenski: Aprovizionarea cu gaz a UE este în pericol
Rușii au lovit instalațiile energetice din centrul și vestul Ucrainei. Zelenski: Aprovizionarea cu gaz a UE este în pericol
Care sunt talentele secrete ale Familiei Regale Britanice?
Care sunt talentele secrete ale Familiei Regale Britanice?
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cine a câștigat a 11-a gală Te cunosc de undeva!. Punctele concurenților de la canapea au decis echipa învingătoare
Cine a câștigat a 11-a gală Te cunosc de undeva!. Punctele concurenților de la canapea au decis echipa învingătoare