A început ședința ANAD în cazul de dopaj al lui Cătălin Hlistei + Ce au făcut oficialii lui Rapid când au primit vestea | EXCLUSIV

A început ședința ANAD în cazul de dopaj al lui Cătălin Hlistei + Ce au făcut oficialii lui Rapid când au primit vestea | EXCLUSIV
  • Publicat:
  • Actualizat:

Cătălin Hlistei, jucătorul lui Rapid, a fost supus unui test antidoping de către ANAD, iar acesta a relevat un rezultat pozitv. Astfel, fotbalistul a fost chemat luni, la ora 10:00, în cadrul unei ședințe la sediul ANAD.

Pe lângă Hlistei, golgeterul giuleștenilor, și avocatul acestuia, la ședință mai iau parte Virgiliu Hudici, doctorul Rapidului, dar și team managerul echipei respectiv oficialul Lucian Ionescu.

A început ședința ANAD în cazul de dopaj al lui Cătălin Hlistei

ProSport a aflat că ședința va presupune doar întrebări pentru a afla pe ce cale a luat Cătălin Hlistei substanța depistată, fiind foarte important cum a avut-o administrată. În funcție de răspunsuri, poate chiar scăpa. Surse din cadrul clubului susțin că oficialii lui Rapid sunt optimiști că va putea reveni la antrenamente și chiar să joace.

Ce au făcut oficialii lui Rapid când au primit vestea

Conform surselor ProSport, testul antidoping la care a fost supus Hlistei a avut loc după ultima partidă disputată acasă de Rapid contra celor de la Turris Turnu Măgurele, scor 1-1. Decizia de a se porni cercetarea în cazul lui Hlistei a fost luată după ce proba a fost trimisă spre analiză la un al doilea laborator, care, la fel ca în cazul primului, a relevat un rezultat pozitiv.

Oficialii lui Rapid ar fi fost anunțați de faptul că se va porni cercetarea în cazul lui Hlistei la pauza meciului pierdut de giuleșteni contra Comunei Recea, scor 2-1. Însă, reprezentantul Rapidului a decis să-i dea vestea neplăcută jucătorului abia la finalul meciului, pentru a nu-l afecta psihic.

„Nu știu dacă îl vor lăsa să se antreneze, pentru că este o comisie. Trebuie să dea declarații, are prezumția de nevinovăție și în funcție de informațiile pe care le dă… vor fi analizate ulterior și cele de laborator și se va lua o decizie. Când i-am anunțat pe cei de la Rapid, i-am rugat să anunțe jucătorul după meciul cu cei de la Recea, el atunci a aflat informația”, a declarat Cristi Balaj.

Cosmin a avut prima tangență cu presa la vârsta de 15 ani, când a început să scrie pentru volan.ro. Apoi a semnat articole pentru mai multe publicații din domeniul tech, cum ar fi gadget-talk.ro, dexblog.ro sau urbanteh.ro. La vârsta de 17 ani, a debutat în presa sportivă, pe site-ul ionalexandru.ro. ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Ce a putut să scrie o tânără din Gorj pe salata boeuf, de Paşte? Au râs cu lacrimi când au văzut mesajul genial
Ce a putut să scrie o tânără din Gorj pe salata boeuf, de Paşte? Au râs cu lacrimi când au…
S-a terminat! Își face bagajele și pleacă, după doar 6 meciuri jucate la Tottenham
S-a terminat! Își face bagajele și pleacă, după doar 6 meciuri jucate la Tottenham
Răsturnare de situație! Nu peștele pe care l-a mâncat de Florii a ucis-o subit pe Gabriela
Răsturnare de situație! Nu peștele pe care l-a mâncat de Florii a ucis-o subit pe Gabriela
Rapid poate da lovitura: 10 milioane de euro! Impresarul anunță: „Napoli îl vrea”
Rapid poate da lovitura: 10 milioane de euro! Impresarul anunță: „Napoli îl vrea”
Meniu de Paște al Nadiei Comăneci. Ce nu lipsește niciodată de pe masa de sărbătoare: „Mâncarea tradițională se combină”
Meniu de Paște al Nadiei Comăneci. Ce nu lipsește niciodată de pe masa de sărbătoare: „Mâncarea tradițională se combină”
Simona Halep, anunţul aşteptat de toată lumea după Paşte
Simona Halep, anunţul aşteptat de toată lumea după Paşte
BANCUL ZILEI. Profesorul:- Bulă, poți sa-mi spui ce înseamnă abstract?
BANCUL ZILEI. Profesorul:- Bulă, poți sa-mi spui ce înseamnă abstract?
Cine este poliţistul mort în accidentul de motocicletă din Galaţi. Deviza în viață a lui Cristian era
Cine este poliţistul mort în accidentul de motocicletă din Galaţi. Deviza în viață a lui Cristian era "Trăiește viața fără…
Omul care A INVENTAT cea mai folosită armă din lume! „Era NEBUN, dar...
Omul care A INVENTAT cea mai folosită armă din lume! „Era NEBUN, dar...
Dezvăluire incredibilă despre Ianis Hagi, după ce a fost la Muntele Athos: L-am văzut schimbat! Gestul făcut de Gică Hagi
Dezvăluire incredibilă despre Ianis Hagi, după ce a fost la Muntele Athos: L-am văzut schimbat! Gestul făcut de Gică Hagi
Anunţ trist despre Florin Piersic, direct din spital, de Paşte! Din păcate, nu se pune problema de externare...
Anunţ trist despre Florin Piersic, direct din spital, de Paşte! Din păcate, nu se pune problema de externare...
OBLIGATORIU pentru proprietarii de apartamente. Legea e pentru toată lumea
OBLIGATORIU pentru proprietarii de apartamente. Legea e pentru toată lumea
Georgiana Lobonț a izbucnit în plâns!
Georgiana Lobonț a izbucnit în plâns! "Bebelușii mei..."
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Jocuri gratuite pt. abonații PlayStation Plus Essential în mai 2024
Jocuri gratuite pt. abonații PlayStation Plus Essential în mai 2024
Tragedie pe Faleza Dunării din Galați: un polițist de la trupele speciale a murit. Motocicleta pe care o conducea, lovită de o mașină
Tragedie pe Faleza Dunării din Galați: un polițist de la trupele speciale a murit. Motocicleta pe care o conducea, lovită…
Inzaghi vrea să păstreze la Inter pentru sezonul viitor toţi jucătorii cu care a luat titlul
Inzaghi vrea să păstreze la Inter pentru sezonul viitor toţi jucătorii cu care a luat titlul
La câți KM se schimbă ambreiajul mașinii? Primele semne al ambreiajului uzat
La câți KM se schimbă ambreiajul mașinii? Primele semne al ambreiajului uzat
Aceste zodii vor avea parte de iubire adevărată în săptămâna 6-11 mai 2024. Ce surprize vor primi de la univers și de la parteneri
Aceste zodii vor avea parte de iubire adevărată în săptămâna 6-11 mai 2024. Ce surprize vor primi de la univers…