Ronald Koeman, primele semne de îndoială la Barcelona! Cum l-au pus într-o situaţie ingrată conducătorii clubului

Ronald Koeman, primele semne de îndoială la Barcelona! Cum l-au pus într-o situaţie ingrată conducătorii clubului
  • Publicat:
  • Actualizat:

Ronald Koeman începe să aibă primele semne de îndoială de când a fost de acord să preia corabia în derivă a Barcelonei. Tehnicianul batav simte că a fost lăsat într-o situație incomodă de șefii Barcelonei.

Scenariul care se derulează în prezent la catalani este unul de instabilitate, atât instituțională, cât și la nivelul gazonului.

Ronald Koeman, îngrijorat: situația din interiorul Barcelonei este un amestec de nervi, incertitudini și indecizii

În paralel, conform presei spaniole, Koeman începe să aibă propriile îndoieli cu privire la proiectul și la viitorul Barcelonei, arătând neîncredere față de ceea ce se întâmplă în jurul lui.

Acesta este sentimentul pe care începe să îl transmită şi către cei apropiați. Batavul, numit antrenor ca să readucă pe Camp Nou strălucirea de altădată, simte că a fost pus într-o poziție ingrată de șefi în fața propriului staff.

Lipsa de transferuri și plecarea unor jucători emblematici ai Barcelonei l-au adus într-o poziție pe care nu o întrevedea în urmă cu o lună, când a preluat echipa.

A fost de acord să își asume deciziile personale pe latura sportivă, dar acum se teme de reacția fotbaliștilor cu care va trebui să se descurce în acest sezon, dacă nu vor veni unii dintre cei cu care a lucrat și pe care îi vrea la Barcelona.

În public, Koeman afișează o mină optimistă când vorbește despre debutul noului sezon și despre viitor, dar în privat, conform jurnaliştilor iberici, lasă să se întrevadă umbre de îndoială, care nu erau acolo la venirea sa pe Nou Camp.

Alex Popescu / Autor
Iubește sportul din copilărie, în special fotbalul internațional, și scrisul este marea lui pasiune. A absolvit Colegiul Național de Informatică Tudor Vianu și apoi a urmat cursurile Facultății de Automatică și Calculatoare din cadrul Politehnicii București, dar dragostea pentru fotbal ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Povestea care a făcut ocolul lumii. Ce au găsit părinții în camera fiicei lor, în locul în care micuța susținea că se află „un monstru”
Povestea care a făcut ocolul lumii. Ce au găsit părinții în camera fiicei lor, în locul în care micuța susținea…
Adrian Mititelu Jr. a ieșit din spital și nu a stat pe gânduri! Unde a fost surprins fiul patronului de la FCU Craiova
Adrian Mititelu Jr. a ieșit din spital și nu a stat pe gânduri! Unde a fost surprins fiul patronului de…
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
Cine sunt românii care trebuie să plătească 
Cine sunt românii care trebuie să plătească "taxa pe lux" pentru locuinţele şi maşinile pe care le deţin
RUINELE unui ORAȘ imens, găsite pe planeta Marte? Cercetătorii, ULUIȚI!
RUINELE unui ORAȘ imens, găsite pe planeta Marte? Cercetătorii, ULUIȚI!
Câți bani primește FCSB după ce a devenit campiona României! Suma uriașă pe care o poate încasa din competițiile europene
Câți bani primește FCSB după ce a devenit campiona României! Suma uriașă pe care o poate încasa din competițiile europene
Vești proaste pentru șoferi! Riscă amenzi de cinci ori mai mari. Greșeala care le poate goli buzunarele
Vești proaste pentru șoferi! Riscă amenzi de cinci ori mai mari. Greșeala care le poate goli buzunarele
O NOUĂ TAXĂ obligatorie în România. Trebuie să dai banii până pe 30 APRILIE
O NOUĂ TAXĂ obligatorie în România. Trebuie să dai banii până pe 30 APRILIE
A început livrarea pensiilor pe luna mai. Data exactă când intră banii pe card. Poșta Română a făcut anunțul
A început livrarea pensiilor pe luna mai. Data exactă când intră banii pe card. Poșta Română a făcut anunțul
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
O româncă din străinătate gătește cu ce găsește la gunoi: „E mâna a doua pe gratis” VIDEO
O româncă din străinătate gătește cu ce găsește la gunoi: „E mâna a doua pe gratis” VIDEO
Care sunt talentele secrete ale Familiei Regale Britanice?
Care sunt talentele secrete ale Familiei Regale Britanice?
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cine a câștigat a 11-a gală Te cunosc de undeva!. Punctele concurenților de la canapea au decis echipa învingătoare
Cine a câștigat a 11-a gală Te cunosc de undeva!. Punctele concurenților de la canapea au decis echipa învingătoare