Leo Messi, un nou atac la adresa conducerii Barcelonei, după plecarea lui Luis Suarez: „Meritai mai mult, nu să te dea afară! Dar nu mă mai surprinde nimic!”

Leo Messi, un nou atac la adresa conducerii Barcelonei, după plecarea lui Luis Suarez: „Meritai mai mult, nu să te dea afară! Dar nu mă mai surprinde nimic!”

Lionel Messi (33 de ani), căpitanul Barcelonei, a reacționat pe rețelele sociale după plecarea lui Luis Suarez (33 de ani), la Atletico Madrid.

Atacantul uruguayan a ajuns la Atletico Madrid din postura de jucător liber de contract, după ce și-a reziliat înțelegerea cu Barcelona. Totul după ce conducerea catalanilor i-a transmis că nu mai are nevoie de serviciile sale.

Leo Messi, mesaj emoționant pentru Luis Suarez

Bunul său prieten, Leo Messi, nu s-a putut abține și a reacționat în mediul online. Acesta a postat un mesaj emoționant de despărțire, dar și un atac la adresa conducerii pe care o contestă pentru că l-a dat afară pe Luis Suarez.

„Începusem să mă obișnuiesc cu gândul, însă am intrat în vestiar astăzi și am realizat ce se întamplă. Va fi extrem de dificil să nu îmi mai petrec zilele alături de tine, atât pe teren cât și în afara lui. Îți vom simți lipsa extrem de tare. Au fost mulți ani, multe mate (n.r băutura din America de Sud pe bază de ceai) și mese împreună. Multe lucruri pe care nu le vom uita niciodată.

Va fi ciudat să te văd în alt tricou, mai ales să mă înfrunt cu tine. Meritai un tribut pentru ceea ce ești: unul dintre cei mai importanți jucători din istoria clubului, care a reușit lucruri importante atât la nivel de grup, cât și individual. Nu să te dea afară așa cum au făcut-o! Însă, adevărul este că la nivelul ăsta nu mă mai surprinde nimic.

Îți doresc tot binele din lume în această provocare nouă. Te iubesc mult! Pe curând, prietene”, a scris Leo Messi, pe Instagram.

 

View this post on Instagram

 

Ya me venía haciendo la idea pero hoy entré al vestuario y me cayó la ficha de verdad. Que difícil va a ser no seguir compartiendo el día a día con vos, tanto en las canchas como afuera. Los vamos a extrañar muchísimo. Fueron muchos años, muchos mates, comidas, cenas… Muchas cosas que nunca se van a olvidar, todos los días juntos. Va a ser raro verte con otra camiseta y mucho más enfrentarte. Te merecías que te despidan como lo que sos: uno de los jugadores más importantes de la historia del club, consiguiendo cosas importantes tanto en lo grupal como individualmente. Y no que te echen como lo hicieron. Pero la verdad que a esta altura ya no me sorprende nada. Te deseo todo lo mejor en este nuevo desafío. Te quiero mucho, los quiero mucho. Hasta pronto, amigo.

A post shared by Leo Messi (@leomessi) on

Luis Suarez, extrem de emoționat la conferința de despărțire

Barcelona a organizat o conferință de presă de despărțire în cinstea lui Luis Suarez, iar atacantul uruguayan nu și-a putut stăpâni lacrimile.

„A fost o surpriză, pentru că nu am pregătit nimic. Vreau să spun că echipa a avut mereu foarte multă încredere în mine încă din 2014, când m-a transferat și condițiile în care am venit aici.

M-au susținut, cu toate greșelile pe care le-am făcut, dar au avut mereu încredere în mine. Nu a fost ușor să accept asta. Antrenorii și colegii, felul în care ei m-au acceptat când am venit, totul a fost uimitor.

Unii oameni știu sacrificiile pe care le-am făcut în acești ani pentru a veni la Barcelona și pentru a juca la cea mai bună echipă din lume. Dar sunt conștient că se termină o etapă în care trebuie să fiu mândru de tot ce am realizat”, a declarat Luis Suarez, la conferința de presă.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
Liverpool a spart banca! Are cel mai scump lot din lume » PSG, lider detașat la profitul din transferuri
Mediafax
Nepotul fostului interlop Adrian Mogoș a murit la doar 6 ani! Familia a sperat la o minune până în ultima clipă 🥲
Cancan.ro
„Schimbul de ulei japonez”, explicat de un mecanic cu 20 de ani de experiență. De ce metoda a devenit virală în rândul șoferilor
Adevarul.ro
Marius Măldărăşanu a susţinut că Andrei Nicolescu a încercat să-l păcălească, iar preşedintele lui Dinamo i-a dat replica: ”Asta a fost istoria”
Orangesport
Salma Hayek, apariție incendiară la 60 de ani. Fotografia nud care a făcut senzație pe Instagram. „Sunt recunoscătoare”
Ce se întâmplă, doctore?
HARTĂ. România, la 1.477 km de autostrăzi și drumuri expres / Ce se mai deschide în 2026 și ce rămâne pentru 2027
Economedia
BANCUL ZILEI. După prima noapte împreună, Bulă se duce la duş...
Râzi cu lacrimi
Fenomen astronomic extrem, nemaivăzut până acum!
Descopera.ro
Înmormântarea lui Costeluș de la Clejani, amânată pe termen nedeterminat? Scandal la INML, cu intervenția autorităților
Cancan.ro
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Ciao.ro
Noul film Resident Evil promite să fie terifiant
Go4Games
Muzica la volan: piesa din 2017 care crește riscul de accidente
Promotor.ro
ATENȚIE la bancnota de 50 de euro de pe PARBRIZ! Noua metodă prin care ȘOFERII sunt jefuiți în parcări
Mediafax Italia
Un nou marcaj pe șosele! Ce înseamnă CERCURILE ALBE și ce trebuie să facă șoferii din Spania
Mediafax Spania