A căzut transferul lui Denis Alibec la Ferencvaros! Atacantul e dărâmat și e cu gândul doar la națională! EXCLUSIV

A căzut transferul lui Denis Alibec la Ferencvaros! Atacantul e dărâmat și e cu gândul doar la națională! EXCLUSIV
  • Publicat:
  • Actualizat:

Denis Alibec (29 de ani) pare să fie lovit de un ghinion teribil! Atacantul Astrei nu mai ajunge la Ferencvaros, deși toată lumea îl dădea ca și transferat la formația maghiară.

În noaptea de 22 spre 23 septembrie se închide perioada de transferuri în Ungaria și doar în cazuri excepționale ar mai putea face Ferencvaros vreun transfer. În acest moment, din informațiile ProSport, mutarea lui Alibec în Ungaria e imposibilă.

De altfel, ProSport a aflat că interesul lui Ferencvaros pentru atacant nu era foarte concret. Mai degrabă, Alibec ar fi fost propus la unguri decât ar fi fost maghiarii interesați de el.

Denis Alibec, disperat să plece de la Astra

Denis Alibec nu mai suportă situația prin care trece și a anunțat de multe ori că nu vrea să mai rămână la Astra, mai ales acum când e într-o perioadă bună a carierei. Vârful giurgiuvenilor e demoralizat că n-a prins un transfer în străinătate, deși era dorit și în Turcia, la Gaziantep, echipă antrenată de Marius Șumudică.

Fotbalistului îi e frică să nu piardă echipa națională, în contextul în care Astra nu trece printr-o perioadă prea bună în Liga 1, fiind „lanterna roșie” a campionatului, cu doar un punct din 4 etape. Meciul României din Islanda se apropie cu repeziciune, fiind programat pe 8 octombrie, însă Alibec încă speră la o plecare din Liga 1. În plus, atacantul a avut și ceva probleme astăzi când a lipsit de la antrenamentul echipei de club.

Denis Alibec: „Vreau să plec”

„Sunt în discuții cu mai multe cluburi. Ultimul cuvânt îl are domnul Niculae. Am încercat să vorbesc cu dânsul, vom vedea ce va fi. Eu aș vrea să plec, nu mai pot să fiu mental aici să dau totul pe teren și asta contează cel mai mult. Dacă voi rămâne, voi juca în continuare, nu am ce să fac. Domnul Niculae a zis că se mai gândește zilele astea”, spunea Alibec luna trecută.

„Îmi pare rău pentru Denis, noi am făcut o ofertă. Am luptat din tot ce am putut, și eu și el. Am făcut o ofertă, 600.000 de euro plus 30% din următorii trei ani de transfer. Salariu în jurul a 600.000. O ofertă pe care eu o consider OK, având în vedere că mai avea un an de contract” – Șumudică la finalul lunii august

Alin Grigore / Autor
Joacă fotbal de la vârsta de 7 ani și știe cam toate secretele acestui sport, mai ales când vine vorba despre defensiva unei echipe. Datorită iubirii față de „sportul rege” a decis să se dedice în totalitate acestuia și a luat drumul jurnalismului sportiv. În urma studiilor superioare ... citește mai mult
Andrei Trifan / Autor
Fotbalul este viața lui. Actualul Redactor-șef al ProSport s-a îndrăgostit de Sportul Rege pe vremea Generației de Aur și a jucat, el însuși, la nivel de juniori, pentru formațiile de Liga 1 Rocar și FC Național mai bine de 11 ani. A absolvit Colegiul Național Tudor Vianu, dar pasiunea ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Prețul uriaș cu care a ajuns să se vândă kilogramul de miel în Mega Image din București
Prețul uriaș cu care a ajuns să se vândă kilogramul de miel în Mega Image din București
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
Judeţele care se vor dezvolta puternic. Proiectul de infrastructură care va transforma estul României
Judeţele care se vor dezvolta puternic. Proiectul de infrastructură care va transforma estul României
RUINELE unui ORAȘ imens, găsite pe planeta Marte? Cercetătorii, ULUIȚI!
RUINELE unui ORAȘ imens, găsite pe planeta Marte? Cercetătorii, ULUIȚI!
Decizia radicală luată de fiica cea mare a lui Cristi Borcea, la 20 de ani. Momentul care îi poate schimba total viaţa
Decizia radicală luată de fiica cea mare a lui Cristi Borcea, la 20 de ani. Momentul care îi poate schimba…
Indicatorul rutier pe care puțini șoferi îl cunosc. Ce trebuie să faci și unde poate fi întâlnit
Indicatorul rutier pe care puțini șoferi îl cunosc. Ce trebuie să faci și unde poate fi întâlnit
Semnul de circulație pe care șoferii SUNT OBLIGAȚI să îl cunoască. Foarte puțini îl recunosc, DE FAPT
Semnul de circulație pe care șoferii SUNT OBLIGAȚI să îl cunoască. Foarte puțini îl recunosc, DE FAPT
A început livrarea pensiilor pe luna mai. Data exactă când intră banii pe card. Poșta Română a făcut anunțul
A început livrarea pensiilor pe luna mai. Data exactă când intră banii pe card. Poșta Română a făcut anunțul
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Moartea în chinuri a inginerului Ursu, Navalnîi de România. Cum acoperă statul român crimele securiștilor VIDEO
Moartea în chinuri a inginerului Ursu, Navalnîi de România. Cum acoperă statul român crimele securiștilor VIDEO
Die Welt publică acordul de pace pe care Ucraina şi Rusia l-ar fi putut semna în aprilie 2022
Die Welt publică acordul de pace pe care Ucraina şi Rusia l-ar fi putut semna în aprilie 2022
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Ce mai face și cum arată acum fosta ispită masculină de la Insula Iubirii, Sorin. S-a căsătorit și pare mai fericit ca niciodată
Ce mai face și cum arată acum fosta ispită masculină de la Insula Iubirii, Sorin. S-a căsătorit și pare mai…