Legendele „maxime” Zoli Crişan şi Nae Tilihoi, pictate în centrul Craiovei. Fiii celor două glorii ale Ştiinţei s-au fotografiat lângă chipurile celebrilor taţi

Redactor:
Cosmin Staicu
Legendele „maxime” Zoli Crişan şi Nae Tilihoi, pictate în centrul Craiovei. Fiii celor două glorii ale Ştiinţei s-au fotografiat lângă chipurile celebrilor taţi
  • Publicat:
  • Actualizat:

Faptul că imaginea lui Sorin Cârţu, desenată în centrul Craiovei, a fost mâzgălită de fanii din PS 97, ai echipei lui Adrian Mititelu, nu i-a descurajat pe iniţiatorii proiectului de imortalizare a legendelor Ştiinţei pe zidurile Cetăţii Banilor. După Ilie Balaci, acum un an, şi Sorin Cârţu, în vara aceasta, Nael Tilihoi și Zoli Crișan au chipurile pictate pe clădurile oraşului căruia i-au adus faimă la nivel internaţional. Din păcate, ca şi „Minunea Blondă”, cei doi nu se mai află printre noi.

La câţiva metri de locul unde figura lui Sorin Cârţu fusese conturată şi care va fi refăcută de profesorul Lucian Ghiţulescu, de la Liceul de Artă „Marin Sorescu”, au apărut picturi murale care-i înfăţişează pe fundaşul Nae Tilihoi şi pe extrema Zoli Crişan. Fondurile pentru realizarea acestor desene omagiale provin de la iniţiatorii proiectului, precum şi de la Peluza Nord, galeria Universităţii Craiova. „CRIŞAN ŞI TILIHOI – din dragoste pentru Credinţa Noastră”, a fost mesajul celor din Peluza Nord, după ce figurile celor două glorii au fost zămislite în parcul de la Teatrul Naţional „Marin Sorescu”.

Fiii legendelor Nae Tilihoi și Zoli Crișan s-au pozat lângă chipurile celebrilor tați

Iniţiativa suporterilor alb-albaştri, care au ţinut să-şi respecte gloriile şi prin aceste picturi, a fost apreciată şi de fiii celor doi foşti mari fotbalişti, Robert Crişan şi Lucian Tilihoi. Robert Crişan (36 de ani) a ţinut să se fotografieze alături de muralul care-i înfăţişează pe tatăl său şi pe Nae Tilihoi, etalând şi două tricouri ale lui Zoli Crişan, unul galben şi altul roşu, de la echipa naţională a României.

Dispărut dintre noi acum 17 ani, din cauza unei boli necruţătoare, la numai 48 de ani, Zoltan Crişan are 46 de selecţii şi 4 goluri pentru naţionala României, fiind una dintre extremele de referinţă ale fotbalului românesc.

De asemenea, la locul unde gloriile maxime ale Ştiinţei au fost întruchipate a sosit şi Lucian Tilihoi (38 de ani), fiul fundaşului de fier al Ştiinţei. Lucian a fost şi el fotbalist la Universitatea Craiova, iar acum activează la clubul din Bănie. Nae Tilihoi, alintat „Limbă” de coechipieri, a încetat din viaţă în martie 2018, la vârsta de 61 de ani.

Ca omagiu pentru brandul Craiova Maxima, în Craiova există şi „Tramvaiul – Maxima”, decorat de administraţia locală, acum patru ani, cu fotografii ale extraordinarei echipe care a pus România pe harta fotbalului european la nivel de cluburi, la începutul anilor 80.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
BOMBĂ la Survivor! Cum a TRIŞAT Iancu Sterp cu ajutorul fratelui său! Descalificat înainte de finală?!
BOMBĂ la Survivor! Cum a TRIŞAT Iancu Sterp cu ajutorul fratelui său! Descalificat înainte de finală?!
A făcut 5-4 în minutul 90+5 și a scris istorie! Echipa care, după 121 de ani, va juca în premieră în cupele europene
A făcut 5-4 în minutul 90+5 și a scris istorie! Echipa care, după 121 de ani, va juca în premieră…
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant al iubitei sale!
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant…
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
Ce trebuie să mâncăm pentru a ne feri de cancer: „Evitați aceste două lucruri!”
Ce trebuie să mâncăm pentru a ne feri de cancer: „Evitați aceste două lucruri!”
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
Românul care a cumpărat un avion de pasageri şi-l transformă în restaurant. Momentul în care a fost adus pe un trailer special
Românul care a cumpărat un avion de pasageri şi-l transformă în restaurant. Momentul în care a fost adus pe un…
Cea mai BOGATĂ actriță de la Hollywood! „Puțină lume știe despre mine că...
Cea mai BOGATĂ actriță de la Hollywood! „Puțină lume știe despre mine că...
Ajuns la sapă de lemn, într-un azil pe care nu îşi permite să îl plătească, Irinel Columbeanu a primit cea mai bună veste!
Ajuns la sapă de lemn, într-un azil pe care nu îşi permite să îl plătească, Irinel Columbeanu a primit cea…
Tatuajul ireal care a produs controverse în mediul online. Bărbatul de 60 de ani nu regretă decizia luată. „Nu mă deranjează”
Tatuajul ireal care a produs controverse în mediul online. Bărbatul de 60 de ani nu regretă decizia luată. „Nu mă…
Halep, aproape de MARELE VIS. Tatăl său a dat personal vestea fabuloasă
Halep, aproape de MARELE VIS. Tatăl său a dat personal vestea fabuloasă
Vlăduța Lupău, imagini ireale! Cum arăta cântăreața. Adevărul despre operațiile ei
Vlăduța Lupău, imagini ireale! Cum arăta cântăreața. Adevărul despre operațiile ei
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Sexsomnia: O tulburare de somn jenantă despre care nimeni nu vrea să vorbească
Sexsomnia: O tulburare de somn jenantă despre care nimeni nu vrea să vorbească
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
Ești obligat să lași certificatul de înmatriculare la service atunci când duci mașina la reparat?
Ești obligat să lași certificatul de înmatriculare la service atunci când duci mașina la reparat?
Artist internațional, filmat într-o ipostază neașteptată, la Costinești. Este urmarit de zeci de milioane de oameni, dar nu i-a păsat că este văzut așa | VIDEO
Artist internațional, filmat într-o ipostază neașteptată, la Costinești. Este urmarit de zeci de milioane de oameni, dar nu i-a păsat…