„Perla Craiovei”, Valentin Mihăilă, mărturie sinceră după meciul cu FC Voluntari. „Puteam să pasez, dar am fost puțin egoist”. Ce spun Marius Constantin de lupta pentru titlu

„Perla Craiovei”, Valentin Mihăilă, mărturie sinceră după meciul cu FC Voluntari. „Puteam să pasez, dar am fost puțin egoist”. Ce spun Marius Constantin de lupta pentru titlu
Pablo De Lucas Torres si Mihai Valentin Mihaila in meciul de fotbal dintre Universitatea Craiova si FC Voluntari, contand pentru Liga 1 Casa Pariurilor, desfasurat fara spectatori pe Stadionul Ion Oblemenco din Craiova, sambata 19 septembrie 2020. © FOTO:Razvan Pasarica/SPORT PICTURES

CS Universitatea Craiova își continuă marșul triumfal în Liga 1. A învins cu 2-1 pe FC Voluntari și are patru victorii în patru etape.

Elvir Koljic și Alexandru Cicâldău au înscris golurile care au adus echipa lui Cristiano Bergodi pe primul loc.

„Sunt fericit că a câștigat echipa și că am luat trei puncte. Sper să joc bine și să o ajut în continuare. Ei au avut situații de gol, dar noi am avut ocaziile mari. Am avut și eu două ocazii în care puteam să pasez, dar am fost puțin egoist și mi-am încercat șansa. Îmi place să dau gol, ca oricăui atacant.”, a declarat Valentin Mihăilă

„Este a patra victorie din acest campionat. Meciul nu a fost ușor, chiar a fost greu. Nu am întâlnit o echipă cu jucători de mare calitate, dar grupul este bun. Ei au avut situații de gol, noi am avut ocaziile mari. Îmi pare rău că spectatorii nu au acces, noi suntem dezavantajați din acest punct de vedere.” a afirmat și Marius Constantin.

Craiova, din nou cu gândul la titlu

Oltenii sunt pe primul loc și au planuri mari și în acest campionat. Anul trecut au pierdut titlul în ultima etapă, în finala cu CFR Cluj.

„Am venit la Craiova să mă antrenez și să joc bine. Ar fi fantastic să câștig un titlu. Nu m-a lăsat greu convins, am discutat de mai mult timp.”, a declarat Marius Constantin la Digi Sport

„Acum avem mai multă experiență decât sezonul trecut, când am pierdut titlul. Ne-am gândit la ce am greșit, suntem o echipă unită și sper să câștigăm cât mai multe meciuri.”, a mai spus și Mihăilă.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
Salariul uriaș cerut de Guardiola pentru a deveni selecționerul Italiei
Mediafax
Câți bani încasează lunar pilotul care a doborât 3 drone rusești în 3 zile? Ce salarii oferă statul român persoanelor care pilotează avioane F-16
Cancan.ro
Pentagonul elaborează scenarii pentru o operațiune terestră de amploare în Iran pentru extragerea uraniului îmbogățit din țară
Adevarul.ro
Înainte de a pleca, Rădoi s-a dus la Becali şi i-a lăudat un jucător de la FCSB: "Naşule, ai grijă de el, ajunge fotbalist. Are un parametru unde se apropie de Ronaldo"
Orangesport
Imagini cu Bianca Drăgușanu la plajă, în costum de baie. Cum arată în realitate, la 44 de ani
Ce se întâmplă, doctore?
Ministerul Muncii a publicat proiectul legii salarizării: ce salarii cresc și ce salarii rămân la fel
Economedia
BANCUL ZILEI. El și ea la prima întâlnire: – Știi, eu sunt cam timid!
Râzi cu lacrimi
Astronomii ar fi descoperit primul satelit natural în afara sistemului nostru solar. Sau este ceva mai ciudat?
Descopera.ro
Mr. Pink, DAT AFARĂ cu scandal din Beverly Hills: 'A trebuit să facem evacuarea'
Cancan.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Ciao.ro
Când se lansează EA SPORTS FC 27. Ce noutăți aduce ediția de anul acesta
Go4Games
VW Touareg a supraviețuit exploziei unei rachete balistice în Ucraina. SUV-ul a pornit și a plecat pe roți după atac
Promotor.ro