Universitatea Craiova s-a despărţit de Cesar Meza Colli, poreclit „noul Mitriţă” | Exclusiv

Redactor:
Cosmin Staicu
Universitatea Craiova s-a despărţit de Cesar Meza Colli, poreclit „noul Mitriţă” | Exclusiv
  • Publicat:

Deşi Cristiano Bergodi a invocat în ultimele intervenţii „lotul subţire” de care are parte, Universitatea Craiova a punctat mai mult la capitolul plecări în ultima perioadă. Astfel, atacantul Cesar Daniel Meza Colli şi-a reziliat contractul cu gruparea din Bănie, de care mai era legat pentru încă un sezon.

Paraguayanul, al cărui frate, David,  evoluează pentru FC Argeş, a venit acum doi ani la Craiova şi era prezentat ca „noul Mitriţă”, însă evoluţiile sale au fost mult sub aşteptări, iar accidentările, destul de dese.

Universitatea Craiova l-a cedat pe Cesar Daniel Meza Colli sub formă de împrumut în Azerbaidjan

El a fost împrumutat anul trecut în Azerbaidjan, la Keshla, formaţie care şi-l doreşte şi în continuare. În vârstă de 29 de ani, Cesar Meza Colli, cotat la 400.000 de euro de transfermarkt, a adunat 17 prezenţe în tricoul alb-albastru, reuşind două assist-uri.

Andrei Burlacu, cedat și el la Chiajna

Un alt jucător care a plecat de la Universitatea Craiova este Andrei Burlacu, pe care oltenii l-au cedat la Concordia Chiajna, unde mai fusese împrumutat anul trecut, evoluând însă în numai două meciuri, în care a marcat un gol Ilfovenii l-au luat tot sub formă de împrumut, dar cu opţiune de cumpărare, Burlacu mai având contract cu Craiova până în 2023. Atacantul născut la Botoşani a mai fost împrumutat la Poli Iaşi şi la Chindia Târgovişte, iar acum revenise la clubul de care aparţinea, însă la echipa-satelit, după ce Cristiano Bergodi a anunţat că nu are nevoie de serviciile sale. În 54 de meciuri pentru Universitatea Craiova, Andrei Burlacu (23 de ani) a marcat 6 goluri şi a oferit 8 pase de gol, el fiind cotat acum la 200.000 de euro.

Burlacu fusese dorit insistent de FC Botoşani, dar Craiova a solicitat la acea vreme peste 500.000 de euro, plus procent la revânzare. „Cu domnul Rotaru am vorbit ultima oară despre transferuri în urmă cu un an, atunci când eu m-am interesat de atacantul Burlacu, cel care era al Craiovei și care este din zonă de la noi, din Botoșani. Doar că atunci domnul Rotaru mi-a făcut o propunere de transfer de mi-au căzut dinții din gură și am fost nevoit să renunț imediat”, a declarat Valeriu Iftime, pentru ProSport.

 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Locul de basm din România pe care puțini turiști îl știu. Ascunde un mare secret, cunoscut doar de câțiva oameni
Locul de basm din România pe care puțini turiști îl știu. Ascunde un mare secret, cunoscut doar de câțiva oameni
Gabi Balint a vrut să facă gluma serii după ce FCSB a câștigat titlul și nu a realizat gafa comisă
Gabi Balint a vrut să facă gluma serii după ce FCSB a câștigat titlul și nu a realizat gafa comisă
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Singurele echipe din Superligă care au felicitat-o pe FCSB după ce a devenit campioana României
Singurele echipe din Superligă care au felicitat-o pe FCSB după ce a devenit campioana României
Boala care se răspândește RAPID în lume! Record de îmbolnăviri: experții avertizează populația
Boala care se răspândește RAPID în lume! Record de îmbolnăviri: experții avertizează populația
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
Investiţie de 165 de milioane de euro în România. Oraşul unde se va construit un stadion ultra-modern de 30.000 de locuri
Investiţie de 165 de milioane de euro în România. Oraşul unde se va construit un stadion ultra-modern de 30.000 de…
Omul care a spus ADEVĂRUL despre Zona 51 și Farfuriile Zburătoare
Omul care a spus ADEVĂRUL despre Zona 51 și Farfuriile Zburătoare
Prințișorul Craiovei, mărturisiri teribile despre adevărata dramă din familia lui: Am trăit cu 50 de euro pe săptămână!
Prințișorul Craiovei, mărturisiri teribile despre adevărata dramă din familia lui: Am trăit cu 50 de euro pe săptămână!
BREAKING! Anunț de la Buckingham despre starea de sănătate a Regelui Charles. Comunicat oficial emis după ce s-au pregătit de înmormântare
BREAKING! Anunț de la Buckingham despre starea de sănătate a Regelui Charles. Comunicat oficial emis după ce s-au pregătit de…
GABRIELA FIREA, marea lovitură în politică. RĂSTURNARE de situație, chiar înainte de alegeri
GABRIELA FIREA, marea lovitură în politică. RĂSTURNARE de situație, chiar înainte de alegeri
O celebră influenceră de pe TikTok a fost împușcată mortal în fața casei sale. Motivul este șocant
O celebră influenceră de pe TikTok a fost împușcată mortal în fața casei sale. Motivul este șocant
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Rușii au lovit instalațiile energetice din centrul și vestul Ucrainei. Zelenski: Aprovizionarea cu gaz a UE este în pericol
Rușii au lovit instalațiile energetice din centrul și vestul Ucrainei. Zelenski: Aprovizionarea cu gaz a UE este în pericol
Care sunt talentele secrete ale Familiei Regale Britanice?
Care sunt talentele secrete ale Familiei Regale Britanice?
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cine a câștigat a 11-a gală Te cunosc de undeva!. Punctele concurenților de la canapea au decis echipa învingătoare
Cine a câștigat a 11-a gală Te cunosc de undeva!. Punctele concurenților de la canapea au decis echipa învingătoare