S-a întors roata! Cum sărbătoreau austriecii victoria în fața României, din urmă cu 11 ani, pe piesa „Dragostea din tei”

Cosmin Olteanu
S-a întors roata! Cum sărbătoreau austriecii victoria în fața României, din urmă cu 11 ani, pe piesa „Dragostea din tei”

România a reușit o victorie nesperată în partida cu reprezentativa Austriei, 2-3. Victoria României vine ca o revanșă a „tricolorilor” după ce, în urmă cu 11 ani, austriecii sărbătoreau pe piesa „Dragostea din tei” o partidă câștigată în fața României, 2-1, din preliminariile de calificare la Cupa Mondială.

Următoarea partidă pentru România va fi barajul cu Islanda din ediția trecută de Liga Națiunilor, care va avea loc pe 8 octombrie la Reykjavik.

Cum sărbătoreau austriecii victoria în fața României, din urmă cu 11 ani, pe piesa „Dragostea din tei”

Piesa „Dragostea din tei”, lansată de trupa românească O-Zone în 2003, a fost un hit la nivel european, care s-a auzit inclusiv în boxele austriecilor. Astfel că, după o victorie a Austriei în fața României, cu scorul de 2-1, care a avut loc pe 1 aprilie 2009, austriecii au creat o piesă dedicată selecționerului de atunci al naționalei Austriei, Dietmar Constantini. Piesa respectivă era o reinterpretare a hit-ului „Dragostea din tei”, pe care au numit-o „Constantini din tei”.

Ba mai mult, jurnaliștii austrieci au amintit de această piesă înainte de partida cu România de luni seara, când tricolorii s-au impus cu scorul de 2-3.

Cazul lui Denis Alibec, o enigmă pentru Viorel Moldovan

Denis Alibec (29 de ani) este un fotbalist înzestrat cu mult talent. Acest lucru l-a arătat și în partida Austria – România, când a marcat un gol fabulos. Însă, Viorel Moldovan, fost atacant al echipei naționale, s-a declarat dezamăgit de cariera pe care Denis Alibec și-a construit-o.

Viorel Moldovan și-a exprimat părerea de rău că Denis Alibec nu a avut o carieră pe măsura talentului său. Acesta susține că în cazul în care ar fi fost înzestrat cu calitățile lui Denis Alibec, ar fi jucat pentru Real Madrid.

„Nu-i păcat, nu-i păcat că a fost în Italia la 17-18 ani, era unul din cei mai buni de la Primavera! Și te întorci acasă în loc să profiți de oportunitatea asta, de momentul respectiv, să ai o carieră și să joci la un nivel foarte înalt, pentru că are calități deosebite, extraordinare!

Mie îmi pare rău când văd un jucător cu asemenea calități că nu joacă într-un campionat puternic, în Vest. E păcat că nu s-a realizat profesional și material. Poate are nevoie de un anumit confort, poate e mai sensibil. Putea mult mai mult!

Eu dacă aveam calitățile lui Alibec jucam la Real Madrid! Sincer, jucam la Real Madrid la ce răutate aveam, eu mi-am dorit să plec de acolo, să realizez ceva, să las ceva în urma mea, să nu fiu un trecător prin fotbal”, a declarat Viorel Moldovan pentru Digi Sport.

 

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]