Vlad Achim a fost operat! Veste proastă pentru Cosmin Contra. Când ar urma să revină jucătorul transferat de Dinamo în această vară

Vlad Achim a fost operat! Veste proastă pentru Cosmin Contra. Când ar urma să revină jucătorul transferat de Dinamo în această vară
  • Publicat:
  • Actualizat:

Dinamo a început sezonul din Liga 1 cu un singur punct în primele două etape, iar Cosmin Contra l-a pierdut pentru o perioadă destul de lungă și pe Vlad Achim.

Accidentat la Ploiești, în meciul pierdut de Dinamo cu Chindia Târgoviște, scor 0-1, Vlad Achim a fost operat și ar urma să revină pe teren abia spre finalul anului. Fotbalistul venit la Dinamo de la Viitorul a fost înlocuit cu Janusz Gol, care a fost coleg cu Sergiu Hanca în Polonia.

Veste proastă pentru Dinamo și Cosmin Contra! Vlad Achim va lipsi „2-3 luni”

„Vlad a fost operat de Prof. Dr. Omer Taser, specialist în ortopedie și traumatologie în cadrul Acibadem Sports. Fotbalistul a suferit o osteosinteză cu un șurub la al cincilea os metatarsian al piciorului. Se așteaptă ca jucătorul să se întoarcă pe teren peste 2-3 luni”, este comunicatul de presă postat pe site-ul oficial al lui Dinamo.

Transferat la începutul acestui sezon competițional la Dinamo, Vlad Achim a jucat 83 de minute în remiza de pe Arena Națională cu Hermannstadt (scor 1-1), din prima etapă. Apoi, fotbalistul care a plecat de la Viitorul în acest an a bifat încă 7 minute în partida din deplasare cu Chindia Târgoviște (scor 1-0 în etapa a doua), atunci când a părăsit accidentat terenul, fiind înlocuit de polonezul Janusz Gol.

Transferul lui Vlad Achim a fost anunțat în exclusivitate de ProSport, acesta fiind primul jucător adus de Pablo Cortacero, după ce a devenit patronul lui Dinamo.

3 trofee a câștigat Vlad Achim în carieră: Cupa României și Supercupa României cu Viitorul Constanța (ambele în 2019) și Cupa Ligii cu FCSB (2016).

30 de meciuri a jucat Vlad Achim, sezonul trecut, pentru Viitorul Constanța, 28 în campionat și două în Europa League. A marcat 5 goluri, toate în Liga 1.

2 convocări la echipa națională a țării noastre are Vlad Achim, fiind rezervă în meciurile Grecia vs România 0-1 (preliminarii CE 2016) și Italia vs România 2-2 (amical, 2015)

Andrei Preotu / Autor
Aventura lui Andrei Preotu a început încă din 1996, atunci când a fost invitatul lui Ovidiu Ioanițoaia la „Procesul Europenelor”. În 2006 a ajuns la Fanatik, primul loc de muncă. Apoi, a semnat cu NewsIn. După aventura de la OnlineSport, a urmat o perioadă de aproape zece ani în care ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Cea mai „nebună” ofertă vine de la Lidl! Ce o să găsiți în supermarketuri de luni
Cea mai „nebună” ofertă vine de la Lidl! Ce o să găsiți în supermarketuri de luni
”Dan Petrescu?”. Gigi Becali a provocat hohote de râs în direct, după ce FCSB a luat titlul
”Dan Petrescu?”. Gigi Becali a provocat hohote de râs în direct, după ce FCSB a luat titlul
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant al iubitei sale!
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant…
Singurele echipe din Superligă care au felicitat-o pe FCSB după ce a devenit campioana României
Singurele echipe din Superligă care au felicitat-o pe FCSB după ce a devenit campioana României
I-a ÎNNEBUNIT pe toți bărbații! Imagini de vis cu vedeta! Are trup de zeiță la 57 de ani
I-a ÎNNEBUNIT pe toți bărbații! Imagini de vis cu vedeta! Are trup de zeiță la 57 de ani
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
De ce este bine să mănânci pește de Florii. Conform tradiţiei, îţi poate aduce un beneficiu uriaş
De ce este bine să mănânci pește de Florii. Conform tradiţiei, îţi poate aduce un beneficiu uriaş
Omul care a spus ADEVĂRUL despre Zona 51 și Farfuriile Zburătoare
Omul care a spus ADEVĂRUL despre Zona 51 și Farfuriile Zburătoare
Care este singurul moment de desfătare al soţiei lui Dan Şucu. Diana Şucu a recunoscut totul
Care este singurul moment de desfătare al soţiei lui Dan Şucu. Diana Şucu a recunoscut totul
Localitatea care a dispărut de pe harta României. În 2002 mai avea doar 3 locuitori
Localitatea care a dispărut de pe harta României. În 2002 mai avea doar 3 locuitori
Se dau TOTAL GRATUIT, direct de la UE. Trebuie să depui cererea până pe 30 APRILIE
Se dau TOTAL GRATUIT, direct de la UE. Trebuie să depui cererea până pe 30 APRILIE
VIDEO. Viteza l-a ucis pe Florin de ziua numelui său. Drama tulburătoare a tânărului de 21 de ani care s-a filmat când gonește cu 180 km/h
VIDEO. Viteza l-a ucis pe Florin de ziua numelui său. Drama tulburătoare a tânărului de 21 de ani care s-a…
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Detalii incredibile din viaţa familiei regale britanice: Regele Charles, considerat „neajutorat” de regretata Regină Elisabeta II. Nici tatăl său nu îl ierta
Detalii incredibile din viaţa familiei regale britanice: Regele Charles, considerat „neajutorat” de regretata Regină Elisabeta II. Nici tatăl său nu…
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Femeile din aceste zodii vor fi marcate de succes în viața profesională. La ce vor fi nevoite să renunțe în luna mai 2024
Femeile din aceste zodii vor fi marcate de succes în viața profesională. La ce vor fi nevoite să renunțe în…