Gigi Mulțescu se întâlnește joi cu spaniolii: „Mă interesează un post mai tehnic!” Ce urmează pentru cel care i-a deschis drumul lui Cosmin Contra la Dinamo

Gigi Mulțescu se întâlnește joi cu spaniolii: „Mă interesează un post mai tehnic!” Ce urmează pentru cel care i-a deschis drumul lui Cosmin Contra la Dinamo
  • Publicat:
  • Actualizat:

Gigi Mulțescu se va întâlni cu noua conducere de la Dinamo, pentru a lămuri care va fi rolul său în club. Cel supranumit „SMURD” a fost îndepărtat de la conducerea echipei, după ce spaniolii i-au prelungit inițial contractul cu trupa din Ștefan cel Mare.

Gigi Mulțescu a semnat prelungirea contractului cu Dinamo, ca apoi să semneze rezilierea înțelegerii. Tehnicianul spune că acesta a fost planul spaniolilor, care i-au rezervat un loc în cadrul clubului.

Gigi Mulțescu se întâlnește joi cu spaniolii: „Mă interesează un post mai tehnic!”

„Nu mi s-a propus niciun post, mâine am întâlnirea, așa am înțeles. Mă văd cu conducerea. Vor fi și români și spanioli, dar acum sunt dinamoviști toți.

Ma interesează un post mai tehnic. Nu știu cum se va numi, dar, mă rog.

Așa ne-am înțeles, dar e posibil orice. Eu sper să ne întâlnim. Sigur, nu e o urgență, postul pe care îl voi ocupa nu are finalitate imediată.

Cu Chindia? În primele cinci minute echipa a arătat bine, apoi s-au produs două accidentări care au afectat echipa. Eu cred că dacă Straton era sănatos, echipa nu ar fi primit golul.

Dinamo putea să se prezinte mai bine, dar echipa trebuie evaluată după două săptămâni de pregătire, după transferuri etc”, a declarat Gigi Mulțescu la Digi Sport.

Pablo Cortacero și conducerea spaniolă de la Dinamo încearcă să readucă clubul pe linia performanței. Spaniolii au ridicat nivelul salarial de la echipă, așa cum ProSport a anunțat în exclusivitate.

Alexander David Gonzalez (27 de ani, fundaș dreapta), Isma Lopez (30 de ani, fundaș stânga), Vlad Achim (31 de ani, mijlocaș central), Janusz Gol (34 de ani, mijlocaș central) și Adam Nemec (34 de ani, atacant) au fost transferurile făcute de Dinamo, iar spaniolii anunță noi mutări.

Și la nivelul conducerii tehnice s-au făcut schimbări spectaculoase. Gigi Mulțescu a fost înlocuit cu Cosmin Contra, așa cum ProSport a anunțat în exclusivitate, deși celui supranumit SMURD abia i se prelungise contractul cu un an de zile.

„Am semnat rezilierea. Noi ne-am înțeles pe un an inițial, dar aveam un acord cu noua conducere, în cazul în care ei vor veni cu un alt staff tehnic! Mi s-a propus un post la Dinamo, urmează să ne întâlnim în următoarele zile. Vom discuta mai multe atunci. Are legătură cu formația a doua și cu Academia”, a spus Mulțescu după anunțul că nu va mai fi antrenorul principal al echipei.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Tatuajul ireal care a produs controverse în mediul online. Bărbatul de 60 de ani nu regretă decizia luată. „Nu mă deranjează”
Tatuajul ireal care a produs controverse în mediul online. Bărbatul de 60 de ani nu regretă decizia luată. „Nu mă…
”Dan Petrescu?”. Gigi Becali a provocat hohote de râs în direct, după ce FCSB a luat titlul
”Dan Petrescu?”. Gigi Becali a provocat hohote de râs în direct, după ce FCSB a luat titlul
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant al iubitei sale!
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant…
Singurele echipe din Superligă care au felicitat-o pe FCSB după ce a devenit campioana României
Singurele echipe din Superligă care au felicitat-o pe FCSB după ce a devenit campioana României
I-a ÎNNEBUNIT pe toți bărbații! Imagini de vis cu vedeta! Are trup de zeiță la 57 de ani
I-a ÎNNEBUNIT pe toți bărbații! Imagini de vis cu vedeta! Are trup de zeiță la 57 de ani
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
De ce este bine să mănânci pește de Florii. Conform tradiţiei, îţi poate aduce un beneficiu uriaş
De ce este bine să mănânci pește de Florii. Conform tradiţiei, îţi poate aduce un beneficiu uriaş
Omul care a spus ADEVĂRUL despre Zona 51 și Farfuriile Zburătoare
Omul care a spus ADEVĂRUL despre Zona 51 și Farfuriile Zburătoare
Care este singurul moment de desfătare al soţiei lui Dan Şucu. Diana Şucu a recunoscut totul
Care este singurul moment de desfătare al soţiei lui Dan Şucu. Diana Şucu a recunoscut totul
Cea mai „nebună” ofertă vine de la Lidl! Ce o să găsiți în supermarketuri de luni
Cea mai „nebună” ofertă vine de la Lidl! Ce o să găsiți în supermarketuri de luni
ORDINUL s-a dat deja de la primărie. Se întâmplă în FIECARE NOAPTE, începând cu ora 22
ORDINUL s-a dat deja de la primărie. Se întâmplă în FIECARE NOAPTE, începând cu ora 22
VIDEO. Viteza l-a ucis pe Florin de ziua numelui său. Drama tulburătoare a tânărului de 21 de ani care s-a filmat când gonește cu 180 km/h
VIDEO. Viteza l-a ucis pe Florin de ziua numelui său. Drama tulburătoare a tânărului de 21 de ani care s-a…
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Detalii incredibile din viaţa familiei regale britanice: Regele Charles, considerat „neajutorat” de regretata Regină Elisabeta II. Nici tatăl său nu îl ierta
Detalii incredibile din viaţa familiei regale britanice: Regele Charles, considerat „neajutorat” de regretata Regină Elisabeta II. Nici tatăl său nu…
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Femeile din aceste zodii vor fi marcate de succes în viața profesională. La ce vor fi nevoite să renunțe în luna mai 2024
Femeile din aceste zodii vor fi marcate de succes în viața profesională. La ce vor fi nevoite să renunțe în…