Mai pleacă Gabi Iancu de la FC Viitorul? Ce a declarat Gică Hagi: „Ştie că noi am investit în el!”

Mai pleacă Gabi Iancu de la FC Viitorul? Ce a declarat Gică Hagi: „Ştie că noi am investit în el!”
  • Publicat:
  • Actualizat:

În ultima perioadă s-a vorbit tot mai des despre o posibilă plecare a lui Gabi Iancu în fotbalul din Golf. În plus, la ultima partidă din campionat, atacantul nici nu s-a aflat în lotul celor de la FC Viitorul, acesta nefiind accidentat. Gică Hagi, patronul Viitorului, a vorbit despre posibila plecare a lui Gabi Iancu de la formația constănțeană.

Gabi Iancu a fost transferat de FC Viitorul, liber de contract, în vara anului trecut, de la Dunărea Călărași. Acesta mai are contract cu FC Viitorul până la finalul sezonului viitor.

Ce a declarat Gică Hagi despre plecarea lui Gabi Iancu de la FC Viitorul

Patronul celor de la Viitorul nu a confirmat faptul că Iancu va pleca de la formația din Ovidiu, însă a lăsat de înțeles că există discuții concrete în acest sens. „Regele” susține că, în prezent, Iancu trebuie să fie focusat pe echipa națională, acolo unde a fost convocat de Mirel Rădoi, după evoluțiile bune avute de acesta.

„Gabi Iancu trebuie să se găndească la echipa naţională, noi nu vorbim doar ca să vorbim. El ştie mai bine, respectăm jucătorul şi facem cum e mai bine pentru el. La noi, jucătorul are un cuvânt de spus. Fiecare e tratat aşa cum trebuie.

Ştie că noi am investit în el, nu avem pretenţii de la el, aşa cum a fost şi cazul Rivaldinho pe care l-am înţeles şi pe care l-am vândut pe un preţ de nimic. Aşa i-am înţeles şi pe Boli, şi pe Ţucudean, poate şi alţii. Ei ne-au ajutat, cum e şi Gabi acum. Nu e vorba de suma aceea, ar fi fost bine. L-am înţeles şi pe el, am vorbit cu el şi facem lucrurile în aşa fel încăt să-i ajutăm şi pe ei”, a declarat Gică Hagi pentru Telekom Sport.

1.3 milioane de euro este cota lui Gabi Iancu, conform transfermarkt.com

Cosmin a avut prima tangență cu presa la vârsta de 15 ani, când a început să scrie pentru volan.ro. Apoi a semnat articole pentru mai multe publicații din domeniul tech, cum ar fi gadget-talk.ro, dexblog.ro sau urbanteh.ro. La vârsta de 17 ani, a debutat în presa sportivă, pe site-ul ionalexandru.ro. ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Tatuajul ireal care a produs controverse în mediul online. Bărbatul de 60 de ani nu regretă decizia luată. „Nu mă deranjează”
Tatuajul ireal care a produs controverse în mediul online. Bărbatul de 60 de ani nu regretă decizia luată. „Nu mă…
”Dan Petrescu?”. Gigi Becali a provocat hohote de râs în direct, după ce FCSB a luat titlul
”Dan Petrescu?”. Gigi Becali a provocat hohote de râs în direct, după ce FCSB a luat titlul
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant al iubitei sale!
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant…
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
I-a ÎNNEBUNIT pe toți bărbații! Imagini de vis cu vedeta! Are trup de zeiță la 57 de ani
I-a ÎNNEBUNIT pe toți bărbații! Imagini de vis cu vedeta! Are trup de zeiță la 57 de ani
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
O rezervaţie de bujori unică în Europa se află în România. E situată pe cel mai înalt loc din lume la care această plantă s-a adaptat
O rezervaţie de bujori unică în Europa se află în România. E situată pe cel mai înalt loc din lume…
Rezervor URIAȘ de apă, găsit ADÂNC sub suprafața Pământului
Rezervor URIAȘ de apă, găsit ADÂNC sub suprafața Pământului
Mesaj printre lacrimi al văduvei lui Costel Corduneanu, la o săptămână după ce şi-a înmormântat soţul: Aşa cum îţi doreai mereu!
Mesaj printre lacrimi al văduvei lui Costel Corduneanu, la o săptămână după ce şi-a înmormântat soţul: Aşa cum îţi doreai…
Cea mai „nebună” ofertă vine de la Lidl! Ce o să găsiți în supermarketuri de luni
Cea mai „nebună” ofertă vine de la Lidl! Ce o să găsiți în supermarketuri de luni
Se schimbă regulile în România. SE DĂ LEGEA pe care o așteptau milioane de români
Se schimbă regulile în România. SE DĂ LEGEA pe care o așteptau milioane de români
Tragedie în România de Florii! A MURIT
Tragedie în România de Florii! A MURIT
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Sexsomnia: O tulburare de somn jenantă despre care nimeni nu vrea să vorbească
Sexsomnia: O tulburare de somn jenantă despre care nimeni nu vrea să vorbească
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
Ești obligat să lași certificatul de înmatriculare la service atunci când duci mașina la reparat?
Ești obligat să lași certificatul de înmatriculare la service atunci când duci mașina la reparat?
Femeile din aceste zodii vor fi marcate de succes în viața profesională. La ce vor fi nevoite să renunțe în luna mai 2024
Femeile din aceste zodii vor fi marcate de succes în viața profesională. La ce vor fi nevoite să renunțe în…