Florin Tănase, victorios la meciul cu numărul 200 în prima ligă. „Nu ştiam. Am jucat constant, ştiam că am 100 şi ceva”. De ce spune că se aștepta „să prindă mai repede” un transfer în străinătate

Redactor:
Sorin Barbu
Florin Tănase, victorios la meciul cu numărul 200 în prima ligă. „Nu ştiam. Am jucat constant, ştiam că am 100 şi ceva”. De ce spune că se aștepta „să prindă mai repede” un transfer în străinătate
  • Publicat:

FCSB a început în forță noul sezon. A câștigat de trei ori cu același scor: 3-0. În duelul din campionat cu Viitorul, succesul a fost adus de Florin Tănase, Ionuț Vînă și autogolul lui Mladen.

Unul dintre cei mai buni jucători de pe teren a fost Florin Tănase. Căpitanul FCSB a jucat partida cu numărul 200 în prima ligă. Vestea l-a luat prin suprindere. El oprise numărătoarea ceva mai în spate.

„Nu ştiam, sincer, dar sunt bucuros. Am jucat constant, ştiam că am 100 şi ceva, dar nu…Primul meci da, mi-aduc aminte, în Ştefan cel Mare am debutat.”, a spus atacantul FCSB.

Florin Tănase a început și el foarte bine acest sezon. A marcat în toate partidele din acest sezon și are deja 3 goluri pentru FCSB.

„Mi-am propus să câştig un nou trofeu alături de colegii mei, să am prestaţii foarte bune, să marchez, să pasez”, a mai spus căpitanul formației.

Florin Tănase nu a fost convocat la echipa națională, la partidele cu Irlanda de Nord și Austria din Liga Națiunilor. Vrea să joace bine și să fie convocat la următoarele partide și speră să obțină, în sfârșit un transfer în străinătate.

„Oricine e dezamăgit. Nu cred că este cineva care nu îşi doreşte să ajungă la naţională, dar acestea au fost alegerile selecţionerului. Poate pe viitor o să fiu pe listă.

Sincer, mă aşteptam să prind un transfer în afară mai repede. Au şi fost înainte de momentul venirii mele aici nişte oferte, dar am ales Steaua. Nu-mi pare rău. Am timp să plec în străinătate” a mai spus Tănase.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Florin Piersic este în pericol și trebuie dus de urgență la Viena! Scandal uriaș generat de evenimentele din spital
Florin Piersic este în pericol și trebuie dus de urgență la Viena! Scandal uriaș generat de evenimentele din spital
Are 38 de ani și a iscat multe discuții după ce s-a aflat ce dietă ține. ”N-ar trebui să te lauzi cu asta”
Are 38 de ani și a iscat multe discuții după ce s-a aflat ce dietă ține. ”N-ar trebui să te…
„Am crezut că sunt iubit. Pleacă!” Pepe a aruncat verigheta și nu s-a mai uitat înapoi! Adevărul din spatele gestului său
„Am crezut că sunt iubit. Pleacă!” Pepe a aruncat verigheta și nu s-a mai uitat înapoi! Adevărul din spatele gestului…
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
SECRETE din viața intimă a unei vedete celebre, s-a iubit și cu femei: „Le-am oferit tinerețea și frumusețea mea”
SECRETE din viața intimă a unei vedete celebre, s-a iubit și cu femei: „Le-am oferit tinerețea și frumusețea mea”
Lumea afacerilor din România, zguduită de decesul unui dintre cei mai cunoscuţi afacerişti. A fost răpus de o boală incurabilă
Lumea afacerilor din România, zguduită de decesul unui dintre cei mai cunoscuţi afacerişti. A fost răpus de o boală incurabilă
BANCUL ZILEI. Profesorul:- Bulă, poți sa-mi spui ce înseamnă abstract?
BANCUL ZILEI. Profesorul:- Bulă, poți sa-mi spui ce înseamnă abstract?
Craterul din Slănic se mărește: a înghițit un stâlp și a dus la noi evacuări. Autoritățile au o bănuială despre cum s-a format
Craterul din Slănic se mărește: a înghițit un stâlp și a dus la noi evacuări. Autoritățile au o bănuială despre…
Marele GENIU al muzicii, îngropat FĂRĂ INIMĂ! S-a aflat abia acum
Marele GENIU al muzicii, îngropat FĂRĂ INIMĂ! S-a aflat abia acum
Cât de frumoasă este şi cine este iubita milionarului care a fost timp de 8 ani amantul soţiei fratelui său
Cât de frumoasă este şi cine este iubita milionarului care a fost timp de 8 ani amantul soţiei fratelui său
Roxana i-a șocat pe toți de 1 mai! A ajuns să fie cea mai tunată, cu talie de viespe și posterior de 30.000 € 😲
Roxana i-a șocat pe toți de 1 mai! A ajuns să fie cea mai tunată, cu talie de viespe și…
Interdicția intră în vigoare pe 3 Mai. Devine ilegal în România de vineri
Interdicția intră în vigoare pe 3 Mai. Devine ilegal în România de vineri
Biletul de adio al fetei de 13 ani care s-a aruncat de la etaj, pentru mama ei: Meriți!
Biletul de adio al fetei de 13 ani care s-a aruncat de la etaj, pentru mama ei: Meriți!
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Cum funcționează înșelăciunea prin metoda „pomana”. În locul bijuteriilor de aur a primit șervețele și o monedă de 50 de bani
Cum funcționează înșelăciunea prin metoda „pomana”. În locul bijuteriilor de aur a primit șervețele și o monedă de 50 de…
Wrexham, echipa cumpărată de Ryan Reynolds, ar putea avea stadion cu 55.000 de locuri:
Wrexham, echipa cumpărată de Ryan Reynolds, ar putea avea stadion cu 55.000 de locuri: "Tot oraşul ar putea veni la…
Cum poți stinge martorul pentru sonda Lambda? Ce alte probleme indică „check engine”?
Cum poți stinge martorul pentru sonda Lambda? Ce alte probleme indică „check engine”?
Ce a putut să găsească o tânără într-un burger de pui cumpărat de la un fast-food celebru: „Era viu și mișca”
Ce a putut să găsească o tânără într-un burger de pui cumpărat de la un fast-food celebru: „Era viu și…