Dan Petrescu plânge pe umărul oltenilor, după ce Craiova a fost eliminată rușinos din cupele europene. „Noi facem dramă din orice” | VIDEO

Redactor:
Sorin Barbu
  • Publicat:
  • Actualizat:

A fost o rundă tristă în cupele europene pentru echipele din România. CFR Cluj a pierdut la lovituri de departajare duelul cu Dinamo Zagreb, în timp ce Craiova lui Cristiano Bergodi s-a făcut de râs în Georgia. Dan Petrescu sare în apărarea formației oltene. Nu pricepe de ce fanii vor calificări deși din fotbalul românesc lipsesc investițiile serioase.

Dan Petrescu a încercat să treacă peste meciul „horror” cu Dinamo Zagreb. Ardelenii au jucat din minutul 50 până în minutul 120 cu om mai mult pe teren și au ratat și o lovitură de la 11 metri în timpul regulamentar prin Ciprian Deac.

La loviturile de departajare au mai irosit două prin Cătălin Golofca și Kevin Boli, iar CFR Cluj va continua lupta în Europa League. Oltenii s-au făcut rău de tot de râs. Au pierdut cu 2-1 duelul cu Lokomotiv Tbilisi și au spus „adio” cupelor europene după doar 90 de minute.

„Nu m-a surprins. E o surpriză, dar nu așa mare. În cupele europene se poate întâmpla orice. Ei poate n-au mai jucat de mult. E o dramă în România, dar eu nu o văd așa dramă. Noi facem dramă din orice. Se întâmplă să prinzi o zi proastă, un drum lung.

Am văzut puțin din meci, adversarul n-a fost chiar așa slab. Dar noi am rămas acum 30 de ani. Toți vor rezultate, dar la investițiile din România… Nu înțeleg ce vor ei de la viață. Noi nu investim nimic și vrem să scoatem. Toți investesc masiv în fotbal, noi nu investim nimic și vrem rezultate.”, a răbufnit Dan Petrescu.

„Asta ar fi fost șansa noastră, a românilor, să ajungem în Champions League”

Tehnicianul echipei CFR este tare supărat că nu s-a calificat în turul trei preliminar al Champions League. Ar fi o fost o șansă grozavă pentru o grupare din România să ajungă din nou în grupe.

„Asta ar fi fost șansa noastră, a românilor, să ajungem în Champions League. Asta era șansa, pentru că se joacă doar un meci. Dacă băteam pe Dinamo Zagreb era prima oară când eu aș fi crezut că se poate ajunge în grupe.

Puteai avea norocul să joci acasă următoarele două meciuri. Un meci poți să-l câștigi. În dublă manșă cu un adversar puternic e mult mai greu. La anul va fi mult mai greu”, a mai spus tehnicianul campioanei.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
BREAKING | Primele imagini cu Florin Piersic transportat la Institutul Matei Balș din Capitală, cu un avion SMURD
BREAKING | Primele imagini cu Florin Piersic transportat la Institutul Matei Balș din Capitală, cu un avion SMURD
E gata! Pe urmele lui Ronaldo: a scris istorie la Real Madrid, iar acum semnează cu Al-Nassr
E gata! Pe urmele lui Ronaldo: a scris istorie la Real Madrid, iar acum semnează cu Al-Nassr
Cristina Spătar, implicată într-un accident: „Au venit cei de la SMURD, m-au scos de acolo”
Cristina Spătar, implicată într-un accident: „Au venit cei de la SMURD, m-au scos de acolo”
Rapid poate da lovitura: 10 milioane de euro! Impresarul anunță: „Napoli îl vrea”
Rapid poate da lovitura: 10 milioane de euro! Impresarul anunță: „Napoli îl vrea”
Absolut ȘOCANT! Ce au arătat ultimele analize în cazul Gabrielei, fetița de 4 ani moartă după ce a mâncat pește macrou
Absolut ȘOCANT! Ce au arătat ultimele analize în cazul Gabrielei, fetița de 4 ani moartă după ce a mâncat pește…
Viorel Lis, din ce în ce mai rău. E imobilizat și nu mai poate mânca. Oana Lis, solicitare disperată: "Mi-e așa milă"
Viorel Lis, din ce în ce mai rău. E imobilizat și nu mai poate mânca. Oana Lis, solicitare disperată: "Mi-e…
BANCUL ZILEI. De Paște, soțul e la bucătărie și face de mâncare. Soția, care e la cură de slăbire, îl întreabă: - Ce faci...
BANCUL ZILEI. De Paște, soțul e la bucătărie și face de mâncare. Soția, care e la cură de slăbire, îl…
Meteorologii anunţă o
Meteorologii anunţă o "schimbare majoră" a vremii. Vom avea fenomene extreme în ţară toată săptămâna
Adevărul despre FIOROȘII T-REX! S-a aflat ABIA ACUM
Adevărul despre FIOROȘII T-REX! S-a aflat ABIA ACUM
Nora milionarului român care şi-a înşelat soţia 16 ani cu cea mai cunoscută amantă din România a apărut cu sânii la vedere!
Nora milionarului român care şi-a înşelat soţia 16 ani cu cea mai cunoscută amantă din România a apărut cu sânii…
BREAKING | Medicul care l-a operat de urgență pe Florin Piersic, în ziua de Paște, face primele declarații: 'Stimulatoarele cardiace nu pot face...'
BREAKING | Medicul care l-a operat de urgență pe Florin Piersic, în ziua de Paște, face primele declarații: 'Stimulatoarele cardiace…
Este complet ilegal în ROMÂNIA. Lege în vigoare pentru cei de la bloc. TE OBLIGĂ să pleci de lângă casă
Este complet ilegal în ROMÂNIA. Lege în vigoare pentru cei de la bloc. TE OBLIGĂ să pleci de lângă casă
Georgiana Lobonț a izbucnit în plâns!
Georgiana Lobonț a izbucnit în plâns! "Bebelușii mei..."
Divele care au atras toate privirile cu cele mai 'obraznice' ţinute! Imagini incendiare
Divele care au atras toate privirile cu cele mai 'obraznice' ţinute! Imagini incendiare
Jocuri gratuite pt. abonații PlayStation Plus Essential în mai 2024
Jocuri gratuite pt. abonații PlayStation Plus Essential în mai 2024
Amintiri de la Sevilla, meciul în care Helmut Duckadam a reușit o performanță unică în lume: a apărat 4 lovituri de la 11 metri VIDEO
Amintiri de la Sevilla, meciul în care Helmut Duckadam a reușit o performanță unică în lume: a apărat 4 lovituri…
Jucătorul de tenis de masă Ovidiu Ionescu, al 82-lea sportiv român calificat la Jocurile Olimpice
Jucătorul de tenis de masă Ovidiu Ionescu, al 82-lea sportiv român calificat la Jocurile Olimpice
Dacă un șofer face o depășire neregulamentară, ești obligat să-l lași să intre în fața ta?
Dacă un șofer face o depășire neregulamentară, ești obligat să-l lași să intre în fața ta?
Gabriela Cristea, prima reacție după problemele de la afacerea cu cozonaci. Cum a explicat situația: „Nimeni nu v-a țepuit”
Gabriela Cristea, prima reacție după problemele de la afacerea cu cozonaci. Cum a explicat situația: „Nimeni nu v-a țepuit”