Daniel Oprița știe de ce CSA Steaua a ratat promovarea în Liga 3 de două ori. „Suporterii te încurajează, dar joci cu frică!” | VIDEO EXCLUSIV ProSport LIVE

Daniel Oprița, antrenorul celor de la CSA Steaua, a vorbit  pentru ProSport LIVE despre evoluția echipei sale până în Liga a 3-a, iar acesta a dezvăluit unul dintre motivele pentru care gruparea roș-albastră nu a reușit să promoveze mai repede.

Mai mult, Daniel Oprița a dezvăluit și că la CSA Steaua există o presiune mai mare, toate acestea deoarece este o echipă de tradiție care are în spate o galerie numeroasă. Totodată, antrenorul se bucură că a reușit promovarea deoarece  dacă ar fi ratat calificarea în Liga a 3-a ar fi fost un eșec și în cariera sa.

Daniel Oprița a dezvăluit de ce CSA Steaua a ratat promovarea de două ori

„Nu știu ce nu a funcționat în anii trecuți, nu vreau să comentez pentru că nu am fost eu pe bancă. Am primit niște felicitări, dar nu ar fi trebuit să fim felicitați pentru că la ce investiții s-au făcut și ce jucători am adus…Noi am avut jucători care au avut promovări în CV-urile lor și nu ar fi trebuit să fie o problemă. Am tratat serios fiecare meci, am avut și emoții pentru că ne-am gândit la cele două sezoane în care s-a ratat promovarea.

Am simțit o presiune pentru că era un eșec foarte mare pentru mine dacă ratam promovarea. Mi-ar fi fost foarte greu să merg mai departe în carieră. Mereu o să fie presiune la o echipă care are suporteri. Echipele cu suporteri, cu tradiție, au cam ratat promovarea. Te încurajează suporterii, dar joci și cu frică. Până acum au promovat echipe fără presiune”, a spus Daniel Oprița pentru ProSport LIVE.

De ce a ales Daniel Oprița să antreneze CSA Steaua

„Am acceptat să vin la Steaua pentru că e un brand, cel mai mare din România. Am văzut condițiile de acolo și m-am gândit că e mai bine să o iau de jos, să îmi fac strategia și să îmi fac echipa cum vreau. M-am gândit că sunt destul de tânăr și am timp să duc proiectul până la capăt”, a spus Daniel Oprița pentru ProSport LIVE.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
Spania domină Balonul de Aur. Nume grele pe lista pentru „Antrenorul Anului”
Mediafax
Cheloo, descalificat de la Asia Express 2026? Gestul care a lăsat-o mască pe Irina Fodor: 'Pot să fac o CRIZĂ..
Cancan.ro
Răzbunarea programatorilor concediați după o „transformare AI”: au creat un sistem capabil să înlocuiască CEO-ul
Adevarul.ro
Marius Măldărăşanu a susţinut că Andrei Nicolescu a încercat să-l păcălească, iar preşedintele lui Dinamo i-a dat replica: ”Asta a fost istoria”
Orangesport
Ce problemă de sănătate are What’s Up: „Trăiesc aşa de 28 de ani, aşa m-am născut, sunt împăcat cu această idee”! Artistul participă la „Asia Express” alături de soția lui, Micky
Ce se întâmplă, doctore?
Economia României frânează: PIB-ul stagnează în T2, iar industria se contractă puternic. Construcțiile și investițiile compensează scăderile
Economedia
BANCUL ZILEI. Bulă: – Ești exagerat de frumoasă, cu ce te ocupi?
Râzi cu lacrimi
Pământul are o nouă hartă! Cum au fost aranjate continentele?
Descopera.ro
DOLIU în lumea filmului! Actorul iubit de români, găsit mort în propria locuință 😲
Cancan.ro
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Ciao.ro
Noul film Resident Evil promite să fie terifiant
Go4Games
Noua Dacia Spring nu va mai fi produsă în China. Unde se mută producția, dar nu în România
Promotor.ro
Orașul în care SE ÎNCHIDE UN CARTIER ÎNTREG! Localnicii amenință: ”Ieșim în stradă”
Mediafax Italia
GALERIE FOTO. Paradisul secret unde Cristiano Ronaldo și soția se ”ascund” în fiecare vară!
Mediafax Spania