Fostul șef al Rapidului, Ovidiu Burcă, amintire dureroasă de la primul meci la seniori. „Simţeam ceva la gât, am pus mâna și aveam clavicula ruptă”

Redactor:
Sorin Barbu
Fostul șef al Rapidului, Ovidiu Burcă, amintire dureroasă de la primul meci la seniori. „Simţeam ceva la gât, am pus mâna și aveam clavicula ruptă”
  • Publicat:

Ovidiu Burcă s-a despărțit de puțin timp de Rapid. Șefii i-au reproșat că nu a promovat echipa în Liga 1 și i-au spus că este mai bine să se retragă. Fostul conducător al formației din Giulești a acordat un interviu în care a povestit cum au mers lucrurile la primul său meci la seniori. Avea doar 18 ani, a încercat o „foarfecă” și s-a accidentat grav.

Ovidiu Burcă a fost crescut la „Școala de Fotbal Gică Popescu”, dar la seniori nu a debutat în România. Primul lui meci a fost în Ecuador, în prima ligă. Avea doar 18 ani când a semnat cu Emelec.

„Eram total nepregătit, oferta asta m-a luat total prin surprindere, nu mă aşteptam, m-a sunat Gică (n.r. Gică Popescu) într-o seară şi mi-a zis că are un prieten impresar şi că există un proiect în Ecuador al unei echipe şi preşedintele echipei îşi doreşte să importe jucători europeni, pentru că în toată latinitatea şi boemia aia au nevoie de nişte repere europene, nişte oameni construiţi diferiţi să vină cu o mentalitate diferită.

Eram la juniorii şcolii de fotbal Gică Popescu, jucam la lotul naţional, dar perspectivele şi aşteptările mele erau altele. Am stat, m-am gândit o zi, două, era sincer şi o sumă bună pentru momentul acela, e importantă şi partea materială şi am zis ok, să accept provocarea asta şi să merg acolo”, a povestit fostul jucător de la Universitatea Craiova, Dinamo, Progresul București, Politehnica Timișoara, Rapid București.

Ovidiu Burcă și-a rupt clavicula la primul meci din Ecuador

La primul meci a fost lovit de un ghinion teribil. A presimțit că se va întâmpla ceva când a văzut că primește tricoul cu numărul 13.

„În ziua meciului, am coborât, ştiam că voi juca titular, m-am uitat la locul meu şi îmi puseseră tricoul cu numărul 13, apropo de relaţia mea cu 13. Am mers la magaziner şi i-am spus să-mi schimbe numărul.

A zis: «Ovidiu, îmi pare rău, am dat foile către presă. Pentru meciurile următoare o să schimb, dar meciul acesta joacă cu 13». După 5-6 minute de joc, am avut un corner, a fost primul meu impact cu un stadion plin, cu presiunea suporterilor, eu veneam de la juniori unde veneau 20 de părinţi la meci, să văd 30.000 de oameni, impactul emoţional a fost extrem de mare.

Am avut atât de multă adrenalină încât am avut un corner, am văzut mingea că venea, mă depăşea, eram la bara a doua, tot ca să impresionez am văzut că m-a depăşit mingea, m-am întors şi am făcut o foarfecă. Am văzut cum vuia stadionul, m-am ridicat şi m-am dus să-mi ocup poziţia.

După 40 de metri, simţeam ceva la gât, am pus mâna și aveam clavicula ruptă. Aşa a fost debutul meu la profesionişti, în fotbalul din Ecuador. Din momentul acela m-am operat, a urmat o perioadă dificilă de recuperare, s-au schimbat antrenorii şi mi-a fost din ce în ce mai greu să prind mai multe minute” , a spus Ovidiu Burcă la Telekom Sport.

Ovidiu Burcă a jucat doar 6 partide în tricoul lui Emelec.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Vești proaste pentru șoferi! Riscă amenzi de cinci ori mai mari. Greșeala care le poate goli buzunarele
Vești proaste pentru șoferi! Riscă amenzi de cinci ori mai mari. Greșeala care le poate goli buzunarele
Adrian Mititelu Jr. a ieșit din spital și nu a stat pe gânduri! Unde a fost surprins fiul patronului de la FCU Craiova
Adrian Mititelu Jr. a ieșit din spital și nu a stat pe gânduri! Unde a fost surprins fiul patronului de…
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
Cine sunt românii care trebuie să plătească 
Cine sunt românii care trebuie să plătească "taxa pe lux" pentru locuinţele şi maşinile pe care le deţin
RUINELE unui ORAȘ imens, găsite pe planeta Marte? Cercetătorii, ULUIȚI!
RUINELE unui ORAȘ imens, găsite pe planeta Marte? Cercetătorii, ULUIȚI!
Sumă uriașă pe care o câștigă zilnic Pescobar! A fost dat de gol, după ce a deschis un nou restaurant: Nu-l bate nimeni!
Sumă uriașă pe care o câștigă zilnic Pescobar! A fost dat de gol, după ce a deschis un nou restaurant:…
Tradiții și obiceiuri la români.  Ce nu ai voie să faci în Duminica de Florii 2024
Tradiții și obiceiuri la români. Ce nu ai voie să faci în Duminica de Florii 2024
Regula din CODUL RUTIER care te poate lăsa FĂRĂ PERMIS. Foarte puțini șoferi o cunosc și o respectă
Regula din CODUL RUTIER care te poate lăsa FĂRĂ PERMIS. Foarte puțini șoferi o cunosc și o respectă
A început livrarea pensiilor pe luna mai. Data exactă când intră banii pe card. Poșta Română a făcut anunțul
A început livrarea pensiilor pe luna mai. Data exactă când intră banii pe card. Poșta Română a făcut anunțul
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
O româncă din străinătate gătește cu ce găsește la gunoi: „E mâna a doua pe gratis” VIDEO
O româncă din străinătate gătește cu ce găsește la gunoi: „E mâna a doua pe gratis” VIDEO
Care sunt talentele secrete ale Familiei Regale Britanice?
Care sunt talentele secrete ale Familiei Regale Britanice?
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Ce mai face și cum arată acum fosta ispită masculină de la Insula Iubirii, Sorin. S-a căsătorit și pare mai fericit ca niciodată
Ce mai face și cum arată acum fosta ispită masculină de la Insula Iubirii, Sorin. S-a căsătorit și pare mai…