George Țucudean a povestit perioada de coșmar trăită din cauza problemelor de sănătate: „Îmi luam pulsul, în timpul meciului, după fiecare sprint” | VIDEO EXCLUSIV ProSport Live

  • Publicat:
  • Actualizat:

George Țucudean, cel mai bun fotbalist român din 2019, a acordat un interviu pentru ProSport în care a explicat problemele sale cardiace, care l-au făcut să ia o pauză serioasă. Atacantul a povestit cum a început toată nebunia.

Țucudean, interviu cu cărțile pe față despre Dan Petrescu: „Să nu înțelegeți că am ceva cu el, dar…” + Scenariu de groază înaintea debutului în Liga Campionilor | VIDEO EXCLUSIV

Totul a început după meciul cu Voluntari

„Am avut meci cu Voluntari, țin minte că am bătut vreo 5-0, am dat 3 goluri atunci și noaptea pe la 1, simțeam ca niște pauze, că 90 la sută din oameni le fac, extrasistole și sunt unii care le simt și unii care nu le simt. Și stăteam în pat liniștit și simțeam ca și cum cazi în gol, o pauză, așa, nu știu, poate ai simțit vreodată.

Și așa am făcut una acuma, peste 10 minute alta, peste 5 minute alta și chiar atunci îl sunasem pe kinetoterapeut, nu mi-a răspuns, că dormea, după aia pe doctor, mi-a răspuns doctorul și i-am zis doctorului că simt ceva ca și cum rămân fără aer”, s-a speriat Țucudean.

Prima oară a crezut că e de la pierderea electroliților

„Zice, poate e de la oboseală, nu ești hidratat, ai pierdut electroliți, bea apă, magneziu dacă ai. Am băut, dar în momentul acela a început și un atac de panică, că m-am panicat, mi-a zis, du-te afară plimbă-te, respiră, în 30 de secunde mi-a trecut.

M-am dus și mi-am făcut analizele, mi-au ieșit ok, ei au dat vina atunci pe lipsa de magneziu și potasiu, erau la limita de jos și eu am început să iau. După aia am avut meciul cu Dinamo, intermediar, a fost bine și după aia a venit meciul cu Gaz Metan. Și atunci am simțit la pauză.

Le simțeam după efort și în timpul efortului pe revenire; pleci în sprint și după aia pe revenire le simțeam. Și de acolo a plecat, mi-au rămas pe creier și mă gândeam numai la ele și în timpul meciului stăteam cu mâinile la spate și-mi luam pulsul la fiecare sprint și era nasol. Dar numai cine are lucrurile astea își dă seama prin ce treci”, a rememorat Țucudean momentele de calvar prin care a trecut.

Daniel Nazare / Autor
Peste 25 de ani de experiență în presa sportivă. A debutat ca jurnalist în 1997, în primul an de facultate, fiind redactor la ziarul ZIUA care avea, la acea vreme, un supliment de 4 pagini dedicat sportului. Apoi s-a transferat la Sportul Românesc, Evenimentul Zilei, ProSport (reporter special ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Cea mai „nebună” ofertă vine de la Lidl! Ce o să găsiți în supermarketuri de luni
Cea mai „nebună” ofertă vine de la Lidl! Ce o să găsiți în supermarketuri de luni
”Dan Petrescu?”. Gigi Becali a provocat hohote de râs în direct, după ce FCSB a luat titlul
”Dan Petrescu?”. Gigi Becali a provocat hohote de râs în direct, după ce FCSB a luat titlul
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant al iubitei sale!
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant…
Singurele echipe din Superligă care au felicitat-o pe FCSB după ce a devenit campioana României
Singurele echipe din Superligă care au felicitat-o pe FCSB după ce a devenit campioana României
I-a ÎNNEBUNIT pe toți bărbații! Imagini de vis cu vedeta! Are trup de zeiță la 57 de ani
I-a ÎNNEBUNIT pe toți bărbații! Imagini de vis cu vedeta! Are trup de zeiță la 57 de ani
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
De ce este bine să mănânci pește de Florii. Conform tradiţiei, îţi poate aduce un beneficiu uriaş
De ce este bine să mănânci pește de Florii. Conform tradiţiei, îţi poate aduce un beneficiu uriaş
Omul care a spus ADEVĂRUL despre Zona 51 și Farfuriile Zburătoare
Omul care a spus ADEVĂRUL despre Zona 51 și Farfuriile Zburătoare
Care este singurul moment de desfătare al soţiei lui Dan Şucu. Diana Şucu a recunoscut totul
Care este singurul moment de desfătare al soţiei lui Dan Şucu. Diana Şucu a recunoscut totul
Localitatea care a dispărut de pe harta României. În 2002 mai avea doar 3 locuitori
Localitatea care a dispărut de pe harta României. În 2002 mai avea doar 3 locuitori
Niciun șofer din România NU MAI SCAPĂ. S-a dat ordin la Poliția Română: Desfășurăm FORȚE impresionante
Niciun șofer din România NU MAI SCAPĂ. S-a dat ordin la Poliția Română: Desfășurăm FORȚE impresionante
VIDEO. Viteza l-a ucis pe Florin de ziua numelui său. Drama tulburătoare a tânărului de 21 de ani care s-a filmat când gonește cu 180 km/h
VIDEO. Viteza l-a ucis pe Florin de ziua numelui său. Drama tulburătoare a tânărului de 21 de ani care s-a…
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Detalii incredibile din viaţa familiei regale britanice: Regele Charles, considerat „neajutorat” de regretata Regină Elisabeta II. Nici tatăl său nu îl ierta
Detalii incredibile din viaţa familiei regale britanice: Regele Charles, considerat „neajutorat” de regretata Regină Elisabeta II. Nici tatăl său nu…
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Femeile din aceste zodii vor fi marcate de succes în viața profesională. La ce vor fi nevoite să renunțe în luna mai 2024
Femeile din aceste zodii vor fi marcate de succes în viața profesională. La ce vor fi nevoite să renunțe în…