Gigi Mulțescu, răspuns misterios când a fost întrebat de transferul lui Constantin Budescu în ziua în care a semnat cu Dinamo. „Poate a fost o discuție la birouri”

Redactor:
Sorin Barbu
Gigi Mulțescu, răspuns misterios când a fost întrebat de transferul lui Constantin Budescu în ziua în care a semnat cu Dinamo. „Poate a fost o discuție la birouri”
  • Publicat:
  • Actualizat:

Dinamo este în mare criză de timp. A renunțat la negocierile cu Cosmin Contra și i-a prelungit contractul antrenorului care a stat pe bancă în ultimele două etape din sezonul trecut. Gigi Mulțescu a semnat pe un an și a pus toate cărțile pe masă. A dezvăluit cu cine a negociat și a explicat dacă își dorește transferul lui Constantin Budescu.

Dinamo mai are doar 7 zile până la primul meci oficial din noul sezon, duelul cu FC Hermannstadt. „Câinii” sunt în mare criză de timp.  Antrenorul Gigi Mulțescu a semnat abia astăzi noul contract, după ce șefii și-au dat seama că nu mai au timp de negociere cu alți tehnicieni. SMURD-ul are contract doar pe un an.

„Am contract pe un an, fără posibilitate de prelungire. Am negociat înțelegerea cu directorul sportiv și cu domnul Bălănescu. Am discutat contractul și cum vrem să colaborăm. De acum încolo trebuie să vorbească faptele. Eu vreau să ne calificăm în play-off.

Îmi pare rău că meciurile se vor juca fără spectatori, pe Arena Națională. Avem cei mai mulți fani. Domnul Cornel Țălnar se va ocupa de echipa a doua și este o decizie foarte bună”, a declarat Gigi Mulțescu.

Dinamo are mare nevoie de întăriri. La finalul sezonului au plecat 7 jucători, iar achizițiile întârzie să apară deși se negociază intens. Una dintre ținte ar fi Constantin Budescu. Prețul este însă foarte mare. Sunt informații care spun că patronul Ioan Niculae vrea 800.000 de euro pentru acest transfer.

„De Budescu nu am auzit nimic, poate a fost o discuție la birouri. Eu nu știu… Este un nume mare în campionatul românesc și este un jucător bun. Am discutat de jucători. Eu am propus câteva nume, au propus și ei… Suntem în întârziere cu transferurile și o să fie greu să-i montăm în echipă pe cei pe care îi vom aduce.

De câți jucători mai aveți nevoie?
Eeee… Avem multe posturi unde concurența nu este asigurată”, a declarat Gigi Mulțescu la Digi Sport.

„I-am salvat cariera lui Budescu. Se antrena prin parcuri”

Dinamo are un mare avantaj dacă vrea să-l transfere pe Constantin Budescu. Gigi Mulțescu a avut un rol important în cariera fotbalistului. Povestea este de cum opt ani. Fotbalistul ajunsese la echipa a doua a Astrei din cauza kilogramelor în plus.

„I-am salvat cariera lui Budescu, nu i-am schimbat-o. El era dat afară când m-am dus eu la Astra în 2012. Era scos din lot. Ei spuneau că nu se pregătea, că era gras. Se antrena singur prin parcuri. L-am adus înapoi, l-am băgat în program de pregătire şi slăbire.

După două săptămâni, a fost rezervă cu U Cluj, l-am băgat la 1-1, a dat două goluri şi am bătut 3-1. Din momentul ăla a rămas titular, eu am plecat, a venit Şumudică şi l-a exploatat. A ştiut să gestioneze relaţia cu jucătorii valoroşi. Bine, el a avut jucători făcuţi, eu a trebuit să îi fac”, a declarat Mulţescu pentru ProSport.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
BOMBĂ la Survivor! Cum a TRIŞAT Iancu Sterp cu ajutorul fratelui său! Descalificat înainte de finală?!
BOMBĂ la Survivor! Cum a TRIŞAT Iancu Sterp cu ajutorul fratelui său! Descalificat înainte de finală?!
A făcut 5-4 în minutul 90+5 și a scris istorie! Echipa care, după 121 de ani, va juca în premieră în cupele europene
A făcut 5-4 în minutul 90+5 și a scris istorie! Echipa care, după 121 de ani, va juca în premieră…
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant al iubitei sale!
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant…
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
Ce trebuie să mâncăm pentru a ne feri de cancer: „Evitați aceste două lucruri!”
Ce trebuie să mâncăm pentru a ne feri de cancer: „Evitați aceste două lucruri!”
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
O rezervaţie de bujori unică în Europa se află în România. E situată pe cel mai înalt loc din lume la care această plantă s-a adaptat
O rezervaţie de bujori unică în Europa se află în România. E situată pe cel mai înalt loc din lume…
Rezervor URIAȘ de apă, găsit ADÂNC sub suprafața Pământului
Rezervor URIAȘ de apă, găsit ADÂNC sub suprafața Pământului
Cât de mult seamănă fiica cea mare a lui Cristi Borcea cu milionarul român! Melissa Borcea se scaldă în lux la 20 de ani
Cât de mult seamănă fiica cea mare a lui Cristi Borcea cu milionarul român! Melissa Borcea se scaldă în lux…
Tatuajul ireal care a produs controverse în mediul online. Bărbatul de 60 de ani nu regretă decizia luată. „Nu mă deranjează”
Tatuajul ireal care a produs controverse în mediul online. Bărbatul de 60 de ani nu regretă decizia luată. „Nu mă…
Decizie pentru cei care au PERMIS CATEGORIA B. Klaus Iohannis a promulgat legea chiar acum
Decizie pentru cei care au PERMIS CATEGORIA B. Klaus Iohannis a promulgat legea chiar acum
Vlăduța Lupău, imagini ireale! Cum arăta cântăreața. Adevărul despre operațiile ei
Vlăduța Lupău, imagini ireale! Cum arăta cântăreața. Adevărul despre operațiile ei
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Sexsomnia: O tulburare de somn jenantă despre care nimeni nu vrea să vorbească
Sexsomnia: O tulburare de somn jenantă despre care nimeni nu vrea să vorbească
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
Ești obligat să lași certificatul de înmatriculare la service atunci când duci mașina la reparat?
Ești obligat să lași certificatul de înmatriculare la service atunci când duci mașina la reparat?
Femeile din aceste zodii vor fi marcate de succes în viața profesională. La ce vor fi nevoite să renunțe în luna mai 2024
Femeile din aceste zodii vor fi marcate de succes în viața profesională. La ce vor fi nevoite să renunțe în…