Gabi Iancu și-a dezvăluit secretele. „Nu vreau să rămână cel mai bun sezon al carierei!” | VIDEO

Gabi Iancu a avut un sezon foarte bun în tricoul celor de la Viitorul Constanța, toate acestea după ce a reușit 18 goluri și a dat 8 pase decisive, iar golgheterul Ligii 1 a explicat care este secretul său.

Fotbalistul în vârstă de 26 de ani susține că își dorește ca acesta să nu fie cel mai bun an din cariera sa, ci speră să se autodepășească și promite că va munci mai mult.

Gabi Iancu și-a dezvăluit secretele

A fost un sezon greu, dificil. A venit şi perioada aceasta cu pandemia, pe care nimeni nu a mai experimentat-o. Am stat două luni de zile acasă şi ne-a fost greu. Din punct de vedere fizic nu mai eram la fel. Prima perioadă de pregătire a fost grea, în grupuri de patru. Ne-am revenit, apoi pot spune că a fost ok, fiindcă am terminat pe primul loc din play-out. Per total, nu am reuşit să ne atingem obiectivele.

Pe plan personal, mi-am demonstrat că pot. Am fost mult mai focusat, m-am gândit numai la fotbal. Voi reuşi şi sezoanele următoare să atrag atenţia din punct de vedere sportiv şi să fiu printre cei mai buni. Sper ca lumea să vorbească frumos de mine în continuare. A fost cel mai bun sezon al meu, dar nu vreau să rămână acesta cel mai bun din cariera mea. Vreau să mă autodepăşesc şi voi munci foarte mult pentru asta„, a declarat Gabi Iancu, pentru site-ul oficial al Viitorului Constanţa.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
Victoria cu Anglia poate costa scump Argentina. FIFA analizează gestul jucătorilor
Mediafax
Scandal de zeci de mii de euro între o influenceriță și furnizorii ei de chinezării. Afacerea care trebuia să-i aducă profit s-a transformat într-un coșmar!
Cancan.ro
„Au vopsit locul peste noapte”. Pățania unui șofer care a parcat legal într-o destinație populară de vacanță, dar a fost amendat
Adevarul.ro
Înainte de a pleca, Rădoi s-a dus la Becali şi i-a lăudat un jucător de la FCSB: "Naşule, ai grijă de el, ajunge fotbalist. Are un parametru unde se apropie de Ronaldo"
Orangesport
Cum arată Alina Laufer după ce și-a făcut lifting facial! Nimeni nu o mai recunoaște: „Am apelat la această soluție. Sunt obsedată de perfecțiune”
Ce se întâmplă, doctore?
Ministerul Muncii a publicat proiectul legii salarizării: ce salarii cresc și ce salarii rămân la fel
Economedia
BANCUL ZILEI. Bulă își duce BMW-ul în service: - Face un zgomot ciudat!
Râzi cu lacrimi
Care este diferența dintre praf de copt și bicarbonat de sodiu?
Descopera.ro
Pensia poate crește cu peste 800 de lei pe lună. Condiția pe care trebuie să o îndeplinești
Cancan.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Ciao.ro
Experții avertizează: GTA VI poate daună vieții de cuplu
Go4Games
Tren de mare viteză, oprit de urgență pentru că s-a terminat… hârtia igienică. S-a întâmplat în Germania
Promotor.ro