Imagini fabuloase! Jucătorii echipei CFR Cluj s-au urcat pe masă în vestiar și au început să cânte după ce au cucerit titlul cu numărul 6 | VIDEO

Redactor:
Sorin Barbu
Imagini fabuloase! Jucătorii echipei CFR Cluj s-au urcat pe masă în vestiar și au început să cânte după ce au cucerit titlul cu numărul 6 | VIDEO
  • Publicat:
  • Actualizat:

Au fost trei săptâmâni grele pentru echipa CFR Cluj. Pandemia de COVID-19 a decimat lotul și l-a trimis la spital pe antrenorul Dan Petrescu. Ardelenii aveau nevoie de victorie la Craiova și au câștigat cu 3-1.

Vinicius, Boli, Deac au adus victoria în confruntarea din Bănie. La finalul partidei jucătorii de la CFR Cluj s-au pozat pe teren și au transmis imagini, live, pe rețelele sociale. Când au ajuns în vestiar s-au urcat pe masă și au început să cânte.

Noi cântăm și ne bucurăm împreună! ❤️Familia CFR, unită până la final❗️

Publicată de Fotbal Club CFR 1907 CLUJ-NAPOCA pe Luni, 3 august 2020

 

Jucătorii formației CFR Cluj au fost foarte emoționați la interviurile de la finalul partidei

„În momentul în care am dat al treilea gol, cred că am și plâns pe teren. Când am venit la CFR, mă gândeam că o să fie cel mai ușor titlu, dar apoi a fost mai greu. La meciul cu Steaua n-am putut să stăm în ghete, a fost inuman. Și fără suporteri, și fără Mister. Asta e viața, să trăim prezentul și în viitor să sperăm că va fi mai bine.

Suntem jucători experimentați, e normal să fim cei mai buni, dar și Craiova are tineri de mare viitor și îmi pare rău pentru ei. I-am zis soției să-mi aducă mai multe șampanii înainte de meci, m-am simțit campion și asta m-a ajutat să-mi îndeplinesc obiectivul”, a declarat Alexandru Chipciu.

„A fost ultimul meu meci la CFR Cluj, o să aflați curând și destinația… după ce mă mai calmez. Mă bucur, așa cum le-am spus colegilor și în vestiar, pentru gladiatorii mei. Prin ce am trecut noi… doar cu ajutorul unor caractere puternice am fi reușit.

Este cel mai greu campionat pe care l-am câștigat. Prin ce am trecut noi, cu pandemia de coronavirus…

Ne bucurăm foarte mult. Mulțumesc băieților. Au fost multe momente dificile în care ne-am întrebat dacă renunțăm sau nu. Marian Copilu (n.r. președintele clubului CFR Cluj) ne-a arătat drumul cel bun…. El și Mister Petrescu”, a declarat Arlauskis.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Polițista care a luat mită de la Lidia Buble, condamnată definitiv! Ce pedeapsă a primit agenta de la Rutieră
Polițista care a luat mită de la Lidia Buble, condamnată definitiv! Ce pedeapsă a primit agenta de la Rutieră
Mihai Stoica îl așteaptă la FCSB, dar fotbalistul pune o condiție. ”Vreau să joc fotbal”. Reacția lui Ilie Dumitrescu
Mihai Stoica îl așteaptă la FCSB, dar fotbalistul pune o condiție. ”Vreau să joc fotbal”. Reacția lui Ilie Dumitrescu
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant al iubitei sale!
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant…
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
Detalii tabu din viața intimă a unei actrițe: și-a pierdut virginitatea la 35 de ani
Detalii tabu din viața intimă a unei actrițe: și-a pierdut virginitatea la 35 de ani
Simona Gherghe, anunț tulburător pe rețelele sociale la exact 7 ani de când a spus DA: Aproape de naștere!
Simona Gherghe, anunț tulburător pe rețelele sociale la exact 7 ani de când a spus DA: Aproape de naștere!
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
Momentul în care strada din Cluj s-a surpat și s-a format un crater uriaș. Un cartier riscă să rămână izolat:
Momentul în care strada din Cluj s-a surpat și s-a format un crater uriaș. Un cartier riscă să rămână izolat:…
Cea mai BOGATĂ actriță de la Hollywood! „Puțină lume știe despre mine că...
Cea mai BOGATĂ actriță de la Hollywood! „Puțină lume știe despre mine că...
Românul care l-a surclasat pe Ion Ţiriac în topul miliardarilor. Anunţul făcut direct de americani
Românul care l-a surclasat pe Ion Ţiriac în topul miliardarilor. Anunţul făcut direct de americani
Bucurie mare în showbiz ❤️ ❤️ Fosta asistentă de la Acces Direct este însărcinată pentru prima oară
Bucurie mare în showbiz ❤️ ❤️ Fosta asistentă de la Acces Direct este însărcinată pentru prima oară
Interdicție în România, din aprilie. E ILEGAL peste tot. Te lasă fără bani și fără mașină
Interdicție în România, din aprilie. E ILEGAL peste tot. Te lasă fără bani și fără mașină
Vlăduța Lupău, imagini ireale! Cum arăta cântăreața. Adevărul despre operațiile ei
Vlăduța Lupău, imagini ireale! Cum arăta cântăreața. Adevărul despre operațiile ei
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
O pisică a fost „expediată” din greșeală mii de kilometri cu un colet pe care stăpânii săi l-au returnat. Cum a fost recuperată
O pisică a fost „expediată” din greșeală mii de kilometri cu un colet pe care stăpânii săi l-au returnat. Cum…
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
Ești obligat să lași certificatul de înmatriculare la service atunci când duci mașina la reparat?
Ești obligat să lași certificatul de înmatriculare la service atunci când duci mașina la reparat?
Artist internațional, filmat într-o ipostază neașteptată, la Costinești. Este urmarit de zeci de milioane de oameni, dar nu i-a păsat că este văzut așa | VIDEO
Artist internațional, filmat într-o ipostază neașteptată, la Costinești. Este urmarit de zeci de milioane de oameni, dar nu i-a păsat…