Arlaukis și-a luat deja viteză de la Cluj! A „furat” autocarul și a dat drumul petrecerii: „Merg spre al 6-lea titlu!” Imagini fabuloase cu portarul CFR-ului | VIDEO

  • Publicat:
  • Actualizat:

Giedrius Arlauskis a fost unul dintre cei mai importanți oameni ai lui Dan Petrescu din acest sezon. Portarul a fost și inima petrecerii după victoria din finala campionatului, 3-1 de la Craiova.

Giedrius Arlaukis și-a anunțat plecarea de la CFR Cluj imediat după victoria de la Craiova. „Este momentul să ne despărțim”, a spus lituaniannul, care are mai multe oferte. Una dintre acestea este din Arabia Saudită, așa cum ProSport a anunțat în exclusivitate încă din primăvară.

Arlaukis și-a luat deja viteză de la Cluj! A „furat” autocarul și a dat drumul petrecerii: „Merg spre al 6-lea titlu!”

CFR Cluj a ajuns la al 6-lea titlu din palmares și a devenit campioana provinciei, la egalitate cu UTA. O mare parte din merit îi revine lui Arlauskis, care a făcut un nou sezon mare.

Lituanianul a dat tonul și la petrecerea pe care ardelenii au declanșat-o imediat după meci. Arlauskis s-a urcat la volanul autocarului în timp ce bea dintr-o sticlă din dotare.

A dat drumul la muzică și ași-a anuțat victoria în stil propriu: A claxonat cât l-au ținut puterile! „Am plecat spre al 6-lea titlu”, a spus Arlauskis.

Muzica a sunat puternic din boxe, iar autocarul s-a cutremurat sub pașii portarului. „Cine-i faima Clujului, mândria Ardealului? / Cine e, cine e? E echipa CFR!” sunt versurile pe care Arla le-a cântat ca pe un imn.

Lituanianul are 3 titluri cu CFR Cluj și câte unul cu FCSB și Unirea Urziceni.

Ne-am certat la antrenamente, așa se întâmplă când se întâlnesc doi nebuni. Oricât de cocoșați de muncă suntem, ce este al nostru…. este al nostru.

Este momentul să ne despărțim (n.r. de Dan Petrescu). Ne-au costat mulți nervi împreună acești ani. Eu o iau pe drumul meu, sper ca el să rămână și să ducă echipa în Champions League. România este a a doua mea casă.

Îi mulțumesc lui Marian Copilu… fratele meu. Cu el m-am certat, cu el m-am pupat. o să-mi fie dor de România. Mă bucur că plec râzând, dar sufletul meu plânge”, a spus Arlauskis după meci.

Craiova: Pigliacelli – Vlădoiu, Cosic, Acka, Văteljelu – Nistor, Mateiu, Cicâldău – Bărbuț, Koljic, Mihăilă
Rezerve: Popescu, Mitran, Bălașa, Ivanov, Qaka, Ivan, Vaevngenin, Baiaram, Nițu
Antrenor: Cristiano Bergodi

CFR Cluj: Arlauskis – Burcă, Vincius, Boli, Camora – Itu, Bordeianu, Deac – Omrani, Rondon, Joca
Rezerve: Rus, Cestor, Ciobotariu, Hoban, Luis Aurelio, Chipciu, Pereira, Petrlia, Costache
Antrenor: Valeriu Bordeianu

Stadion: „Ion Oblemenco” (Craiova)
Arbitru: Ovidiu Hațegan (Arad) / Asistenți: Octavian Șovre (Satu Mare) și Vasile Marinescu (București)

Alin Grigore / Autor
Joacă fotbal de la vârsta de 7 ani și știe cam toate secretele acestui sport, mai ales când vine vorba despre defensiva unei echipe. Datorită iubirii față de „sportul rege” a decis să se dedice în totalitate acestuia și a luat drumul jurnalismului sportiv. În urma studiilor superioare ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Vești proaste pentru șoferi! Riscă amenzi de cinci ori mai mari. Greșeala care le poate goli buzunarele
Vești proaste pentru șoferi! Riscă amenzi de cinci ori mai mari. Greșeala care le poate goli buzunarele
Adrian Mititelu Jr. a ieșit din spital și nu a stat pe gânduri! Unde a fost surprins fiul patronului de la FCU Craiova
Adrian Mititelu Jr. a ieșit din spital și nu a stat pe gânduri! Unde a fost surprins fiul patronului de…
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
Cine sunt românii care trebuie să plătească 
Cine sunt românii care trebuie să plătească "taxa pe lux" pentru locuinţele şi maşinile pe care le deţin
RUINELE unui ORAȘ imens, găsite pe planeta Marte? Cercetătorii, ULUIȚI!
RUINELE unui ORAȘ imens, găsite pe planeta Marte? Cercetătorii, ULUIȚI!
Sumă uriașă pe care o câștigă zilnic Pescobar! A fost dat de gol, după ce a deschis un nou restaurant: Nu-l bate nimeni!
Sumă uriașă pe care o câștigă zilnic Pescobar! A fost dat de gol, după ce a deschis un nou restaurant:…
Tradiții și obiceiuri la români.  Ce nu ai voie să faci în Duminica de Florii 2024
Tradiții și obiceiuri la români. Ce nu ai voie să faci în Duminica de Florii 2024
Regula din CODUL RUTIER care te poate lăsa FĂRĂ PERMIS. Foarte puțini șoferi o cunosc și o respectă
Regula din CODUL RUTIER care te poate lăsa FĂRĂ PERMIS. Foarte puțini șoferi o cunosc și o respectă
A început livrarea pensiilor pe luna mai. Data exactă când intră banii pe card. Poșta Română a făcut anunțul
A început livrarea pensiilor pe luna mai. Data exactă când intră banii pe card. Poșta Română a făcut anunțul
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
O româncă din străinătate gătește cu ce găsește la gunoi: „E mâna a doua pe gratis” VIDEO
O româncă din străinătate gătește cu ce găsește la gunoi: „E mâna a doua pe gratis” VIDEO
Care sunt talentele secrete ale Familiei Regale Britanice?
Care sunt talentele secrete ale Familiei Regale Britanice?
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Ce mai face și cum arată acum fosta ispită masculină de la Insula Iubirii, Sorin. S-a căsătorit și pare mai fericit ca niciodată
Ce mai face și cum arată acum fosta ispită masculină de la Insula Iubirii, Sorin. S-a căsătorit și pare mai…